Cum spuneam, în 1994 Mandela devine preşedinte şi Apartheid-ul se prăbuşeşte. În mod normal lucrurile ar fi trebuie să meargă în continuare bine şi frumos, de data asta pentru toată lumea, nu numai pentru albi. Dar nu a fost aşa. Noii miniştri şi conducători ai ţării aveau o mică problemă: nu, nu că erau negri, era problema, ci că nu aveau şcoală. Pe vremea Apartheid-ului negrii practic nu aveau acces la educaţia superioară şi în afară de preşedinte nimeni nu avea aşa ceva. Noul ministrul de finanţe negru se ocupase cu editarea şi tipărirea de postere anti-rasism înainte să primească noua funcţie; ministrul agriculturii lucrase pe o fermă a unui alb, dar habar n-avea cum să conducă una, darămite agricultura întregii ţări; şi uite aşa lucrurile au scăpat "puţin" de sub control.
Şi dacă asta nu era destul începând cu 1994 rata criminalităţii a explodat. Africa de Sud e azi oficial cea mai periculoasă ţară din lume şi Johannesburg cel mai periculos oraş. În cel mai "sigur" cartier din Johannesburg au loc "numai" 12 omoruri, 20 de violuri, 30 de jafuri şi tot atâtea furturi de maşini. În Africa de Sud furtul de maşini are o definiţie diferită decât în România: hoţii de maşini din Africa de Sud nu aşteaptă să plece şoferul din maşină, ci îl dau afară cu forţa din ea în mijlocul drumului şi eventual îl şi împuşcă. Jumate din furturile de maşini se soldează cu moartea şoferului.
În ceea ce priveşte egalitatea dintre rase, lucrurile nu s-au schimbat atât de mult precum se aştepta lumea. Apartheid-ul vechi a dispărut, dar a apărut unul nou, neoficial, de data asta îndreptat împotriva albilor. Negrii care doresc să-şi înceapă propria afacere sau care vor să se angajeze la stat au prioritate în defavoarea albilor. Fenomenul poartă numele de black economic empowerment. Cu toate acestea 70% din economia Africii de Sud încă se află în mâinile albilor. Chair dacă în ultimii 16 ani au apărut parcă de nicăieri o clasă de mijloc a negrilor şi oameni de afaceri de succs negri, cea mai mare parte a populaţiei de culoare trăieşte încă în sărăcie, fără să fi evoluat în vreun fel în ultimul deceniu. Acum albii: unii dintre ei, fiind obişnuiţi să aibă un loc privilegiat în stat şi să li se dea totul pe tavă, şi-au pierdut averile şi acum township-urile nu mai sunt exclusiv negre. Mare parte din crimele menţionate mai sus sunt comise de negri împotriva albilor. De, ce să-i faci? După 46 de ani sunt puţin supăraţi şi ei. Unii albi, tocmai de teamă să nu-şi piardă viaţa, s-au întors în Anglia sau Olanda, ţările din care au venit cu 100-200 de ani înainte. În 1980 erau 3.000.000 de albi şi 25.000.000 de negri. Azi sunt 4.000.000 de albi şi 45.000.000 de negri.
Una peste alta, lucrurile au rămas, mai mult sau mai puţin neschimbate. Marea majoritate a negrilor sunt vai de ei, trăiesc la marginea oraşelor şi în sărăcie şi albilor încă le e bine celor mai mulţi şi nu au grija zilei de mâine, doar că acum casele lor sunt înconjurate de ziduri mari şi sârmă ghimpată şi toată lumea, fie că are nevoie să jefuiască pe cineva sau că vrea să se apere de hoţi, are cel puţin o armă în casă.
Unii dintre turiştii veniţi cu ocazia cupei au experimentat toate astea. Două grupuri de coreeni au fost jefuite, la fel şi nişte italieni. Un japonez a fost lăsat fără haine în mijlolcul străzii. Poate să se considere norocos: mai bine în curul gol şi viu decât în curul gol şi mort. Deci e un mister total cum de cei de la FIFA au permis Africii de Sud să organizeze cupa mondială în 2010. Şi încă nu s-a terminat, mai e aproape o lună...
Ar face bine să aibă mare grijă de trofeul ăla. 7 kg de aur solid într-o ţară în care jafurile armate sunt la ordinea zilei nu mi se par o combinaţie bună.
Personajul din film a dispărut din peisaj acum câteva luni. Doi negri de pe ferma lui i-au zdrobit capul cu o ţeavă pe motiv că nu i-a plătit pentru munca prestată. Dar în cazul ăsta cel mai probabil a fost un lucru bun...
Şi încă ceva "frumos" despre vracii din Africa de Sud şi Poor whites / Rich blacks.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu