După 20 de ani

Acum 20 de ani, imediat după revoluţie, Silviu Brucan spunea că românii vor avea nevoie de 20 de ani ca să se obişnuiască cu democraţia şi să înveţe cum funcţionează. Printre altele, a folosit şi sintagme ca stupid people pentru a ne caracteriza ca popor. La acea vreme mai toată lumea s-a scandalizat de această previziune şi a zis că n-are cum, că cel care a făcut-o e nebun ş.a. Dar în scurt timp lumea şi-a dat seama că nu era nimic deplasat în ceea ce fusese spus.

Mai e doar vreo săptămână până expiră cei 20 de ani. Şi cred că pot să spun fără nicio grijă că dl. Brucan a fost cam optimist şi n-a nimerit-o. Românii încă sunt la fel de stupid people ca acum două decenii şi probabil că vor mai avea nevoie de încă două pentru a se obişnui cu democraţia. De ce spun asta? Păi în ultimul timp m-am uitat pe canalele de ştiri româneşti mai mult decât de obicei.

Acum cu democraţia ne-om fi obişnuit. Parţial, cel puţin. Avem un parlament şi un sistem politic care până acum câteva luni, cum-necum "funcţiona". Şi situaţia generală a României din 2009 e mult diferită faţă de cea din 1989. Dar stupid people tot suntem. Şi asta vezi imediat ce deschizi televizorul. Acum două luni primul-ministru Emil Boc a fost dat jos de parlament şi de atunci România nu are guvern. În consecinţă, timp de două luni nu s-au prea dat legi şi nu s-a mişcat mai nimic prin ţară. Au fost şi alegeri prezidenţiale, în urma cărora preşedinte până la urmă a rămas tot Băsescu. Furând, pe bune, nu contează cum... Dar prim-ministru tot nu e şi problema trebuie totuşi rezolvată cât mai repede.

Şi pe cine desemnează azi preşedintele reales? Pe acelaşi Boc care a fost dat jos de parlament acum două luni. Dacă asta nu ne califică pentru statutul de stupid people, atunci nu ştiu ce ar putea s-o facă... Şi ce e cel mai amuzant (sau trist, depinde cum priveşti lucrurile) e că există şanse mari ca într-adevăr să fie acceptată propunerea. Cred că niciun parlament cu respect de sine din lume nu l-ar propune pentru postul de premier pe acelaşi om pe care l-au dat jos cu două luni mai devreme.

Aşa că aş dezvolta sintagma precizată mai devreme şi aş transforma-o în fuckin' stupid people. Ca să scurtăm povestea, am ajuns de unde am plecat şi în ultimele două luni am stat fără guvern şi fără să facem nimic cu ţara... degeaba. Am ajuns exact în acelaşi loc de unde am plecat. Şi dacă ne luăm după legile fizicii scenariul ar trebui să se repete înc-p dată, şi-nc-o dată, şi-nc-o dată... Până la nesfârşit.

Aşa că ţara cu economia cu tot o să-şi menţină traiectoria descendentă şi o să facă poc cum a făcut Boc acum câţiva ani, când nu era decât primar:

Dar între timp au apărut şi bancuri cu el:

Meseriaşii de la Palatul Victoria s-au apucat de tăiat picioarele la mese, de scurtat tribuna, de tăiat picioarele la scaune. Trebuie toate miniaturizate şi ajustate pe dimensiunile noului premier Emil Boc! De asemenea, au dat comanda la Mini One pentru o maşină blindată.

Doamna Popescu de la Teatrul de păpuşi sună la sediul PD-L şi cere să discute cu Emil Boc.
- Da, la telefon!
- Voiam să vă informez că avem posturi libere.
- Despre ce este vorba?
- Vedeţi dvs., am rămas fără marionete.
- Păi şi cum vă pot ajuta eu?
- Nu sunteţi domnul Emil Boc?

În contextul proiectatei reforme a învăţământului,Emil Boc vizitează o şcoală; asistă la ore, îşi dă cu părerea, promite etc. La sfârşitul vizitei, în faţa clasei-model, directoarea, îmbujorată şi mândră de onoarea făcuta, îi mulţumeşte (desigur, din inimă) şi îi intreabă pe copii:

- Ei, ce-i spunem noi acum domnului premier?
Linişte apăsătoare, noi şi repetate îndemnuri, până când, în sfârşit, se ridică Bula din fundul clasei şi-i zice lui Emil Boc:
- Cu zece lei vă cumpăr şi pe dumneavoastră, şi pe toţi miniştrii din guvern!

Scandal de nedescris! Plecarea val-vartej a înaltului demnitar cu întreaga suită, lacrimi, leşinuri didactice… Pentru aspra pedepsire a vinovatului de către părinţi, directoarea îl înşfacă de mână pe Bula, merge cu el acasă şi-i aduce la cunoştinţă lui taică-sau, sinistra întâmplare. La care acesta face o adevarată criză de nervi şi, roşu de mânie (eventual proletară…), exclamă:

- Bine, măi nepricopsitule, pentru asta ţi-am dat eu ţie zece lei?! Să-i dai pe prostii?!