Lovitură de stat

În ultimul timp am văzut că se vehiculează intens în multe discursuri la TV sau pe internet termenul de "lovitură de stat". Mai mult ca sigur nici cei care îl folosesc nu s-au deranjat să-l caute în dicţionar să vadă şi ce înseamnă. Loviturile de stat nu se fac în parlament, prin vot şi respectând regulile de funcţionare ale statului, că d'asta le zice "lovituri". Iniţiatorii se folosesc de obicei de puşti şi/sau tancuri. În general sunt rapide; se termină într-o zi sau două. Mai mult, se soldează cu schimbarea întregii conduceri.

Ca să clarificăm diferenţa, cel mai simplu e să dăm exemplu de o lovitură de stat pe bune. De obicei, în ziua de azi, astfel de fenomene se întâmplă în Africa, ceea ce e ciudat, că având în vedere că ăia n-au bani nici să treacă strada, n-ai zice că ar vrea cineva să conducă vreuna din ţările alea. Unul dintre utimele exemple e din MALI. Da, chiar există o ţară cu numele ăsta în Africa. Acoperă o mare parte din Deşertul Sahara şi în colţul de SV există o parte mai verde şi mai bine udată de ploi, unde e concentrată peste 85% din populaţie.

Populaţia ţării nu e cunoscută cu exactitate (ceea ce se întâmplă şi în România văd), dar se ştie că e de circa 15.000.000. Grupuri etnice: mandé; 50%, fulbe 17%, volta 12%, tuaregi 10%, songhay 6% ş.a. Capitală: Bamako. Limbă oficială: franceza, păstrată din perioada colonială. Resurse naturale nu prea există, nu există ieşire la mare, cred că sunt şi unele probleme legate de lipsa apei potabile, PIB/loc e unul dintre cele mai mici din lume şi rata alfabetizării e undeva pe la 26% (ultimul loc în lume). Cu toate astea, până de curând Mali era singura ţară din zonă care avea un sistem democratic funcţional din Sahara. În aprilie 2012 democraţia maliană s-a întrerupt. Preşedintele în exerciţiu Amadou Toumani Traoré; a fost dat jos de un colonel nemulţumit de condiţiile din armata ţării pe nume Amadou Haya Sanogo. Nemulţumit că nu-şi mai primise salariul de câteva luni, şi-a luat unitatea, la poftit afară pe uşă -la propriu- pe preşedinte, a preluat puterea şi a desfiinţat parlamentul. La momentul loviturii de stat a declarat că motivul a fost reprezentat de incompetenţa celui dat jos şi că va organiza alegeri cât mai curând. Dar nu se grăbeşte deloc...

 Amadou Haya Sanogo

Amadou Toumani Traoré

S-a mai întâmplat însă alt fenomen interesant. Cea mai mare parte a deşertului e locuită de tuaregi, care vroiau o ţară a lor. Profitând de dezordinea creată de eveniment, tuaregii au pornit o insurgenţă, au reuşit să ocupe două treimi din suprafaţa ţării şi şi-au proclamat independenţa. Astfel, estul Maliului se află acum sub jurisdicţia "Statului Independent Azawad". Preşedintele e un personaj obscur cu numele Bilal Ag Acherif. Capitala noii ţări se află oficial la Timbuktu, dar în realitate guvernul e la Gao, mai în interiorul deşertului şi mai departe de graniţă, linie de demarcaţie, front sau ce denumire o fi potrivită.

 Steagul Azawadului

Asta e o lovitură de stat, nu ceea ce se întâmplă acum la noi, lucru care nu e mai mult decât o ceartă între politicieni. Una tot mai plictisitoare parcă. Încă ceva: cazul prezentat mai sus e unul fericit pentru preşedintele dat jos. În multe cazuri loviturile de stat din Africa se soldează cu moartea celui vizat de lovitură, aşa cum a fost în Guineea-Bissau, acum un an sau doi.

Brevet de turism

Brevetul de turism este documentul prin care se atestă capacitatea profesională în domeniul turistic a persoanelor fizice care asigură conducerea agenţiilor de turism sau a structurilor de primire turistice.

Parcă e puţin incoerentă şi ilogică definiţia de mai sus. Da' doar puţin. N-ar fi pentru prima dată când găsesc aşa ceva într-un document oficial al statului român. Ideea e aşa: dacă vrei să îţi deschizi o afacere în domeniul turismului - vorbim aici în principal de agenţii de turism, hoteluri şi restaurante - ai nevoie de fiţuica asta denumită în mod pompos "brevet de turism". În mod normal, pentru a obţine brevetul ăsta ai nevoie de următoarele (informaţii valabile în perioada aprilie-mai 2012):

1. cerere tip completată cu datele personale;
2. CV cu următoarea precizare: "Declar pe proprie răspundere că datele înscrise în prezentul înscris sunt reale";
3. copie certificată de titular (adică SEMNATĂ) după actul de identitate; 
4. dovada vechimii în muncă de minim cinci ani în domeniul turismului;
5. cazier judiciar cu menţiunea "brevet de turism";
6. copie după certificat de limbă străină, cu excepţie cazurilor în care solicitantul a absolvit o instituţie cu predare în limbi străine.

În câteva situaţii, printre care absolvirea unei specializări universitare care include turismul solicitantul trebuie să se prezinte numai cu:

1.  cerere tip completată cu datele personale;
2.  CV cu următoarea precizare: "Declar pe proprie răspundere că datele înscrise în prezentul înscris sunt reale";
3.  copie certificată de titular (adică SEMNATĂ) după actul de identitate;
4.  cazier judiciar cu menţiunea "brevet de turism".

În alte cuvinte, cei care au gândit metodologia s-au gândit că  astfel de absolvenţi nu mai au nevoie de dovada unei experienţe de muncă în turism că deja ştiu cu ce se mănâncă asta. FALS. Şcoala românească în general nu te pregăteşte în niciun fel pentru lumea reală, pentru ceea ce te aşteaptă după absolvire. Specializările care includ turismul nu fac excepţie. Un exemplu în sensul ăsta ar fi că în cadrul masterului de aprofundare de administrarea afacerilor în turism din cadrul ASE nu se explică (sau în cel mai bun caz se explică sumar) modul de funcţionare a unei agenţii de turism. Dar mulţumesc lui Dumnezeu că se "aprofundează" cercetările operaţionale şi managementul schimbării şi dezvoltării în turism (ultimele două cuvinte din numele materiei sunt adăugate la mişto; dacă a fost vorba de turism acolo, eu nu mi-am dat seama). Ceea ce trebuie reţinut e că cinci ani de muncă în turism sunt infinit mai valoroşi decât cinci ani de şcoală în cadrul căreia se presupune că sunt incluse şi noţiuni de turism.

Altă presupunere pripită şi eronată făcută de statul român e aceea că absolvenţii unei astfel de instituţii cunosc o limbă de circulaţie internaţională suficient de bine încât să nu mai fie nevoie să se prezinte cu un certificat. Iarăşi FALS. Din păcate în facultăţile din România altele decât limbi străine se întâmplă să existe şi profesori care să nu vorbească prea bine limba pe care o predau. Deci pe ce s-au bazat când au băgat prevederea asta?

În cazul în care vreţi să vă luaţi un brevet de turism, actele se depun la Ministerul Dezovltării Regionale şi Turismului (periodic se schimbă denumirea instituţiei, dar sediul rămâne tot timpul acelaşi, în zona Casei Poporului). Emiterea brevetului nu costă nimic şi durează o lună. Când e gata se ridică de la Ministerul Transporturilor, situat în zona Gării de Nord. Acolo intri în holul instituţiei, unde se află un telefon kaki, asemănător cu cele militare. Lângă el se află o listă de interioare şi îl formaţi pe cel corespunzător brevetului de turism (primul din listă). Convorbirea poate dura până la patru minute, cea mai mare parte a timpului fiind petrecută de doamna de la celălalt capăt al firului căutând hârtia cu pricina.

După terminarea convorbirii coboară în hol, moment în care ar trebui să-ţi înmâneze brevetul. Acum, ar mai fi câteva lucruri bune de ştiut legate de CV-ul care trebuie ataşat în dosar:

• menţiunea cum că datele sunt reale e mai bine să nu o scrieţi frumos, la calculator; mai bine o scrieţi la sfârşitul CV-ului de mână, cu litere mari, aşa ca ţăranu';
• O SEMNĂTURĂ NU STRICĂ, chiar dacă în regulament nu se precizează asta.

În cazul în care nu sunt respectate cele două reguli de mai sus, conversaţia poate decurge în felul următor, după ce doamna secretar coboară în hol:

- E o mică problemă. Nu aţi primit o recomandată? Pe CV trebuia să existe următoarea menţiune: ...

Într-adevăr, primisem o recomandată pe care nu o ridicasem. Ce să-i faci, e instituţie a statului. De ce să dea un telefon sau un e-mail (ambele găsindu-se în CV) când pot să mai risipească nişte bani?

- Da, ştiu. 

Şi îi arăt locul cu degetul. Aici se blochează un pic tanti. 

- Ăăăă, da... Dar ştiţi că trebuia şi... semnat.

Hai, să mori tu că trebuia şi semnat...

- Păi colega care a verificat actele la depunere n-a zis nimic despre asta.

- Ah, nu... Ăăăă, trebuie semnat!

Şi uite aşa, pentru că nişte funcţionari nu sunt în stare să citească ridicarea brevetului a mai fost întârziată cu încă două săptâmni. La finalul acestei perioade am primit o bucată de hârtie scumpă, colorată şi cartonată cu numele meu pe ea. Da! Acum tot ce trebuie să fac e să învăţ cum funcţionează tipurile de amplasamente pe care acum am dreptul să le conduc. Altfel, folosirea fiţuicii proaspăt obţinute nu va fi decât o scurtătură către un faliment rapid.

Politică - rezumat

Se întâmplă rar, dar ultimele săptămâni au fost unul dintre momentele în care politica din ţara noastră devine interesant de urmărit. Nu mai avem preşedinte full-time, ci doar unul interimar, unul din foştii prim-miniştri e în puşcărie etc. S-o luăm la rând.

Năstase

Asta sigur e o premieră pentru România şi poate chiar şi pentru Europa. Mă rog, pentru Uniunea Europeană, că acum câteva luni s-a întâmplat şi în Ucraina, dar acolo era clar ceva aranjat... Nu că la noi n-ar fi, dar deşi pare greu de crezut la noi e mult mai puţin evident. Unul dintre foştii prim-miniştri a fost trimis la închisoare pentru ceva ce a făcut în campania electorală pentru preşedinţie de acum aproape opt ani. Acum nu am înţeles foarte bine despre ce e vorba, nici nu m-am interesat în mod deosebit.

Ce e clar e că judecarea dosarului a fost neobişnuit de rapidă. Adică judecarea unui dosar de corupţie în o lună sau cât o fi durat, în condiţiile în care judecarea dosarelor de orice fel în România durează cu anii, sigur nu e o coincidenţă. Mai ales că dacă se mai aştepta câteva luni faptele se prescriau. Ce a fost cu adevărat a fost reacţia condamnatului, şi anume tentativa de sinucidere. Indiferent ce s-a zis la vremea incidentului de unii, o înscenare sigur n-a fost. Şi spitalul, şi poliţia au recunoscut existenţa incidentului. Trecând peste asta, Năstase a avut un noroc incredibil că a scăpat cu viaţă. Câţiva cenimetri la stânga sau la dreapta şi n-ar mai fi fost cazul să treacă pe la puşcărie, ci ar fi ajuns direct la cimitir.

Dar dacă privim atent o poză de-a domnului Năstase de dinaintea tentativei, putem să găsim o explicaţie pentru supravieţuirea miraculoasă. Privind cu atenţie ne dăm seama că aproape că nu are gât. Locul dintre cap şi restul corpului care ar trebui să fie gâtul, e înconjurat de un strat de... ceva ce bănuiesc că e grăsime. Dacă glontele a trecut prin aia, fără a avea cunoştinţe de medicină de specialitate pot să presupun că singura pagubă au fost un kil sau două în minus.

Trecând peste dubiile dreptăţii condamnării date, cred totuşi că o să-i facă bine să stea un pic la închisoare. În anii pe care i-a petrecut ca prim-ministru şi nu numai sigur a făcut lucruri şi mai rele pentru care chiar ar merita să petreacă ceva timp în închisoare.

Plagiat

În ultimele săptămâni a fost mare scandal legat de lucrarea de doctorat a actualului prim-ministru, Victor Ponta, care ar fi un plagiat. Pentru necunoscători, "a plagia" înseamnă a copia sau a-ţi însuşi idei care nu îţi aparţin fără acordul autorului şi fără a cita sursa. 

De unde le-a venit acuzatorului ideea cu plagiatul? Cred că ştiu. În Germania, acum câteva luni preşedintele de acolo a fost nevoit să-şi dea demisia în urma retragerii titlului de doctor pe care îl deţinea din motive asemănătoare. Deci, a plagiat Ponta sau nu? Momentan nu avem de unde să ştim. Nu avem o opinie imparţială. Până acum s-au pronunţat doar comisii alcătuite din prietenii lui Ponta (care, evident au zis că NU) şi din comisii alcătuite din prietenii lui Băsescu (care, normal, au zis că DA). Nici nu ştim exact cât din lucrare este copiată: unii zic că 50 de pagini, alţii 80 şi alţii 120.

Contează dacă a cineva a plagiat? Dacă eşti în Germania, da. Acolo dacă obţii un titlu de doctor asta chiar înseamnă ceva şi eşti cineva. În România, unde sistemul universitar e una dintre cele mai penibile scuze pentru un sistem educaţional din întreaga Europă şi unde există universităţi renumite pentru faptul că sunt fabrici de diplome, contează mai puţin. Sigur, dacă plagiatul se dovedeşte, ar fi o problemă. Dar există lucruri mult mai rele în politica românească actuală şi probleme mai arzătoare la ordinea zilei. Dacă tot s-au apucat să-i ia la puricat lucrarea de doctorat a lui Ponta, cred că ar fi o idee interesantă să facă acelaşi lucru cu toate lucrările de doctorat ale politicenilor care au aşa ceva. Rezultatul sunt sigur că ar fi foarte interesant. O treime din membrii parlamentului (+/- 10%) au aşa ceva, ceea ce în comparaţie cu alte ţări este enorm. Dacă toate lucrările astea ştiinţifice ar fi fost obţinute în mod corect şi ar fi conţinut toate idei originale, asta s-ar fi reflectat şi în nivelul de trai al ţării, ceea ce e clar că nu se întâmplă.

Suspendare

În final, preşedintele Traian Băsescu a atins performanţa de a fi singurul preşedinte din Europa care a ajuns să fi suspendat. De două ori chiar! În ziua suspendării în parlament a fost citită o listă întreagă de motive pentru suspendarea din funcţie. Nu le-am citit decât printre rânduri, dar sună toate perfect logic.

Ştiu că eticheta şi regulamentul de funcţionare al Parlamentului României au impus citirea unei astfel de liste de nu-ştiu-câte pagini timp de aproape o oră, dar există alte motive mult mai la îndemână. Cel mai evident e că E UN MARINAR! Ca să conduci o ţară ai nevoie de o anumită calificare, de anumite studii (prerabil administraţie, economie sau drept, dar nu numai) şi de o anumită educaţie. Cum mai exact ar trebui să te ajute la conducerea unei ţări o carieră de marinar?! Mă rog, de căpitan e navă.

Alt motiv pentru care trebuie să plece definitiv şi cât mai repede din postul pe care îl ocupa până acum câteva săptămâni e legat de campania electorală (nu ştiu dacă e bun termenul) din ultimele două săptâmâni. Aparent pentru validarea referendumului e necesară prezenţa a cel puţin 50%+1 a persoanelor cu drept de vot. Până ieri sau alaltăieri fostul cârmaci şef afirma că e obligaţia tuturor românilor să se prezinte la vot; trebuie ca referendumul să aibă credibilitate; nu vrea să câştige "la masa verde" prin neprezentare etc etc. În cursul zilei de ieri a văzut rezultatele ultimelor sondaje din care a reieşit că abia ce a ajuns la 30%, moment în care s-a hotărât că el şi partidul lui nu se vor prezenta la vot şi îi îndeamnă pe susţinătorii lui să facă acelaşi lucru.

În mod normal, într-o ţară normală, cu o afirmaţie ca asta ţi-ai fi săpat singur groapa şi ţi-ai fi pus capă carierei în politică. Însă România e o ţară foarte specială. Şi în ciuda sondajelor mai există încă două căi prin care Băsescu poate să rămână bine-mersi preşedinte: prin neprezentare sau prin metoda clasică, prostindu-i pe proşti, aşa cum a mai făcut-o de nenumărate ori. Ideea principală e că nu avem cum să facem vreo previziune cu privire la rezultatul referendumului de duminică. 

Ce ştim e că în cazul în care Băsescu e reconfirmat alţi PSD-işti şi PNL-işti vor ajunge să împartă celula cu fostul prim-ministru, actualmente jilavist. În cazul în care Băsescu va pierde, e foarte probabil ca el să ajungă în situaţia asta. Diferenţa va fi că dacă asta se va întâmpla, el mai mult ca sigur n-o să încerce să-şi pună capăt zilelor. Nu, în niciun caz. Se va duce la închisoare, îşi va lua în primire celula şi în termen de o săptămână sau două va ajunge şeful puşcăriaşilor.

Religia - abordare românească

Peste mai puţin de două ore începe slujba de Înviere. Ca în fiecare an, şi anul acesta, Biserica Bazilescu, de vizavi de parcul cu acelaşi nume din Bucureştii Noi se va umple până la refuz de credincioşi care se vor înghesui ca pinguinii şi se vor călca pe picioare şi îşi vor da coate într-un spirit profund creştinesc pentru a-şi aprinde lumânările şi candelele cu sfânta lumină adusă chiar de la Ierusalim. Aceleaşi scene comparabile cu cele de la Mecca din mijlocul Ramadanului - cu menţiunea că riscul ca oamenii să-şi dea foc unii altora e mult mai mare, se repetă în fiecare an. Aici clar e o problemă şi cu oamenii, mai ales că cea mai mare îmbulzeală e la ieşirea turmei din curtea bisericii, ceea ce se întâmplă la câteva secunde după ce-şi aprind lumânarea. Dar problema nu e numai de partea mulţimii.

Biserica e casa Domnului. Deci toată lumea ar trebui să aibă acces neîngrădit acolo oricând au ceva pe suflet sau când vor să aprindă o lumânare pentru cineva sau să spună o rugăciune sau să facă ce s-o mai face pe la biserică. Cum era de aşteptat, teoria nu se potriveşte deloc cu practica. Cele mai multe biserici din România şi alte ţări ortodoxe mare parte a zilei au un lacăt pus pe uşă. La Bazilescu nu sunt sigur că au lacăt. Acum câteva săptămâni am trecut prin faţa ei pe jos şi nu cu maşina şi mi-a sărit în ochi un detaliu: au un gard de sârmă albastru deschis care înconjoară toată grădina bisericii, ce are doar o poartă de dimensiuni modeste pe post de cale de acces. Şi ca să fie siguri că protejează casa Domnului de "blestemul credincioşilor" au pus şi sârmă ghimpată pe el. Mi se pare mie sau astea sunt lucruri pe care te-ai aştepta să le găseşti la o puşcărie şi nu la o biserică? Nu cumva gardul şi sârma îngreunează accesul oamenilor, mai ales în perioadele de vârf ca Învierea? Le-aş propune să se gândească să scoată gardul sau măcar să dea jos de pe el sârma ghimpată ca să poată fi sărit şi să vadă cum stau lucrurile aşa. Sunt sigur că s-ar elibera mult.

Altă apariţie inedită din sfera religiei o găsim tot în nordul Bucureştiului. Acum câţiva ani auzisem de o firmă de pompe funebre al cărei dric avea numărul de înmatriculare "B nu-ştiu-cât FUN" (fun - "distracţie în limba engleză). E un lucru bine cunoscut faptul că românii sunt pricepuţi la alegerea de nume originale. Dar ăsta mi se pare uşor nepotrivit şi lipsit de armonie în raport cu obiectul de activitate al firmei. În oraşul nostru există şi "Compania Funerare Rainbow" (rainbow - "curcubeu" în limba engleză). Probabil că cei de acolo sunt profesionişti şi se pricep la ceea ce fac, dar nu ştiu la ce se gândeau când şi-au ales numele. Un curcubeu, în partea asta a lumii cel puţin, în general inspiră veselie, ceea ce nu e cazul la o înmormântare. Cu toate astea, e bine că nu au şi desenat unul pe sigla firmei. Asta chiar ar fi fost o poză demnă de a fi pusă pe 9GAG sau Epic Fail, nu pe un blog mărunt.

Maşini... originale

Când au apărut prima oară telefoanele cu cameră foarte multă lume era sceptică. Nu se credea că o să se ajungă vreodată să se poată face poze din care să se desluşească ceva. Alţii erau nemulţumiţi din cauză că "telefoanele sunt pentru vorbit". N-am înţeles niciodată niciuna dintre nemulţumirile astea. În aproape zece ani camerele telefoanelor mobile au evoluat mult şi telefoanele "numai pentru vorbit" aproape că au dispărut de pe piaţă. Şi dacă nu s-ar fi întâmplat asta, n-aş fi putut să fac pozelecu maşinile de mai jos.

Când te găseşti în faţa unei asemenea maşini, te afli în faţa unei dileme. Dacă îţi place, în cazul bărbaţilor eşti gay, în cazul femeilor eşti piţipoancă. Dacă nu îşi place, în cazul bărbaţilor eşti misogin, în cazul femeilor... mă rog, nu prea ştiu, probabil e un semn că mintea ta funcţionează cum trebuie. Eu aleg a doua variantă: mi se pare o idee groaznică. Tunning-ul e o risipă de bani şi în cele mai multe cazuri e făcut cu foarte prost gust, iar ăsta e printre cele mai proaste din istorie.  

În materie de maşini englezeşti, când am dat în trafic de un dric cu volanul pe partea greşită, credeam că am văzut totul. Ei bine, m-am înşelat. Vreţi un Range Rover militar la preţ redus? De vreo lună, e unul de vânzare în zona staţiei de metrou Aviatorilor! Singurul dezavantaj e poziţia volanului şi vechimea şi kilometrajul, că mai toate maşinile britanice de vânzare din România au 10 ani +/- 2.

Ca să rămânem la acelaşi subiect, nu ştiu care e preţul obişnuit al unui camion, dar aproape de Stadionul Steaua e unul cu plăcuţe de înmatriculare britanice de vânzare la 4.500 euro + 500 euro taxa de primă înmatriculare. 

Asta a fost una dintre cele mai originale parcări pe care le-am văzut: a îndoit un pom, nu ştiu dacă a lăsat un metru pentru pietoni şi nici nu a evitat interdicţia impusă de semnul din stânga imaginii pentru că o roată încă se află pe carosabil. I-a ridicat cineva maşina? Mă îndoiesc. Ăia trebuie să ridice maşini parcate neregulamentar care nu încurcă circulaţia absolut deloc şi nu fac niciun rău nimănui şi se află în poziţii convenabile pentru mini-macaralele de pe microbuzele portocalii. Asta era o poziţie mult prea dificilă...

Angajatorii români sunt nişte ţărani

De curând am descoperit că angajatorii români au un obicei foarte prost. Vorbesc aici de procesul de recrutare şi selecţie a personalului. Problema e simplă: în cazul unui refuz sau în cazul în care în viziunea angajatorului nu eşti potrivit pentru acel post nu eşti informat de asta. Depui CV-ul, ăia de la resurse umane, dacă firma are aşa un departament, se uită pe ele şi dacă nu sunt interesaţi de tine, le aruncă într-un paper shredder. Există chiar şi varianta în care te cheamă la un interviu. Tu răspunzi la întrebările care îţi sunt puse şi după 15 până la 30 minute termini şi dai mâna cu cel sau cea care tocmai te-a luat la întrebări. La sfârşitul şirului de interviuri angajatorul, din varii motive, te consideră nepotrivit pentru post, caz în care CV-ul tău ajunge din nou în paper shredder.

Necazul e că înainte de a recicla cele două-trei-patru coli de hârtie cu rezumatul vieţii tale - vorba vine "a recicla", că la noi în ţară oricum ajung toate în aceeaşi groapă de gunoi - în cele mai multe cazuri nu te informează nimeni în niciun fel că nu e interesat de tine. Nu cred că greşesc dacă spun că asta e o lipsă de respect faţă de candidaţi. O scrisoare de răspuns sigur e prea mult de cerut. În primul rând, nu mai suntem în Evul Mediu, avem şi alte modalităţi mai rapide de a comunica. În al doilea rând, ar fi o risipă de hârtie şi de bani cu taxe poştale. Un telefon ar fi mai la îndemână. Dar poate consumă prea mult timp şi dacă ai câteva zeci de candidaţi pe un post asta chiar e o problemă. Până de curând exista şi aici problema banilor, dar astăzi am rezolvat asta în mare parte pentru există abonamente de mobil cu j'de mii de minute incluse, de n-ai ce face cu ele. Mai rămâne aşa doar e-mail-ul. E rapid. Poţi să trimiţi acelaşi mesaj la un număr mare de persoane în câteva secunde, ceea ce e excelent pentru că nu e neapărat necesar ca răspunsul să fie personalizat: ar merge orice formulare de la "Ne pare rău să vă anunţăm că nu vă ridicaţi la exigenţele companiei noastre" până la "Eşti prost, bă! Marş de aici!". Problema costurilor pentru firmă s-a rezolvat şi aici acum mult timp. Noţiunea de abonament de internet cu limită e trafic a dispărut acum mulţi ani.

E adevărat că piaţa muncii din România e foarte dezechilibrată, că diplomele de licenţă şi de masterat au răsărit ca ciupercile după ploaie de când au apărut facultăţile private, că oferta de absolvenţi nu se potriveşte prea bine cu cererea şi că de obicei trebuie să umbli ceva vreme până să găseşti un loc de muncă chiar dacă ai o diplomă. Dar asta nu cred că înseamnă că trebuie să uităm de bunele maniere. Adică dacă angajatorii îşi bagă piciorele-n angajaţi încă înainte de a obţine acest statut şi nu îi respectă în mod deosebit, nu ar trebui să se aştepte să primească aşa ceva înapoi.

Altă ciudăţenie legată de interviurile de angajare e legată de sfaturile pentru ele care se găsesc pe internet. De ce toate chestiile astea sunt adresate femeilor??? Dacă intri pe Google şi dai search la "sfaturi interviu angajare", primele rezultate sunt de la revistele Eva, Elle şi Libertatea pentru Femei. Bărbaţii nu merg la interviuri de angajare? Am făcut un lucru chiar atât de unic şi de ieşit din comun? Nu de alta, dar aş fi vrut şi alte sfaturi decât "fii sigură pe tine", "nu te lăsa intimidată dacă intervievatorul e bărbat", "nu te juca cu şuviţele de păr", "nu folosi un parfum excesiv de puternic", "nu te îmbrăca provocator" etc. Poate apar şi alte astfel de pagini, pentru că din câte observ, şi bărbaţii şi femeile trebuie să treacă prin acelaşi proces dacă vor un job.

1 Aprilie

De 1 aprilie în multe ţări din Europa şi nu numai se sărbătoreşte "Ziua Păcălelilor". Nu e o sărbătoare legală, nu e marcată în cele mai multe calendare în niciun fel, dar toată lumea o cunoaşte sub numele acesta, nu se ştie foarte sigur de ce.

Cea mai răspândită explicaţie e că sărbătoarea -sau cum i-o spune, nu ştiu dacă e cuvântul cel mai bun- îşi are originile în secolul al XVI-lea. În Europa de Vest, într-o bună parte a Evului Mediu, Anul Nou s-a sărbătorit pe 25 martie. Sărbătoarea Anului Nou consta într-o vacanţă de şapte zile, care se termina pe 1 Aprilie. În 1564 Biserica Catolică s-a hotărât că e mai bine ca anul să înceapă pe 1 ianuarie. Iar. Nu toţi s-au adaptat la schimbare imediat şi ani buni mare parte din populaţie a sărbătorit Anul Nou în continuare pe stil vechi. Cei care sărbătoreau pe 1 ianuarie au început să îi ia la mişto şi uite aşa a apărut Ziua Păcălelilor.

În Franţa şi nordul Italiei o farsă răspândită în ziua asta e poisson d'avril/pesce d'aprile, un peşte de hârtie pe care oamenii încearcă să-l agaţe de spatele altora fără a fi observaţi. În Flandra (partea vorbitoare de olandeză a Belgiei) copiii le închid părinţilor sau profesorilor uşile la casă sau clasă, lăsându-i să intre numai dacă promit că le aduc bomboane în aceeaşi seară sau în dimineaţa următoare. Cât de bine le iese nu scrie nicăieri... În Polonia de 1 aprilie mass-media răspândeşte tot felul de informaţii false la buletinele de ştiri şi pentru a face totul cât mai credibil chiar cooperează în acest sens. Activităţile serioase de obicei sunt evitate. Această convingere era atât de puternică în trecut încât tratatul de alianţă în lupta anti-otomană dintre Jan III Sobieski şi Leopold I al Germaniei, semnat pe 1 aprilie 1683, a fost datat 30 martie.

În concluzie, nimeni nu ştie de unde vine, cum a apărut sau de ce se sărbătoreşte ceva pe 1 aprilie, deci ziua asta e asemănătoare cu St. Valentine'Day sau Halloween. Din fericire magazinele nu sunt invadate de prostioare specifice zilei, cum se întâmplă în cazul celorlalte două.