Brevet de turism

Brevetul de turism este documentul prin care se atestă capacitatea profesională în domeniul turistic a persoanelor fizice care asigură conducerea agenţiilor de turism sau a structurilor de primire turistice.

Parcă e puţin incoerentă şi ilogică definiţia de mai sus. Da' doar puţin. N-ar fi pentru prima dată când găsesc aşa ceva într-un document oficial al statului român. Ideea e aşa: dacă vrei să îţi deschizi o afacere în domeniul turismului - vorbim aici în principal de agenţii de turism, hoteluri şi restaurante - ai nevoie de fiţuica asta denumită în mod pompos "brevet de turism". În mod normal, pentru a obţine brevetul ăsta ai nevoie de următoarele (informaţii valabile în perioada aprilie-mai 2012):

1. cerere tip completată cu datele personale;
2. CV cu următoarea precizare: "Declar pe proprie răspundere că datele înscrise în prezentul înscris sunt reale";
3. copie certificată de titular (adică SEMNATĂ) după actul de identitate; 
4. dovada vechimii în muncă de minim cinci ani în domeniul turismului;
5. cazier judiciar cu menţiunea "brevet de turism";
6. copie după certificat de limbă străină, cu excepţie cazurilor în care solicitantul a absolvit o instituţie cu predare în limbi străine.

În câteva situaţii, printre care absolvirea unei specializări universitare care include turismul solicitantul trebuie să se prezinte numai cu:

1.  cerere tip completată cu datele personale;
2.  CV cu următoarea precizare: "Declar pe proprie răspundere că datele înscrise în prezentul înscris sunt reale";
3.  copie certificată de titular (adică SEMNATĂ) după actul de identitate;
4.  cazier judiciar cu menţiunea "brevet de turism".

În alte cuvinte, cei care au gândit metodologia s-au gândit că  astfel de absolvenţi nu mai au nevoie de dovada unei experienţe de muncă în turism că deja ştiu cu ce se mănâncă asta. FALS. Şcoala românească în general nu te pregăteşte în niciun fel pentru lumea reală, pentru ceea ce te aşteaptă după absolvire. Specializările care includ turismul nu fac excepţie. Un exemplu în sensul ăsta ar fi că în cadrul masterului de aprofundare de administrarea afacerilor în turism din cadrul ASE nu se explică (sau în cel mai bun caz se explică sumar) modul de funcţionare a unei agenţii de turism. Dar mulţumesc lui Dumnezeu că se "aprofundează" cercetările operaţionale şi managementul schimbării şi dezvoltării în turism (ultimele două cuvinte din numele materiei sunt adăugate la mişto; dacă a fost vorba de turism acolo, eu nu mi-am dat seama). Ceea ce trebuie reţinut e că cinci ani de muncă în turism sunt infinit mai valoroşi decât cinci ani de şcoală în cadrul căreia se presupune că sunt incluse şi noţiuni de turism.

Altă presupunere pripită şi eronată făcută de statul român e aceea că absolvenţii unei astfel de instituţii cunosc o limbă de circulaţie internaţională suficient de bine încât să nu mai fie nevoie să se prezinte cu un certificat. Iarăşi FALS. Din păcate în facultăţile din România altele decât limbi străine se întâmplă să existe şi profesori care să nu vorbească prea bine limba pe care o predau. Deci pe ce s-au bazat când au băgat prevederea asta?

În cazul în care vreţi să vă luaţi un brevet de turism, actele se depun la Ministerul Dezovltării Regionale şi Turismului (periodic se schimbă denumirea instituţiei, dar sediul rămâne tot timpul acelaşi, în zona Casei Poporului). Emiterea brevetului nu costă nimic şi durează o lună. Când e gata se ridică de la Ministerul Transporturilor, situat în zona Gării de Nord. Acolo intri în holul instituţiei, unde se află un telefon kaki, asemănător cu cele militare. Lângă el se află o listă de interioare şi îl formaţi pe cel corespunzător brevetului de turism (primul din listă). Convorbirea poate dura până la patru minute, cea mai mare parte a timpului fiind petrecută de doamna de la celălalt capăt al firului căutând hârtia cu pricina.

După terminarea convorbirii coboară în hol, moment în care ar trebui să-ţi înmâneze brevetul. Acum, ar mai fi câteva lucruri bune de ştiut legate de CV-ul care trebuie ataşat în dosar:

• menţiunea cum că datele sunt reale e mai bine să nu o scrieţi frumos, la calculator; mai bine o scrieţi la sfârşitul CV-ului de mână, cu litere mari, aşa ca ţăranu';
• O SEMNĂTURĂ NU STRICĂ, chiar dacă în regulament nu se precizează asta.

În cazul în care nu sunt respectate cele două reguli de mai sus, conversaţia poate decurge în felul următor, după ce doamna secretar coboară în hol:

- E o mică problemă. Nu aţi primit o recomandată? Pe CV trebuia să existe următoarea menţiune: ...

Într-adevăr, primisem o recomandată pe care nu o ridicasem. Ce să-i faci, e instituţie a statului. De ce să dea un telefon sau un e-mail (ambele găsindu-se în CV) când pot să mai risipească nişte bani?

- Da, ştiu. 

Şi îi arăt locul cu degetul. Aici se blochează un pic tanti. 

- Ăăăă, da... Dar ştiţi că trebuia şi... semnat.

Hai, să mori tu că trebuia şi semnat...

- Păi colega care a verificat actele la depunere n-a zis nimic despre asta.

- Ah, nu... Ăăăă, trebuie semnat!

Şi uite aşa, pentru că nişte funcţionari nu sunt în stare să citească ridicarea brevetului a mai fost întârziată cu încă două săptâmni. La finalul acestei perioade am primit o bucată de hârtie scumpă, colorată şi cartonată cu numele meu pe ea. Da! Acum tot ce trebuie să fac e să învăţ cum funcţionează tipurile de amplasamente pe care acum am dreptul să le conduc. Altfel, folosirea fiţuicii proaspăt obţinute nu va fi decât o scurtătură către un faliment rapid.