Angajatorii români sunt nişte ţărani

De curând am descoperit că angajatorii români au un obicei foarte prost. Vorbesc aici de procesul de recrutare şi selecţie a personalului. Problema e simplă: în cazul unui refuz sau în cazul în care în viziunea angajatorului nu eşti potrivit pentru acel post nu eşti informat de asta. Depui CV-ul, ăia de la resurse umane, dacă firma are aşa un departament, se uită pe ele şi dacă nu sunt interesaţi de tine, le aruncă într-un paper shredder. Există chiar şi varianta în care te cheamă la un interviu. Tu răspunzi la întrebările care îţi sunt puse şi după 15 până la 30 minute termini şi dai mâna cu cel sau cea care tocmai te-a luat la întrebări. La sfârşitul şirului de interviuri angajatorul, din varii motive, te consideră nepotrivit pentru post, caz în care CV-ul tău ajunge din nou în paper shredder.

Necazul e că înainte de a recicla cele două-trei-patru coli de hârtie cu rezumatul vieţii tale - vorba vine "a recicla", că la noi în ţară oricum ajung toate în aceeaşi groapă de gunoi - în cele mai multe cazuri nu te informează nimeni în niciun fel că nu e interesat de tine. Nu cred că greşesc dacă spun că asta e o lipsă de respect faţă de candidaţi. O scrisoare de răspuns sigur e prea mult de cerut. În primul rând, nu mai suntem în Evul Mediu, avem şi alte modalităţi mai rapide de a comunica. În al doilea rând, ar fi o risipă de hârtie şi de bani cu taxe poştale. Un telefon ar fi mai la îndemână. Dar poate consumă prea mult timp şi dacă ai câteva zeci de candidaţi pe un post asta chiar e o problemă. Până de curând exista şi aici problema banilor, dar astăzi am rezolvat asta în mare parte pentru există abonamente de mobil cu j'de mii de minute incluse, de n-ai ce face cu ele. Mai rămâne aşa doar e-mail-ul. E rapid. Poţi să trimiţi acelaşi mesaj la un număr mare de persoane în câteva secunde, ceea ce e excelent pentru că nu e neapărat necesar ca răspunsul să fie personalizat: ar merge orice formulare de la "Ne pare rău să vă anunţăm că nu vă ridicaţi la exigenţele companiei noastre" până la "Eşti prost, bă! Marş de aici!". Problema costurilor pentru firmă s-a rezolvat şi aici acum mult timp. Noţiunea de abonament de internet cu limită e trafic a dispărut acum mulţi ani.

E adevărat că piaţa muncii din România e foarte dezechilibrată, că diplomele de licenţă şi de masterat au răsărit ca ciupercile după ploaie de când au apărut facultăţile private, că oferta de absolvenţi nu se potriveşte prea bine cu cererea şi că de obicei trebuie să umbli ceva vreme până să găseşti un loc de muncă chiar dacă ai o diplomă. Dar asta nu cred că înseamnă că trebuie să uităm de bunele maniere. Adică dacă angajatorii îşi bagă piciorele-n angajaţi încă înainte de a obţine acest statut şi nu îi respectă în mod deosebit, nu ar trebui să se aştepte să primească aşa ceva înapoi.

Altă ciudăţenie legată de interviurile de angajare e legată de sfaturile pentru ele care se găsesc pe internet. De ce toate chestiile astea sunt adresate femeilor??? Dacă intri pe Google şi dai search la "sfaturi interviu angajare", primele rezultate sunt de la revistele Eva, Elle şi Libertatea pentru Femei. Bărbaţii nu merg la interviuri de angajare? Am făcut un lucru chiar atât de unic şi de ieşit din comun? Nu de alta, dar aş fi vrut şi alte sfaturi decât "fii sigură pe tine", "nu te lăsa intimidată dacă intervievatorul e bărbat", "nu te juca cu şuviţele de păr", "nu folosi un parfum excesiv de puternic", "nu te îmbrăca provocator" etc. Poate apar şi alte astfel de pagini, pentru că din câte observ, şi bărbaţii şi femeile trebuie să treacă prin acelaşi proces dacă vor un job.