Overheat.ro

Ce este Overheat?

overheat (eng.) = a (se) supraîncălzi;

Overheat este un loc în care gamerii trebuie să se simtă ca acasă! Un site construit din dorinţa expresă de a informa adevăratul gamer român despre noutăţile din lumea jocurilor video, dar şi de a oferi conţinut de calitate.

www.overheat.ro

Un site bazat pe construirea unei comunităţi de cititori şi pe interacţiunea permanentă cu acesta.

Un site care NU funcţionează pe principiul de a induce cititorii în eroare prin articole mincinoase sau alte practici neetice.

Datorită principiilor pe care este construit, Overheat este probabil cea mai bună şi cea mai serioasă (dar plină de umor) reusrsă de gaming care există şi va exista vreodată în România.

Istoric

Poate că nu aţă auzit de Overheat de mult timp, însă Roberto Teodorescu a înfiinţat această entitate încă din anul 2006. A fost o idee venită în perioada liceului (clasa a zecea): "Vreau să fac o revistă online despre jocuri!", şi-a spus.

Atât a trebuit. Cu o echipă formată din el şi 5 prieteni, Roberto a coordonat, corectat, organizat şi "DTP-at" prima ediţie a revistei online Overheat, în format PDF. După o reacţie pozitivă din partea comunităţii a fost lansat şi numărul al doilea, îmbunătăţit şi cu număr dublu de pagini faţă de primul dar deja cu un om în minus.

Numărul 3 s-a dovedit în schimb a fi mai puţin norocos, iar pe la jumătatea producţiei acestuia el a fost anulat din motive legate de lipsă de timp şi/sau de implicare din partea unor redactori.

Asta nu a însemnat moartea proiectului. El a fost pus în stand-by pentru o perioadă de timp, iar pagina web a revistei a fost înlocuită cu una în care promiteam o continuare a proiectului pe viitor.

...Şi ne-am ţinut de cuvânt!

Acum, când am simţit că suntem pregătiţi să ţinem proiectul pe picioar am redeschis Overheat, de această dată într-un format mai practic pentru profilul actual de utilizator al internetului - este vorba despre site-ul pe care te afli în acest moment.

Au trecut 5 ani de la începuturile Overheat şi vă asigurăm că spiritul nostru şi dorinţa de a vă oferi informaţii de cea mai bună calitate au rămas aceleaşi. Ceea ce s-a modificat este faptul că acum avem mai multă experienţă şi suntem mai determinaţi ca oricând să creăm cea mai importantă comunitate de gaming din România.

Din vechea echipă Overheat (Roberto Teodorescu, Radu Amarie, Călin Pană, Edward Creţescu, Valentin Ţancovici) la startul noului proiect Overheat au luat parte Roberto Teodorescu şi Valentin Ţancovici, cărora li s-a alăturat Alina Mănoiu.

Ce caracterizează Overheat.ro?

Originalitatea, umorul, profesionalismul, creativitatea, prientenia - sunt doar câteva dintre ele.

Altul este GAMING!

Suntem într-o continuă dezvoltare a proiectului şi încercăm în permanenţă să fim originali şi să inovăm. Treptat, introducem noi tipuri de materiale care vă conving de acest lucru.

Avem în plan materiale multimedia originale pe care le veţi privi cu interes.

O invenţie albaneză

Î: Ştii cum fac soldaţii albanezi încălzirea de dimineaţă?

R: Fac două ture de ţară.

Î: De ce e criză de elastic în Albania?

R: Se pregătesc să lanseze primul satelit artificial.

Soldaţii americani, japonezi şi albanezi fac întreceri de tras cu tunul. Americanii trag 5.000 m, japonezii - 1.000 m şi albanezii 10 m.

Japonezul: Vai, săracii de voi. Doar 10 m...

Albanezul: Dacă te crezi mai tare, ia treci tu şi suflă în ţeavă!

Î: De ce a pierdut Albania războiul?

R: Era arcaşul bolnav.

Î: De ce ies submarinele albaneze la suprafaţă din cinci în cinci minute?

R: Ca să respire vâslaşii.

Î: Cum distrugi un crucişător albanez?

R: Îi dai drumul în apă.

Î: Când va avea Poliţia Albaneză cu adevărat succes?

R: Când numărul răufăcătorilor prinşi îl va depăşi pe cel al angajaţilor.

Î: De ce merge economia albaneză aşa de prost în ultima vreme?

R: A murit măgarul.

Raport al unui amiral albanez: Flota albaneză a suferit pierderi devastatoare: S-a rupt o vâslă.

Î: Cum elimini un tanc albanez?

R: Îl împuşti pe cel care îl împinge.

Articol pe prima pagină într-un ziar albanez: "ECONOMIA ALBANIEI E LA PĂMÂNT!"

Cauza: A sărit în aer una din cele două sifonării.

Mă rog, cred că aţi prins ideea. Am găsit în sfârşit un exemplu de prostie mai mare ca la noi în materie de autostrăzi! DA! Nu mai suntem cei mai proşti din Europa. Este vorba despre Autostrada Durrës - Kukës din nordul Albaniei, "inaugurată" în 2009. Iată un filmuleţ făcut de un conducător auto în primele zile.

În caz că nu v-aţi prins despre ce e vorba, o să explic. Invenţia şi inovaţia albaneză constă în faptul că autostrada asta are doar O BANDĂ PE SENS. Da, la o examinare atentă ne dăm seama că pe banda a doua vin maşini în sens invers şi că pe ceea ce ar trebui să fie celălalt sens nu există vopsea pe asfalt sau pur şi simplu nu există asfalt. Un tablou al prostiei aşa de grăitor găsim rareori prin Europa. Un camionagiu - că după înălţimea joasă la care sunt maşinile, cred că a fost filmat dintr-un camion, se plimbă pe un drum naţional cu o bandă de siguranţă pe partea dreaptă şi cu un parapet destul de anemic şi pe alocuri incomplet pe partea stângă, asta în ritm de manele. Că doar nu credeaţi că noi am fost destul de creativi încât să fi inventat manelele...

Întâmplător sau nu, autostrada asta, care am înţeles că a fost terminată între timp, a fost construită de o firmă americană pe nume... Bechtel. Tot ăştia se ocupă şi de Autostrada Transilvania, din care avem porţiunea Câmpia Turzii-Gilău de 52 km. Autostrada albaneză e ceva în acelaşi stil, distanţa între cele două oraşe fiind de 68 km. Dintr-un buletin de ştiri din Albania am reuşit să deduc că preţul final a fost de partu sau cinci ori mai mare ca cel iniţial şi că un kilometru a costat cam 15.000.000 euro.

Acuma albanezii măcar au scăpat de-o grijă pentru că 68 km acoperă cam jumate de ţară. Din a noastră mai avem vreo 600 km de construit, ceea ce nu prevăd că o să se întâmple în viitorul apropiat. Şi când se va întâmpla în cele din urmă probabil că maşinile clasice, pe benzină cu patru roţi, vor fi fost înlocuite de maşini zburătoare şi vom avea 650 km de asfalt care vor avea ca unic scop acela de exponat muzeal.

Marea minune inginerească Pasajul Basarab

Acum câteva zile, am fost şi eu, ca orice Bucureştean care se respectă, să admir marea minune inginerească Pasajul Basarab care, da! În sfârşit a fost dat în folosinţă. Am fost de fapt unul dintre primii oameni care s-a urcat pe el. Asta era duminică, pe la 5:15 - 5:30 dimineaţa. Eram într-un taxi şi plecam de la Casa Poporului. Nu ştiu exact pe unde m-a plimbat taximetristul de am ajuns la intrarea pe pod, că nu era tocmai în drumul meu, dar eram prea adormit şi băusem prea mult ca să mă mai intereseze detalii din astea.

Aşa că ajung lângă intrare, unde ce să vezi pe panoul electronic scria aşa: PASAJ DESCHIS. Întreabă taximetristul: Intrăm pe pod? Ok, sigur, de ce nu? Pe la jumătatea rampei apare în faţa taxiului un munictor îmbrăcat într-o geacă fosforescentă portocalie pe care mai era un pic şi se urca cu maşina pe el. Cică se deschide la 6:00, ceasul arătând la momentul ăla 5:30. Dacă tot ajunsesem la jumătatea urcuşului nu era să mai coborâm aşa că taximetristul îi prezintă în mod academic părerea lui: Futu-te-n gură de cioară borâtă! Dă-te dracu' de comunist că-i cinci jumate! După care întoarce de volan uşor spre dreapta, îl ocoleşte, coboară pe Calea Griviţei şi ajunge la destinaţie.

Două zile mai târziu trec şi eu pe pod, de data asta cu maşina mea şi cât se poate de treaz. În principiu ar trebui să fie util. Teoretic ar trebui să mai elibereze Podul Grant şi să scurteze drumul din Bucureştii Noi în Drumul Taberei la jumătate. Ar fi o singură problemă: semaforul de la capătul podului, de la ieşirea din Cotroceni durează fix cinci (5) secunde. Asta într-o zi aglomerată ar putea fi o problemă. În celălalt capăt, la prima vedere nu era nicio problemă. Acum câteva săptămâni însă ştiu că se lucru intens prin zonă şi străzile era desfundate bine. Dacă nu au terminat, sper să termine în curând, altfel pasajul va deveni inutil.

Altă problemă a pasajului, nerelevantă în momentul ăsta, după ce a fost dat în folosinţă ar fi că termenul limită iniţial era 04.02.2009, când pe şantier nu era decât o groapă mare. A întârziat deci aproape doi ani jumate. Şi costul prevăzut iniţial era de 50 milioane €. Cel final a fost de 200 milioane €... Dar să privim partea bună: de obicei când suma se umflă aşa de mult şi termenul se lungeşte atâta nu ne alegem cu nimic. De data asta avem totuşi, chiar dacă cu mare întârziere, un pod. Cel mai lat din Europa cică, ceea ce până la urmă e bine.

La înmatriculat de maşină nouă - partea a II-a

Pentru a înţelege ce urmează să scriu aici trebuie să citiţi asta.

Azi, mă trezesc de dimineaţă cu gândul de a continua demersurile de înmatriculare a noii maşini. Aşa că mă spăl pe dinţi, mănânc, mai stau puţin, mă pregătesc psihic şi mă urc în maşină şi mă parchez pe la Piaţa Victoriei, în apropierea infamei Administraţii Financiare a Sectorului 1. Procesul de obţinere a unor plăcuţe de înmatriculare e în general unul bun pentru sănătate. Faci mişcare, te plimbi dintr-o parte în alta a oraşului sau, după caz, a sectorului, te plimbi de la birou la birou, de la administraţie la administraţie şi de la etaj la etaj. Healthy! Sănătate curată. Păcat că n-am anticipat şi atacul de cord...

Aşa că urc la etajul 1 şi merg la camera 19, că acum ştiam unde trebuie să mă duc. Aştept câteva minute să-mi vină rândul. Înăuntru - aceeaşi tanti cam plictisită şi fără chef care îmi luase hârtiile cu două zile înainte.

- Săru'mâna! Am depus acum câteva zile actele pentru taxa de poluare.

- Ia să vedem dacă ai noroc. Cum te numeşti?

- [...] Ştefan.

- Ah, uite că-i gata. Semnează aici.

În timp ce semnam pun o întrebare pe care o ia mai personal decât ar fi trebuit:

- Auziţi, dar de curiozitate, ce se întâmplă cu hârtiile astea timp de DOUĂ zile?

- Ce să se-ntâmple? MUNCIM! [Bla, bla, bla, despre cum e rău că sunt puţini oameni şi că NU AM RĂBDARE]

- Bine, dar staţi că vroiam doar să aflu care-i procedura sau ceva de genul ăsta...

- Ei, las' că nu-ţi trebuie ţie să ştii d'astea!

Deci, clar funcţionarii publici nu sunt cei mai prietenoşi oameni. Mă duc eu frumuşel la parter, la casierie cu "decizia de calculare a taxei de poluare" obţinută cu ajutorul CERERII DE PLATĂ (Doamne, deci aşa ceva... doar în filmele alea cu proşti am mai văzut) a taxei de poluare. Nici astăzi, nu eram pregătit pentru ce-am găsit la ghişeu. Merg eu cu banii şi hârtia în mână şi ce văd? Am zis că nu-i adevărat:

SE POT EFECTUA PLĂŢI DUPĂ ORA 12:00

DEFECŢIUNE ENEL

Universul nu vrea să-mi înmatriculez maşina, duşmanii e-mpotriva mea... Aştept cinci minute, apare cineva la unul din ghişee. E o defecţiune la Enel, nu ştim când se va repara. Probabil după 12:00... Hmmm, cam vag. Între timp nişte domni îşi exprimau frustrările în mod academic, folosind anumite cuvinte ce încep cu "f" şi "p". Peste cinci minute mai vine o funcţionară, acelaşi răspuns. Peste încă puţin timp se deschide încă un ghişeu, dar numai pentru nu-ştiu-ce operaţiune ce nu necesită calculatoare. Că... de! Suntem în secolul XXI. Nu se mai fac chitanţe manual... Funcţionara asta ultima e mai bine informată:

- Ştiţi cumva când o să se repare?

- Nu, n-avem cum să ştim. Au săpat nişte tâmpiţi cu pichamărul şi au rupt cablurile de internet. Acum tre' să le înlocuiască. D'asta nu merg calculatoarele.

Şi acum vine întrebarea magică:

- Dar ce aveţi de plătit?

- Taxa de poluare... De două zile încerc.

- Ah, păi asta se poate plăti şi în sediul de lângă Intercontinental, pe Str. Gerula. Acolo funcţionează sistemul.

Bun! Mă duc la Intercontinental şi intru în parcarea hotelului, că mai bine plătesc o oră de parcare decât să mă chinui să caut un loc gratis în mijlocul unei zile de muncă. Întreb mai multă lume şi până la urmă găsesc strada. Instituţiile fiscale nu sunt locuri de mare notorierate, abia a şasea sau a şaptea persoană a ştiut despre ce vorbeam. Intru. Întreb dacă merg calculatoarele şi mă aşez la coadă. Apar între timp încă doi din contribuabilii de la cealaltă secţie, cu aceeaşi problemă. Din fericire acolo lucrurile au mers destul de repede şi după îndelungi chinuri, am reuşit să îmbogăţesc statul cu 489 lei, pe care cel mai probabil conducătorii luminaţi îi vor irosi în cel mai profesionist mod posibil.

Pe la 17:30 mă reiau procesul şi merg la poliţie în Pipera. În mod surprinzător, acolo unde mă aşteptam cel mai puţin, găsesc primul semn de normalitate. Nu-mi venea să cred: Poliţia era singura instituţie care funcţiona cum trebuie. Exista un ghişeu de informaţii bine semnalizat şi cu personal disponibil să-ţi răspundă la întrebări. Aproape toate ghişeele avea pe cineva în spatele lor, deci nu era coadă nicăieri. Şi aş fi terminat azi toată tevatură, dar n-a fost să fie. De data asta din vina mea. "Fişa de înmatriculare" nu e tot aia cu "autorizaţie de circulaţie provizorie", ci e un carton luat de la poliţie pe care trebuie să-l ştampileze ăia de la... Administraţia Financiară. Deci dacă pentru o ştampilă o să stau mai mult de... hai să fiu generos şi zic o oră, îi tai. Partea încurajatoare e că odată depus dosarul, plăcuţele de înmatriculare sunt gata în două sau trei ore.

Robotzii îl scot pe Antonio Banderas din anonimat

Ultimul episod din Robotzi (nu pot să-l iau de pe site în variantă originală, că nu există opţiunea de embed):



Cântecul original pe YouTube (Antonio Banderas - Canción del mariachi):

Comentariile cele mai votate ale filmului de pe YouTube:

A doua pagină de comentarii:

Asta, în timp ce străinii care nimeresc acolo sunt nedumeriţi de e se întâmplă:

La înmatriculat de maşină nouă

Acum câteva săptămâni am devenit fericitul proprietar al unei maşini noi. Azi, că tot s-a terminat sesiunea, am zis să mă duc să înmatriculez maşina cea nouă, cu nu pot să circul cu numerele roşii decât o lună. Eu, ca un naiv care mă găsesc, credeam la începutul zilei că în două, maxim trei ore o să rezolv problema. După îndelungi căutări, găsesc pe site-ul prefecturii Bucureştiului un ghid complet cu paşii ce trebuiesc parcurşi pentru înmatricularea unei maşini noi. Deşi sunt informaţii PUBLICE, sunt greu de găsit. În mod normal, într-adevăr, dacă e să mă gândesc doar la distanţele dintre instituţii, nu ar trebui să dureze mai mult de câteva ore.

Însă România e o ţară mai specială. Dileala, imbecilitatea şi prostia sunt pe cele mai înalte culmi în sistemul românesc administrativ şi fiscal. Vrei două plăcuţe de metal pe care sunt scrise nişte cifre şi numere? Nasol, frate! Ai de umblat... Pentru a-ţi înmatricula maşina trebuie să faci vizite la nici mai mult, nici mai puţin de patru instituţii. În primul şi în primul rând am început ziua cu un drum la un xerox să trag vreo trei-patru copii după: buletin, cartea de identitate a maşinii, factura şi asigurarea RCA. Prima vizită: Administraţia de Taxe şi Impozite Sectorul 1. Acolo trebuie să plăteşti ceva numit "taxa de înmatriculare" (52 lei). Intru în sediu, la casă era doar un singur om. În trei minute eram gata. Bun!

Motivat de acest prim succes, consult lista şi văd că următoarea chestie e "taxa de certificat de înmatriculare" (37 lei). Asta se plăteşte la CEC sau la BCR. Stau eu şi mă gândesc şi îmi amintesc că e o sucursală CEC, undeva în Bucureştii Noi. Merg cu maşina până acolo, parchez lângă şi intru. Înăuntru, şase persoane stăteau la rând. Cât poate să dureze? Îşi termină treaba una dintre persoanele respective, înaintez puţin şi ce să vezi? Numai o (1) casierie din trei (3) funcţiona. Şi pe deasupra, persoana din spatele ghişeului era o doamnă la o vârstă respectabilă, care din nefericirea nu le prea avea cu calculatoarele. Doi dintre cei de dinaintea mea veniseră cu ditamai teancul de facturi... După vreo 40 minute, îmi vine în sfârşit rândul. În zic doamnei ăleia ce treabă am şi cică am de plătit 37 lei. Îi dau o bancnotă de 50 lei, că asta aveam în portofel şi... Ăăăă, staţi un pic că n-am să vă dau rest. Subliniez că asta se întâmpla ÎNTR-O BANCĂ. Ştiţi, băncile sunt instituţiile alea care dau şi iau bani, deci ai zice că se găsesc la discreţie bani pe acolo, în toate formele şi culorile. Ei bine, nu şi aici. Pleacă de la ghişeu şi după vreo cinci minute, timp în care nu ştiu unde s-a dus vine cu un teanc (nu foarte mare) de bancnote de 1, 5 şi 10 lei. Deci până acum avem 25 minute (xerox şi prima taxă) + 45 minute (stat degeaba, că în principal asta am făcut) = 1h10min.

A treia oprire: trebuie să plătesc taxa de poluare. Asta se face la Administraţia Fiscală Sector 1, care se află pe la Piaţa Victoriei, în zona străzilor cu nume de capitale, undeva pe Strada Roma. Zona Victoria e momentan plină de săpături şi multe parcări, cu sau fără motiv sunt închise. De unde în mod normal era destul de uşor să parchezi acolo chiar şi în mijlocul zilei, azi m-am învârtit vreo 10-15 minute. Intru în sediul Administraţiei. Nu bănuiam ce urmează. Mă duc şi eu ca tot omul la casierie, că doar acolo se plătesc taxe.

- Săru'mâna. Vreau şi eu să plătesc taxa de poluare.

- Aveţia actele?

- Ăăăă, păi... Ce acte mai exact?

- Ah, deci n-aveţi. Mergeţi şi întrebaţi la camera 8, după colţ.

Mă duc la camera 8, după colţ. Uşa era închisă şi pe ea era un afiş pe care scria că între 13:00-17:00 clienţii trebuie să meargă la camera 8A. Mă apuc să caut camera 8A. Bănuiam că n-ar trebui să fie prea departe. Dar, la prima vedere, nu părea să fie la parter. Aşa că mă urc la etaj, dar nici urmă de camera 8A. Îi întreb pe vreo trei-patru oameni, niciunul nu ştia. Cobor iarăşi, şi la a doua căutare la parter, mă iluminez. Camera 8A era la 3-4 m de camera 8, doar că pe uşa era un afiş lipit cu scoci, pe jumate dezlipit şi jumătate printat foarte, foarte prost şi jumătate scris cu pixul. Mai stau vreo 5 minute la coadă, că doar aşteptau şi alţii în afară de mine la informaţii şi în cele din urmă îmi vine rândul. Discuţia următoare a durat până în 30 secunde.

- Săru'mâna. Aş vrea şi eu să plătesc taxa de poluare, dacă se poate...

- Aaah, da. Mergeţi la camera 19.

- Ce???

...........

10 minute bine petrecute... Mă duc la camera 19. Stau şi acolo încă 10 minute că, ce credeţi, e coadă! Intru.

- Bună ziua! Pentru taxa de poluare...

- Ce doriţi să plătiţi, nu?

- Da.

- Păi vă trebuie copie după CI a maşinii, buletin şi factură şi o cerere completată.

- Staţi, ce cerere?

- Mergeţi la parter la xerox şi luaţi de acolo.

Neavând încotro, mă întorc la parter, la xerox, situat chiar vizavi de... camera 8A! Iau formular, îl completez. Şi chiar în mijlocul lui sună o tanti de la Hyundai cu nu-ştiu-ce sondaj de evaluare a satisfacerii clientului. Îi răspund la întrebări, că tocmai ce-am luat o maşină nouă de la ei şi aşa e politicos şi mai trec 5 minute. Mă întorc la camera 19, unde, din fericire coada era mai mică. Intru şi nu mai era domnul cu care am vorbisem mai devreme, ci o altă tanti cu nasu-ntr-un calculator.

- Pentru taxa de poluare... Am completat cererea.

- Aha, bine. Scrie pe fiecare dintre copii "conform cu originalul" şi semnează-te.

Urmez instrucţiunile. În continuare îmi calculează preţul. Cât poate să polueze o maşină NOUĂ, EURO 5, cu motor de 1,2L, 78 CP şi consum de 4,2 L/100 km în afară??? Ei bine, poluează în valoare de 469 lei! Aoleu, n-am bani cash să plătesc. Dar cum urma să aflu, nu era o problemă...

- 469? La showroom ziceau că e doar vreo 250.

- Ah, nu. Asta la modele pe motorină poate.

- Ah. Aşa o fi. Calculatorul ştie să calculeze. Acum ce fac cu astea?

- Păi vii înapoi aici joi sau vineri.

- CUM???
- Joi sau vineri!

- Păi, staţi, cum adică??

- Ce, crezi că eşti singurul care vrea să plătească?

- NU... Dar, ce durează atât? Trebuie să mă duc cu o chitanţă la casierie şi gata.

- Da, dar trebuie aprobată cererea de plată a taxei de poluare, verificat...

- Păi, da dar mă gândeam că dacă e să încasaţi bani, şi mulţi aşa cum e cazul acum, merge mai repejor...

- Eh, nu merge repede nici când e să luăm bani...

Deci, aşa ceva? Cum? Vreau să le dau bani şi ei nu vor să ia? Cerere de PLATĂ A TAXEI AUTO???? Că aşa era intitulat formularul. Aşa prostie, numai la noi se putea... Am aflat de ce îşi termină Mircea Badea emisiunile aşa cu şi le termină. Trăim în România şi asta chiar ne ocupă tot timpul. Înmatricularea unei maşini e o adevărată aventură, şi nu una dintre acelea în care la sfârşit găseşti iluminarea şi sensul vieţii sau ceva de genul ăsta, ci una în care la sfârşit mori de nervi. Acum urmează să mă mai duc "joi sau vineri" şi la Poliţie să cer numerele, unde cine ştie ce mă mai aşteaptă?