marți, 3 noiembrie 2009

In Sicilia fui

Ei, a trecut o săptămână şi m-am întors întreg din locul de unde au apărut primii mafioţi. Totul ar putea fi rezumat în câteva cuvinte: peisaje şi natură - bellissime, oamenii - italieni... Şi pe deasupra şi sicilieni!

Erice

Asta cred că a fost prima dată când am ieşit din ţară în alt scop decât pentru entertainment. Mai exact am fost acolo pentru un curs. Mă rog, curs/conferinţă. Mai exact, 13th Course of International School of Complexity on Econophysics Colloquium, care pe diploma primită, scrisă de un italian probabil, apare ca "13rd...". Şi ca loc de desfăşurare s-a ales oraşul Erice, din Sicilia. Asta a fost partea cea mai interesantă a excursiei. Acum nu zic că n-a fost interesant cursul. A fost, doar că fiind o grămadă de fizică şi matematică, din aproape jumătate din discursuri n-am înţeles mare lucru.

Acum, de ce a fost interesantă locaţia? Păi pentru că e vorba de un oraş medieval la vreo 5 km de malul mării şi de Trapani, dar la 800 m mai sus, chiar în vârful unui munte. Fenomenul meteo cel mai comun în locul ăla e CEAŢA. Dar chiar şi atunci când e ceaţă temperatura nu scade foarte mult şi nu ninge mai deloc iarna. Rezultatul e interesant:

Erice în ceaţă
Erice când e soare
Dincolo de munte e Palermo
Erice noaptea
Turn de apărare
Catedrala

Astăzi, împreună cu Valderice (la vreo 200-300 m mai jos) are o populaţie de 25.000 de locuitori din care doar câteva mii cel mult stau în vârful muntelui, acolo fiind mai mult hoteluri, case de vacanţă, restaurante şi magazine de suveniruri. Chiar şi hotelul în care am stat, înainte să devină hotel era locul unde stăteau călugării de la mănăstirea de alături. Şi dacă ne gândim că tot timpul e câte o conferinţă sau câte un curs şi că vara e plin de turişti, nu e deloc o afacere rea.

Chiar dacă toate clădirile de azi sunt datează din Evul Mediu, oraşul există încă din antichitate, când grecii au construit în vârful muntelui un templu zeiţei Venus. După ei au venit romanii, după ei arabii, goţii, vandalii, normanzii, bizantinii şi în final, a ajuns parte a Regatului celor două Sicilii, după care a devenit parte a statului italian. Azi nu mai e invadat decât de turişti.

Segesta

La 20-30 km de Erice e un sit arheologic unde se găsesc ruinele unui oraş antic. Istoria ocupanţilor Segestei e cam aceeaşi ca şi în Erice. Ce e cel mai interesant acolo e templul grecesc, aproape finalizat. E aproape la fel ca cel de pe Acropole, de la Atena, doar că nu e făcut din marmură şi nu stă să se dărâme. Ar mai fi şi un amfiteatru mare unde se şi ţin spectacole din când în când.

Templul doric
Amfiteatrul grecesc

Palermo

Capitala Sicilei şi locul unde îşi are originile onorabila organizaţie de renume mondial Cosa Nostra. Da, aici a apărut mafia şi asta se vede încă de la aeroport. Procedura de primire a n
oilor veniţi include aducerea în zona unde se aduc bagajele a în jur de 15 poliţişti şi carabinieri şi a unui căţel care miroase bagajele. Şi frecvenţa ridicată a maşinilor de poliţie şi carabinieri şia ambulanţelor care circulă cu girofarele şi sirenele aprinse nu denotă tocmai criminalitate redusă şi siguranţă.

Catedrala din Palermo
Ruine greceşti
Duomo di Monreale

Dar oraşul, în sine, e frumos, chiar dacă nu se compară cu Roma sau cu oraşele din nord şi sunt cam multe clădiri lăsate în paragină şi care arată de parcă stau să se dărâme. Dar îşi merită numele de "Palermo". Fiecare stradă are cel puţin un palier sau doi. Trapani e foarte asemănător cu Palermo, singura diferenţă fiind că sunt stabiliţă acolo mai mulţi dintre conaţionalii noştri de culoare. De obicei îi găseşti cu mâna întinsă la biserici sau pe lângă staţiile de autobuz.

E mulţi ţîgani la Trapani, mânca-ţ-aş!

Insula e frumoasă şi merită să mergi acolo în orice perioadă anului.

Dar sicilienii...

TO BE CONTINUED


Niciun comentariu: