Al II-lea Război Mondial începuse cu aproape o jumătate de an înainte prin invadarea Poloniei de către Germania Nazistă şi URSS. Pentru a se asigura că polonezii, mai precis Armata Poloneză, nu va riposta în vreun fel după ocupaţie, sovieticii au hotărât să scape de ofiţerii din armata poloneză, jandarmi, proprietarii de fabrici şi moşii alţi polonezi care deţineau funcţii de conducere. Şi cum pe vremea aceea toţi absolvenţii de studii universitare apţi pentru serviciul militar deveneau ofiţeri în rezervă, a fost eliminată o mare parte a intelectualilor din Polonia. 20.000 de oameni au fost executaţi prin împuşcare în pădurea de lângă Katyń.
Katyń, Provincia Smolensk, Rusia - 2010
S-au împlinit 70 de ani de la masacrul de la Katyń. Istoria se repetă. Avionul în care se afla Lech Kaczyński, preşedintele Poloniei se prăbuşeşte la nici 20 km de locul unde urma să se ţină ceremonia de comemorare a masacrului. Niciunul dintre pasageri nu a supravieţuit. În avion se mai aflau Maria Kaczyńska - prima doamnă, guvernatorul Băncii Naţionale a Poloniei, câţiva miniştri, aproape douăzeci de parlamentari, capii armatei, capii Bisericii Catolice din Polonia şi descendenţi ai victimelor masacrului comemorat. În total 96 de persoane. Dumnezeu să-i odihnească! Wieczny odpoczynek racz im dać Panie!
3 comentarii:
Nici nu-ti vine sa crezi ca suntem in anul 2010. Si nici nu-ti vine sa numesti anii care au trecut "evolutie"
De-aia, tare mi-e frica de un ... razboi :|
Istoria se repeta, intr-adevar, dar nu stiu cat din caua rusilor, a polonezilor, a americanilor sau a sortii. Nu vom sti niciodata si ne macina pe toti. De-asta plang oamenii pe strada in Polonia si nu numai...
SAlut sunt Admin de la
www.Axyy-filme.com
Adauga id mess happy_dar
Trimiteți un comentariu