What a wonderful world...

Ingliş-English dicşăneri/dictionary

2012-02-09T11:03:00.007+02:00

WARNING: This article may actually contain properly spelled words. For someone who speaks, reads and writes English properly it's in fact quite hard to write in the following manner.

INGLIŞ

Ez in ză fărst sri iărz ăf coligi, in ză fărst semester ăf ză master progrem ui hev continiud ză stadi of ză ingliş lenguigi end it ăpiărz zet ui uil continiu tu du său ză next simestăr ez uel. Ză bigăst ceingi ai supăuz uaz ză niu ticeăr, hu hez ă tendănsi tu put greit emfăsis on ză difrănsiz bituin britiş end ămericăn ingliş. Hauevăr, iţ veri hard for mi not tu năutis zet şi daz not sim tu spic izăr ăf zis daiălecţ ăf ză ingliş lenguigi, hăr ecsănt biing ă veri aniujiuăl uan.

Tu discraib it ai sinc iţ sufişînt tu sei zet ză fonetic ficeărz and ortogrefic cherectăristics ăf ză rumeniăn verjîn of ză latin elfăbet ar sufisînt tu riprodius iţ saundz in raiting, ez ai em duing rait neau tu ză best ăf mai ăbilitiz. Ai sinc ai chen seifli sei zet tu or sri auărz ă uic of lisăning tu zis hez hed ă sărtîn ifect on mai ingliş spiching schilz. Olsău, ez iu chen probăbli imeagin, iţ ebsolutli nidlăs tu sei zet samtaimz it chen bi veri hard or ivăn imposibăl tu andărstend uat iz biing sed in front ăf ză cles.

In ză cors ăf ză fărst simestăr, măustli aut ăf bordăm, ai hev teicăn it ăpan maiself tu meic năuţ ăf sam ăf ză mor speşăl uărdz in ză ticeărz spiciz. Neau, et zi end ăf ză simestăr, ai hev disaidid tu chepitălaiz on mai noligi end compaiăl ă smol dicşăneri in ordăr tu făsiliteit comiunicheişăn in ză ingliş cors end meibi meic clesiz ă litîl les boring, olzău ai deut zet iz possibăl.

ENGLISH

As in the first three years of college, in the first semester of the master program we have continued the study of the English language and it appears that we will continue to do so the next semester as well. The biggest change I suppose was the new teacher, who has a tendency to put great emphasis on the differences between British and American English. However, it's very hard for me not to notice that she does not seem to speak either of these dialects of the English language, her accent being a very unusual one.

To describe it I think it's sufficient to say that the phonetic features and orthographic characteristics of the Romanian alphabet are sufficient to reproduce its sounds in writing, as I am doing right now to the best of my abilities. I think I can safely say that two or three hours a week of listening to this has had a certain effect on my English speaking skills. Also, as you can probably imagine, it's absolutely needless to say that sometimes it can be very hard or even impossible to understand what is being said in front of the class.

In the course of the first semester, mostly out of boredom, I have taken it upon myself to make notes of some of the more special words in the teacher's speeches. Now, at the end of the semester, I have decided to capitalize on my knowledge end compile a small dictionary in order to facilitate communication in the English course and maybe make classes a little less boring, although I doubt that's possible.

Camăn uărdz / Common words

aizăr - either ("britiş ingliş" pronaunsieişăn)
areabic - Arabic
ădvărtaizing - advertising
ănazăr - another
ăsinium - athenaeum
ătribiuşăn - attribution
bevăregi - beverage
cănel - canal
cărect - correct
căsidrăl - cathedral
chensîl - to cancel
chiac - kayak
chiuzin - cuisine
clíentel - clientele
craitiriia - criteria
craitirion - criterion
cric - creek
delux hătelz - deluxe hotels
divalopmănt - development
epitait - epithet
feisfuli - faithfully
finomenon - phenomenon
finomena - phenomena
forin icsceingi - foreign exchange
gearnăl - journal
greit - great
iogărt - yoghurt
iors - yours
izăr - either ( "ămericăn ingliş" pronaunsieişăn)
lest - LAST; not "lest"
litărăsi - literacy
litérait - literate
mauntinz - mountains
maus - MOUTH; not "mouse"
ócăring - occuring
plean - PLANE; not "plan"
politişănz - politicians
prăugrăm - program
préstiji - prestige
rezăr - rather
rivărmaus - rivermouth
sanbeiz - to sunbathe
scaiscreapăr - skyscraper
sélămi - salami
semăn - salmon
sinc - to think
sobsídi - subsidy
strens - strength
strim - stream
teacs heavăn - tax haven
tempórăli - temporally
tiurizm - tourism
uelnaţ - walnuts
uels - wealth
uex - wax
vacheişăn - vacation
vel - well
ză - the
zérfo - therefore

Prapăr naunz / Proper nouns

Ză Blec Si - The Black Sea
Ză Cărpeisiănz - The Carpathians
Cólăni - Cologne (town in W Germany; Köln)
Eisănz - Athens (capital of Greece)
Gugîl - Google
Hisrău - Heathrow (airport near London)
Neapălz - Naples (town in S Italy; Napoli)
Norzărn Laiţ - Northern Lights (Aurora Borealis)
Ză Prinţ ăf Uălz - The Prince of Wales (noble title in the UK)
Sreişia - Thracia (Roman province south of the Danube)
Ză Uex Miuziăm - The Wax Museum
Vănis - Venice (town in NE Italy)

Icspreşînz / Expressions

ăt hăum - at home
in ză 1975 (naintin sevîntifaiv) - in 1975 [no "the" necessary]
ui ar găuing tu discas ăbaut - we are going to discuss [.][NO "about" necessary]

Tu cănclud zis articăl, ai biliv ai mei hev faund ză origin ăf ze ingliş ecsănt discraibd in zis răuz. In mai opiniăn it iz veri similăr tu ze ecsănt ăf ză Hasidic Giuz ăf Sentrăl end Istărn Iurop, olsău năun ez ză Haredim. Ă sempăl ăf zis ecsănt chen be hărd in ză bighining ăf ză movie Sneci, uan ăf ză best muviz ăf ză lest decheid if iu esc mi.

To conclude this article, I believe I may have found the origin of the English accent described in these rows. In my opinion it is very similar to the accent of the Hasidic Jews of Central and Eastern Europe, also known as the Haredim. A sample of this accent can be heard in the beginning of the movie Snatch, one of the best movies of the last decade if you ask me.

Cercetări operaţionale - "fişă de evaluare" a materiei

2012-02-04T23:51:00.005+02:00

Acest eseu, să-i zicem, că e la modă termenul, îşi propune să demonstreze inutilitatea materiei din titlu prin numeroase comentarii, unele dintre ele destul de răutăcioase. Cercetări operaţionale e numele unei materii prezente în programa unor masterate de la Facultatea de Comerţ, materie la care eu şi mulţi alţii ca mine am promovat exclusiv prin bunăvoinţa doamnei profesoare care probabil că a înţeles că dacă ne-ar fi notat cum ar fi trebuit s-o facă, ar fi ieşit rău de tot.

Obiectul principal de studiul îl reprezintă grafurile şi reţelele. Grafurile sunt o parte importantă a informaticii ce merită studiată dacă vrei să devii programator. După mintea mea, aş spune că principiul pe care funcţionează GPS-urile are mare legătură cu ceea ce am studiat noi în semestrul care tocmai s-a terminat. Asta înseamnă că materia asta ar putea avea o oarecare utilitate la Facultatea de Cibernetică, de exemplu. Chestia e că noi, în calitate de masteranzi în turism sperăm ca într-o bună zi să avem cariere de agenţi de turism sau administratori de hotel, nu de GPS-uri.

Unde mai pui şi că metoda de studiu a grafurilor e una foarte matematică şi mult, mult, mult mai plictisitoare decât la orele de informatică din liceu, asta face din disciplina cercetări operaţionale o mare pierdere de timp. Tare sunt curios la ce se gândeau cei care au conceput programul de învăţământ când au trântit materia asta în lista cu discipline la masteratele de administrarea afacerilor în turism şi administrarea afacerilor comerciale. Şi aş vrea, dacă se poate, o explicaţie logică.

1. Iniţierea studenţilor în modelarea reţelelor de comunicaţii, transport şi distribuţii. 2. Folosirea reţelelor coordonatoare în planificarea conducerii şi urmăririi complexe. 3. Însuşirea unor metode cantitative pentru fundamentarea proceselordecizionale la nivel de firmă.

Asta nu se încadrează deloc în tiparul unei explicaţii logice. E doar un mod foarte elaborat şi elegant de a spune: "Băi, nu foloseşte la mai nimic materia asta, da' trebuia să umplem cu ceva câteva ore din orarul săptămânal".

Hai să facem acum o glumă de prost gust, că parcă prea se cere. Partea mea preferată a materiei a fost algoritmul Bellman-Kalaba. Nu mi s-a părut interesantă problema pe care o rezolvă algoritmul ăsta, că nici n-am înţeles prea bine la ce foloseşte, ci mi-a sărit în ochi sonoritatea nefericită, prin prisma vocabularului colocvial al limbii române, a numelui celui de-al doilea "cercetător operaţional" care a contribuit la dezvoltarea acestui algoritm. Totuşi, mi se pare adecvată această sonoritate, căci materia asta chiar este Kalaba. Dacă nu v-aţi prins despre ce e vorba, puneţi un spaţiu după cea de-a doua literă a numelui şi vedeţi ce iese. Ca să folosim un substantiv derivat, disciplina "cercetări operaţionale", în contextul specificului masteratelor de aprofundare (sau de cercetare, cum le spune acum) de la Facultatea de Comerţ, este o mare lăbăreală.

Graf tare-orientat-conex sau ceva...

Nu am reuşit tot semestrul să găsesc o explicaţie logică pentru ceea ce se găseşte în imaginea de mai sus, aşa că am zis să caut o explicaţie mai... spirituală... mai metafizică. Sunteţi familiarizaţi cu budismul sau taoismul? Scopul suprem al omului în aceste religii din Orientul Îndepărtat este atingerea Iluminării. Stând la un curs şi uitându-mă la o astfel de imagine mi-am dat seama că asta e de fapt calea către Iluminare. Cel care va reuşi să ducă la bun sfârşit algoritmul Ford-Fulkerson va atinge nivelul spiritual al lui Buddha, va deveni următorul Dalai Lama. Spun asta pentru că până şi profesoarei îi punea probleme mari. Şi aici vorbesc despre exemplele pe care le avea pregătite de acasă pentru curs, care pe la jumătatea procesului de rezolvare se dovedeau a fi greşite. De seminar nici nu mai zic... Cum spuneam, cel care va rezolva o astfel de problemă, va atinge nirvāņa şi cei care se chinuie să predea algoritmii ăştia vor deveni discipolii săi.

Deci, fără îndoială, trebuie să scăpăm cât mai repede de materia asta. Dar, ce punem în loc ar putea întreba ăia care fac programa? Eeei, uite că are fratele vostru o soluţie şi pentru asta! Masteratul de aprofundare Administrarea Afacerilor în Turism e organizat de nou-înfiinţatul (de fapt mai bine zis "nou-reorganizatul") departament de turism şi geografie. Consultând planul de învăţământ de pe site-ul ASE-ului (care a devenit ceva mai... utilizabil acum câteva luni), am observat că deşi avem astfel de porcării în programă, nici urmă de geografie, ceea ce mi se pare absurd, chiar strigător la cer. Adică e bine cu agenţii de turism şi cu administrare hotelieră, dar GEOGRAFIC vorbind, unde facem turism? Mi se pare cu atât mai absurd, cu cât la masterul catedrei de comerţ există în programă "geopolitică şi geografie economică", fără vreun motiv întemeiat zic eu. Nu mai bine învăţăm să citim o hartă decât să căutăm cel mai nu-ştiu-cum drum x(i)-x(j) (pronunţat ics-i-ics-JI)? Nu de alta, dar mulţi am observat că habar nu au pe ce lume trăiesc.

E chiar atât de mult să cer nişte materii puţin mai pe subiect la master, nivelul cel mai înalt al învăţământului universitar (pentru cei mai mulţi dintre noi), unde se presupune că ar trebui să studiem exact ceea ce spune numele programului? Altfel spus, e prea mult să cerem puţină normalitate? Ei bine, s-ar părea că da.

Kenvelo şi Palestina

2012-01-31T23:56:00.001+02:00

Nablus, Palestina, 2008. Un tânăr arab e ucis de un soldat israelian în timpul unui raid asupra unei tabere de refugiaţi unde se ascundeau nişte terorişti palestinieni. Nimic special aici. Se întâmplă frecvent încă din 1948: evreii şi arabii sunt duşmani de când a apărut Israelul, poate chiar de mai demult.

Înmormântare, cu steaguri palestiniene, ale Hamas, Hezbollah şi alte "partide politice" care joacă şi rolul secundar de organizaţii teroriste, cu multă lume şi aglomeraţie mare şi chiar şi cu multe puşti, aşa ca la arabi. Dar în mijlocul procesiunii, chiar în imediata apropiere a decedatului ce vedem? Un tricou cu Kenvelo.

Kenvelo (כן ולא) e o firmă israeliană, adică exact din ţara inamică împotriva căreia luptă de peste 60 de ani, producătoare de articole de îmbrăcăminte şi numele înseamnă "da şi nu" în ebraică.

La notar

2012-01-19T22:56:00.001+02:00

Acum câteva zile am dat înapoi ASE-ului, în sfârşit diploma de licenţă, pe care au binevoit să mi-o lase pentru câteva luni. Motivul pentru care a trebuit să fac asta mi se pare cel puţin ciudat: să nu cumva să mă duc la două masterate pe locuri finanţate de la buget în acelaşi timp. N-am semnat o declaraţie în sensul ăsta la un moment dat? Mă rog, nu contează.

Şi pentru că am auzit că nu ţi se mai dă nicio hârtie de la secretariat cum că diploma ta e la ei, am zis să fac nişte copii după după ea. Şi nu orice fel de copii, ci nişte copii legalizate. Aşa că m-am dus la primul notar care mi-a ieşit în cale. Mai trecusem pe acolo şi cu ocazia admiterii. Notarii, după cum bine ştim, au o profesie din domeniul juridic şi oamenii cu o astfel de pregătire, în proporţie foarte mare, sunt mai... speciali. Biroul ăla notarial este un apartament de la parterul unei vile, plin cu Nele. Cine a terminat facultatea de comerţ ştie exact despre ce vorbesc. Nici nu intru bine, că sunt întâmpinat de o voce uşor robotică, a unei doamne cu o faţă care nu exprima nicio emoţie şi care vorbea, ca să-l citez pe Mircea Badea, cu e din a. Şi nu vorbesc aşa numai cu clienţii, ci şi între ele...

-Cu ce vă pot ajuta?

-Aş vrea să fac nişte copii legalizate după o diplomă de licenţă.

Acum, dacă persoana pe care am invocat-o mai devreme ar fi fost prin preajmă, n-ar fi fost deloc fericită:

-Desigur. Vă rog complectaţi această cerere.

Aşa că purced spre a complecta cererea. În timpul ăsta tanti aia mi-a luat diploma, a făcut trei copii după cum am cerut şi a venit înapoi cu ele şi cu originalul la vreun minut după ce am terminat cu complectatu'. Pune câte două ştampile pe fiecare copie, aşa cum se face de obicei, scrie ceva pe ele, se ridică şi vine spre mine:

-Onorariul este de cincizeci şi doi zero-opt (52,08).

"Este" - pronunţat exact aşa cum se scrie, nu "ieste", cum facem cei mai mulţi. După suma care părea mai mare decât ar fi trebuit, mai adaugă, absolut aiurea, un cuvânt care mă bagă în ceaţă de tot:

-Vechi.

Hmmm, cum adică vechi? O fi vrut să zică în lei vechi, adică 5 lei noi. Nu, stai că n-are sens.

-52,08? Cum adică?

-Cincizeci şi doi zero-opt.

Tăcere, câteva momente.

-Dar... ce s-a întâmplat, că acum două luni trei copii de certificate de naştere au costat doar jumate.

Mă luminează notăriţa de alături, care vorbea desigur tot "cu e din a".

-Onorariul pentru copiile legalizate este de opt lei şaizeci şi opt (8,68) pagina.

Şi aşa totul începe să aibă logică. Fun fact: taxarea se face la pagină, nu la document. La mine a mai fost cum a mai fost, dar un domn de lângă mine, care avea un document mai consistent de legalizat, a fost foarte şocat când a aflat că avea de plătit 312,48 lei. Aşa că plătesc, cu o bancnotă de 50 lei şi cu una de 10 lei şi aştept restul, care vine abia după vreo două-trei minute. De ce a durat atât? Păi, în loc să-mi dea şi mie 8 lei, cum ar fi făcut orice casieră, a venit înapoi cu exact 7,92 lei, lucru foarte rar la noi.

Pentru cine se întreabă de unde Dumnezeu scot cifrele astea, atât de exacte şi fără zecimale rotunde, răspunsul este că preţul fără TVA e de 7 lei. Şi 7 lei + 24% TVA = exact 8,68 lei.

Protestele "din faţa" Palatului Victoria

2012-01-13T22:38:00.000+02:00

Oricând e un protest în Bucureşti, sunt şanse mari ca el să se desfăşoare în faţa Palatului Victoria. Aşa aud de fiecare dată. Circulaţia va fi blocată/îngreunată în zona Palatului Victoria, asta se aude de fiecare dată la televizor sau pe internet. Doar că mi s-a întâmplat numai foarte rar să văd blocaje în zonă, deşi aud de proteste destul de des. Nici proteste nu am văzut foarte multe de-a lungul vremii şi cu siguranţă nu în faţa Palatului Victoria.

Săptămâna trecută mergeam prin Piaţa Victoriei cu maşina, aşa cum fac mai tot timpul şi văd un grup destul de mare adunat lângă Muzeul Antipa. Atunci mi-a picat fisa: astea sunt protestele din faţa Palatului Victoria de care aud tot timpul! Un kilometru mai încolo mi-am dat seama de altceva: Doamne, ce bătaie de joc! Dacă aş fi în postura de a vrea să protestez, indiferent pe ce subiect, mi s-ar părea o insultă să mă pună cineva să protestez acolo, în faţa guvernului cică.

În primul rând, nu aş protesta în faţa guvernului, ci aş protesta în faţa Muzeului Antipa şi cu ocazia asta aş bloca şi intrarea în muzeu, care am înţeles că s-a redeschis de o lună sau două. Guvernul e la 200 m mai încolo. Când faci un protest, ideea e ca cei împotriva cărora e îndreptat să te audă, să te vadă şi să îşi dea seama că eşti acolo şi că eşti nemulţumit. În cei 200 m dintre protestatari şi guvern avem aşa:

o bucată de la capătul de sud al unui bulevard cu sens unic cu patru benzi (Kiseleff), circulat intens la toate orele zilei (deci e zgomot);
un spaţiu oarecum oval, încadrat cu o bandă continuă şi gol exact în mijlocul Pieţei;
o bucată de la capătul de sud al unui bulevard cu trei benzi pe sens (Aviatorilor) care, din nou, e circulat intens la toate orele zilei (deci iarăşi mult zgomot);
două gherete cu barieră şi jandarmi la intrarea în curtea sediului guvernului;
mulţi pomi în curtea guvernului, printre care şi nişte brazi destul de înalţi;
o parcare în care îşi parchează maşinile gratis tâmpiţii care ne conduc;
ferestre care izolează fonic clădirea destul de bine.

Deci, cred că putem spune fără nicio reţinere, că de auzit sigur nu-i aude nimeni pe amărâţii care stau în faţa muzeului. Nici cu văzutul lucrurile nu stau mai bine. Copacii acoperă peisajul în mare parte şi chiar dacă n-ar fi mica pădure, tot am avea o problemă: distanţa. Trec pe trotuarul din faţa guvernului de câteva ori pe săptămână şi indiferent dacă port ochelari sau nu, tot nu văd ce scrie pe panourile şi bannerele din faţa muzeului.

De ce nu se mută protestele în spaţiul gol din mijlocul pieţei, unde ar fi mai vizibile şi unde nu ar incomoda pietonii? Păi pentru că nu e complet gol. La orice moment al zilei stă în mijlocul pieţei o maşină de poliţie cu un Garcea sau doi în dotare care au sarcina de a dirija şi/sau bloca traficul atunci când pleacă sau vine vreo coloană oficială sau maşina vreunui ministru, maşini care apropo, nu mai pot intra prin lateral pentru că ăia care se ocupau cu renovarea palatului sunt puţin bătuţi în cap şi au proiectat greşit o scară (de marmură cred) şi maşinile nu mai au loc să treacă. O sarcină secundară a acelui Garcea e să dea amenzi aiurea pentru contravenţii, în cea mai mare parte minore. Ce să-i faci? E criză, tre' să trăiască din ceva şi Ministerul de Interne, subordonat celor din palatul în cauză.

L-au descoperit şi românii pe Arash

2012-01-09T22:45:00.001+02:00

De câteva luni, pe YouTube cel puţin, că la televizor nu ştiu şi la radio nu l-am auzit prea des, Arash a devenit cunoscut şi printre români. Din nefericire, românii, în mare parte, sunt... cam ţărani. Deşi acum situaţia s-a mai îmbunătăţit, când românii au început să comenteze prima dată la videoclipul de faţă (un fel de continuare la videoclipul altei melodii), într-o treime din comentarii era înjurat că e arab, într-o treime era înjurat că e manelist şi într-o treime era comparat de alţi manelişti cu Salam şi Guţă. O parte foarte mică a comentatorilor români îşi dădeau seama cum stăteau lucrurile de fapt.

Acum, eu îl ştiu de câţiva ani pe Arash şi nu mi se pare deloc rea muzica lui. Să clarificăm unele lucruri: în primul rând nu e în niciun caz manelist. Deşi ritmurile aduc oarecum cu manelele, versurile melodiilor nu fac trimitere la bani, duşmani, valoare şi alte lucruri din sfera manelelor cântate de tot felul de ţigani borâţi în România, Bulgaria şi alte ţări din Balcani. Ca o paranteză, sunt sigur că multe dintre melodiile lui au fost furate de tot felul de manelişti şi cu ocazia asta au fost şi stricate. În al doilea rând (de asta m-am mirat şi eu când am auzit-o), nu şi-a început cariera în Orientul Mijlociu, ci în Suedia, unde trăieşte de când era copil, dacă nu cumva s-o fi şi născut acolo. În al treilea rând nu e arab, ci iranian şi limba în care cântă aproape toate melodiile nu e araba, ci persana. Nu există mare legătură între cele două, deşi pentru urechile celor mai mulţi occidentali, s-ar putea să sune ambele la fel. În ultimul rând, manelist sau nemanelist, e pe cale să devină cel mai vizionat artist al genului pe YouTube, fiind la concurenţă cu cea aflată acum pe primul loc. De asemenea, şi genul muzical, care nu ştiu exact cum se numeşte, e din ce în ce mai popular în Europa, ceea ce e perfect logic, dacă ne gândim că arabii, turcii şi persanii sunt tot mai numeroşi în vestul continentului.

România - ţara fără mărunt

2012-01-07T22:45:00.000+02:00

Conform datelor statistice oficiale furnizate de Institutul Naţional de Statistică şi Eurostat, România e una dintre cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană. PIB/loc şi puterea de cumpărare a banilor sunt printre cele mai scăzute din Europa. Per total sub noi mai sunt numai bulgarii, cu care ne batem pentru ultimul loc la mai toate categoriile din anuarele statistice şi nu numai. Totuşi, în ultimii ani parcă am senzaţia că ne-au luat-o înainte din multe puncte de vedere. O fi aşa, n-o fi aşa, nu contează, asta e altă poveste.

În România, fiind una dintre cele mai sărace ţări din UE, te-ai aştepta ca bancnotele de valoare mare (de la 50 lei în sus) să fie nişte rarităţi şi oamenii să umble după ei cu paharul de la Mc plin cu monede, aşa cum au cerşetorii români originari din India de pe lângă Catedrala San Pietro de la Roma. Ei bine, nu. România, deşi e una dintre cele mai sărace ţări din Europa, e ţara în care nimeni n-are mărunt. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori ca vânzătorul să n-aibă bani să-mi dea rest. Tocmai acum câteva zile ce eram la un chioşc de ziare din centru. Am vrut să cumpăr o revistă şi i-am întins vânzătoarei o bancnotă de 50 lei. Dar, ce să vezi, n-avea rest. Şi nu vroiam să cumpăr ceva de 2-3 lei, aveam de dat 25. La fel şi un chioşc mai încolo.

Nici chiar bancomatele nu ştiu să dea mărunt. Dacă vrei să scoţi să zicem, 100 sau 200 lei de pe card, o să îi primeşti în bancnote de 100 lei, în cel mai bun caz de 50. Odată am primit chiar şi o bancnotă de 200 lei.

Românii, din motive pe care nu le înţeleg, au frică de mărunţiş. În afara supermarket-urilor parcă ai impresia că nici măcar nu există articole care să aibă preţuri cu ,20 sau ,30 sau 70. Nu mai vorbim de subdiviziuni ale leului care să implice monedele de 1 sau 5 bani. Primele dintre astea parcă ar fi rezervate numai colecţionarilor, aşa de rare sunt. Românii aproape că refuză să umble cu monede mai mici de 50 bani... În ţări ca Italia, Austria sau Grecia nu se întâmplă asta. Acolo primeşti restul până la ultimul cent şi cetăţenii acelor ţări nu ne împărtăşesc prejudiciul cu privire la monedele de valoare mică.

În ipoteza în care moneda euro va supravieţui şi România va supravieţui şi ea crizei şi va ajunge în situaţia de a adopta euro, avem o problemă. Cea mai mică bancnotă e de 5 euro (21-22 lei) şi cele mai mari monede ca valoare sunt de 1 şi 2 euro (4-9 lei). Altfel spus, dacă nu începem să ne obişnuim cu "banii noi", care nu mai sunt chiar aşa de noi, s-ar putea să avem o problemă.

Later edit: Gata, ştiu! În România nu există mărunt pentru că o formă populară de... protest, s-ar părea, e să plăteşti amenzi sau bunuri cu preţuri nejustificate (cum ar fi benzina), cu monede de la 10 bani în jos.

2011

2012-01-04T22:41:00.000+02:00

În anul care tocmai s-a încheiat s-au întâmplat multe lucruri interesante în lume. Apelând la un clişeu atât de des folosit că şi-a pierdut înţelesul şi valoarea, suntem martori la facerea istoriei. Cel mai notabil lucru a fost că Lumea Arabă s-a întors pe dos şi că mulţi preşedinţi pe viaţă, din varii motive, nu mai sunt preşedinţi. Şi încă nu s-a încheiat "Primăvara Arabă", cum au numit-o ăia care povesteau la TV şi pe net de ea, uneori în direct. Alte evenimente în plan secund ar fi legate tot de proteste, ori din cauza crizei, ori din cauza altor preşedinţi pe viaţă din afara Lumii Arabe.

După cum spuneam, la fel cum s-a întâmplat în '89 în Europa, la fel s-a întâmplat şi în 2011 în ţările arabe. La sfârşitul lui 2010 a început revoluţia din Tunisia şi în ianuarie 2011 Zine El Abidine Ben Ali, preşesintele a fugit cu avionul personal în Arabia Saudită, nu înainte de a lua cu el 100.000.000 $ şi 100 kg de aur. Tot în ianuarie s-a pornit acelaşi fenomen şi în Algeria. Acolo preşedintele a rămas, dar s-a ridicat starea de urgenţă valabilă de 19 ani. Au urmat Liban, Iordania, Mauritania, Sudan, Oman, Kuwait, Maroc şi Iraq, cu proteste de mai mică amploare. Apoi a urmat Egiptul, cu una dintre cele mai mediatizate. Normal. Are 80 milioane de locuitori, e cea mai mare ţară arabă şi una dintre cele două ţări arabe care are un tratat de pace cu Israelul. Mubarak nu mai e preşedinte, e judecat (cică) şi urmează alegeri libere (cică). Next: Yemen. Cea mai săracă ţară arabă, mare parte din teritoriul ei e controlat de Al-Qaeda, protestele încă sunt în desfăşurare, Ali Abdullah Saleh, preşedintele aferent, nedând semne că ar vrea să plece. În Bahrain protestele, de amploare destul de mare, au avut o temă mai specială: economia şi politică ţării sunt dominate de minoritatea sunnită, şiiţii majoritari ducând-o vizibil mai greu. Pentru necunoscători, sunniţii şi şiiţii sunt practicanţii celor două ramuri principale ale islamului (echivalentul catolicilor şi ortodocşilor la creştini). Libia avea probabil cel mai "special" dintre preşedinţii auto-aleşi. Revoluţia s-a transformat rapid într-un război civil ce a durat peste şase luni. Rebelii au fost susţinuţi de americani şi Gaddafi a avut parte de un sfârşit neplăcut şi a fost expus câteva zile într-un mall să poată să-l vadă toţi cetăţenii din Tripoli şi să treacă să-i facă poze şi să îşi facă poze cu el. Sadic popor... Tot în prima jumătate a anului a început şi în Siria o revoluţie, care deşi nu e aşa de mediatizată ca cea din Libia, e tot un fel de război civil, chiar dacă nu atât de mare. Dar acolo nu se grăbesc americanii să intervină. Ce să-i faci? Al-Assad, spre deosebire de Gaddafi nu are petrol. Proteste mari au fost şi în Iran, ţară non-arabă, dar istuată în apropiere. Singurele ţări arabe neatinse au fost Qatar şi Emiratele Arabe Unite, în care oricum trei sferturi din populaţie e formată din imigranţi.

Deci, de ce au început toate în acelaşi timp? Poporul s-a săturat de dictatură şi s-a ridicat împotriva tiranilor! Da, sigur. Şi marmota învelea ciocolata în staniol. Nu putem să spunem exact cine a coordonat şi organizat evenimentele menţionate. Dar se poate să fi fost cineva care vroia să instaleze regimuri islamiste în toate sau în cât mai multe ţări arabe. Ce aveau în comun Egipt, Libia, Siria, Tunisia şi Yemen? Regimuri laice (religia separată de stat). În ţările astea revoluţiile fie au reuşit, fie sunt pe cale să reuşească. În Arabia Saudită, Bahrain, Iran, Kuwait şi Oman deja avem regimuri islamiste care, evident, sunt încă la locul lor. Coincidenţă sau aranjament? Şi în Egipt şi Tunisia cine e cel mai probabil să câştige "alegerile libere"? Ce să vezi, partide islamiste mai mult sau mai puţin moderate. Viitoarea constituţia a Libiei pe ce se va baza parţial? Păi, pe sharia (legea islamică tradiţională), interpretată "cum trebuie" probabil!

Altfel, în 2011 nu s-au întâmplat lucruri cu mult mai spectaculoase decât de obicei. În America, Anglia, Spania şi Grecia am avut iarăşi proteste mai mici sau mai mari, de data asta pe fondul crizei. Ex: Occupy Wall Street. În Israel şi Palestina continuă conflictul vechi de 64 de ani dintre evrei şi arabi. În Rusia partidul lui Putin a câştigat alegerile, "libere" desigur, cu un procent respectabil. Totuşi, o parte a populaţiei găseşte situaţia nesatisfăcătoare, aşa că am avut şi acolo proteste, fără prea mare efect. Dacă ei nu îl vor, el îi vrea. Şi în final, în Coreea de Nord a fost jale mare că a murit Kim al II-lea. Toţi au plâns cât i-au ţinut plămânii, că altfel ieşea nasol, dar măcar ştim cine o să conducă ţara încă câteva zeci de ani de acuma şi am scăpat de o grijă.

Aşadar, 2011 a fost un an pe baz de proteste. Nu degeaba cei de la TIME Magazine au numit PROTESTATATUL person of the year.

Kim a murit, trăiască Kim!

2011-12-30T22:42:00.002+02:00

Jale mare şi tristeţe în Coreea de Nord! Pe 17 decembrie, liderul suprem al Republicii Populare Democrate Coreene, fiul preşedintelui etern, liderul revoluţiei şi încă nişte titluri pe care nu mi le amintesc, tovarăşul Kim Jong-il a murit în urma unui atac de cord. În buna tradiţie stalinistă, moartea sa a fost anunţată abia două zile mai târziu. Reacţia publicului a fost următoarea:

Cât o fi regizat şi cât o fi real oare? E real?? E o posibilitate, având în vedere faptul că ţara aia e complet izolată de lumea din exterior. Sau poate or fi pe clădirile din jur lunetişti care împuşcă pe oricine nu plânge. Dar pe cine "plâng" mulţimile? Conform biografiei oficiale, Kim Jong-il s-a născut pe muntele sacru Paekdu şi naşterea sa a fost acompaniată de două curcubee. În realitate s-ar părea că s-a născut în Siberia, pe vremea când tatăl lui, Kim Il-sung, lupta împotriva japonezilor. După ce a devenit preşedinte nu a vorbit niciodată cu mass-media, nu a ţinut niciun discurs şi nu ştim de fapt cum suna vocea lui. Alte ciudăţenii ale lui includ teama sa de zbor, faptul că pleca în toate călătoriile în afara şi în interiorul ţării cu un tren blindat şi faptul că mânca cu beţişoare de argint, care puteau detecta otrăvurile. Domnia lui de 17 ani a fost un dezastru pentru ţară. Populaţia nu avea ce mânca, cozile la magazine erau chiar mai lungi decât celedin România de pe vremea comunismului, dar de câteva ori pe an au loc parade mari în cinstea republicii şi a "liderilor luminaţi" şi Coreea de Nord încearcă să devină putere atomică.

După moarte, urmând tradiţia a fost expus în centrul capitalei timp de 10 zile pentru a putea fi vizionat de public, aşa cum sunt Lenin şi Stalin la Moscova şi Mao la Beijing. Înmormântarea a fost chiar mai impresionantă decât paradele obişnuite şi chiar mai lacrimogenă decât filmuleţul de mai sus. Kim Jong-il, un comunist convins a fost condus pe ultimul drum într-un dric mare, negru şi... american.

Urmaşul la tron e fiul lui cel mai mic, Kin Jong-un. Iniţial fiul cel mare trebuia să preia conducerea, dar în urmă cu câţiva ani, s-a... certat cu familia. În 2002, Kim Jong-nam a încercat să călătoarească în afara ţării cu un paşaport fals din Republica Dominicană sub un nume chinezesc. Ce a atras atenţia celor care controlau paşapoartele în aeroport nu a fost combinaţia ciudată de naţionalităţi, ci numele extrem de tâmpit pe care şi l-a ales (胖熊 - Pang Xiong - "ursul gras" în chineză). Destinaţia era Tokyo, Japoniua. Scopul călătoriei - vizitarea Disneyland. Noul conducător are 27 sau 28 de ani. Pe de-o parte e lipsit de experienţă politică, dar pe de altă parte poate îşi dă seama că e ceva în neregulă cu ţara sa. Dar dacă njivelul de competenţă al conducătorilor nord-coreeni e direct proporţional cu nivelul de cretinitate al frezei, viitorul Coreii de Nord nu e deloc luminos. Dacă e să comparăm frezele celor trei conducători iluştri, parcă e din ce în ce mai rău.

Ce fac călugării în ţările din vest

2011-12-30T22:05:00.000+02:00

Toate ţările creştine de rit ortodox sau romano-catolic au mănăstiri. Ştiţi voi, aşezăminte monahale în care slujesc călugări şi/sau călugăriţe, oameni care au făcut jurăminte să ducă o viaţă după regulile impuse de Biblie şi care se află în permanenţă în slujba Domnului.

Cum ne-am obişnuit, în ţările din Europa de Vest, lucrurile merg mai bine. Lucrurile în general, orice. Treaba asta cu viaţa monahală nu face excepţie. Privită de la distanţă, chestia asta pare destul de plictisitoare. Asta în România. În vest, în Spania să spunem, nu e chiar aşa de rău. Nişte călugări gregorieni de la o mănăstire nenominalizată ce s-au gândit să facă? Păi, să cânte. Şi acum mai mulţi ani au făcut ei un CD cu colinde care a fost dat şi la noi cu o revistă. Foarte drăguţ. E vorba chiar de colinde, muzică "laică", internaţională, în limba engleză (ex: Jingle Bells, Last Christmas, War is Over, Feliz Navidad etc). Nu cântece religioase, cum fac călugării de la noi. Deci nu Sfinte Dumnezeule, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu şi altele asemănătoare. Oare de ce nu fac gesturi d'astea şi călugării din România? S-or gândi poate că alte lucruri nu-i plac lui Dumnezeu? Stai aşa, n-are logică. Dumnezeu a creat toate cele văzute şi nevăzute. Parcă aşa scria în Biblie (poate nu în formularea asta, dar asta e ideea de bază). Şi deci, indirect cel puţin, tot El e responsabil pentru muzica nereligioasă. Deci lui Dumnezeu ar trebui să-i placă rock, pop, hip-hop, dance, house etc. Poate doar heavy metal, death metal, black metal să nu-I placă. Şi poate şi manele? Dar altfel, călugării şi alte genuri de muzică nu ar trebui să fie noţiuni care să se excludă reciproc.

Altă activitate interesantă de călugări e cea a unora dintre călugării belgieni. Cum ar spune americanii, they might have drinking problem. Nu mai ştiu despre şampanie sigur dacă provine din Franţa sau din Belgia. Ce ştiu e că tot un călugăr pe nume Dom Perignon a inventat-o undeva pe la sfârşitul Evului Mediu. Călugării belgieni din ziua de azi, în timpul liber, când nu sunt ocupaţi cu rugăciunile şi alte activităţi spirituale se ocupă cu procesarea orzului şi hameiului şi transformarea sa în bere. Şi cum procesul de fabricaţie e destul de lung, nu ştiu cât timp mai au să se roage. Dar, ca şi în cazul muzicii, conform Bibliei, tot Dumnezeu a creat berea sau a contribuit la crearea ei, deci iar nu se exclud reciproc noţiunile. Câteva exemple de beri belgiene de mănăstire sunt: Leffe (Măn. Mont-Saint-Guibert), Affligem, Chimay, Rochefort, Westmalle, St. Feuillen, Orval, Augustijn, La Trappe etc. Asta ca să numesc numai câteva. Clar, sunt ocupaţi oamenii... Şi ce preţuri au berile astea binecuvântate. În Carrefour ajung şi la 14 lei sticla de 0,33 L.

Big Red

2011-12-14T22:42:00.000+02:00

Acum mult timp, în vremuri imemoriale, am găsit undeva într-un supermarket în Bucureşti gumă de mestecat Big Red. Cei mai mulţi probabil că nu sunt conştienţi de existenţe ei. Nici nu e de mirare. Multă vreme după asta n-am mai văzut deloc. Big Red e o gumă de la Wrigley's, se vinde în pachete de câte 7 sau 15 lame şi are gust de scorţişoară. Originial, n-am mai văzut alta în afară de asta.

Acum doi ani când am fost în America am văzut Big Red ultima dată. La un duty-free din aeroportul dinWashington s-a întâmplat asta, chiar înainte să urc în avionul înapoi spre România şi, evident, mi-am făcut plinul. Am golit ce-a mai rămas din cutia de Big Red, tanti de la casa de marcat s-a uitat cam ciudat la mine, am urcat în avion şi am avut provizii de gumă pentru sezonul vară-toamnă.

Acum câteva zile, ce văd la casă la noul Carrefour din Chitila? Big Red! Yeah! Aşa că iau trei pachete de câte 15 lame, că cine ştie când mai găsesc? Acuma o fi bună guma asta, dar am uitat de posibilele... efecte secundare. Câteva "instrucţiuni de utilizare":

chiar dacă are un gust bun, e recomandabil să nu mestecaţi mai mult de o singură lamă odată;
nu mestecaţi la o lamă mai mult de 20-25 minute;

În cazul în care nu respectaţi cele două reguli simple de mai sus, s-ar putea să vă alegeţi cu usturimi şi pişcături destul de rele pe limbă pentru următoarele două, poate chiar trei zile. Altfel, nu cred că sunt motive de îngrijorare.

Ziua nebunilor pe şosele. Iar.

2011-12-07T22:51:00.000+02:00

Din când în când, pe şoselele Bucureştiului, se desfăşoară ceea ce îmi place să numesc "zilele nebunilor pe şosele". Adică se întâmplă în trafic lucruri chiar mai ciudate şi mai periculoase decât de obicei. Ultima dată o zi de genul ăsta a fost acum vreo săptămână şi cu ocazia ei am fost martor la două coliziuni şi la două incidente cu potenţial de a se transforma în coliziuni. Într-una din coliziuni era gata-gata să fiu implicat şi eu, ca şi în celelalte incidente.

Totul a început în prima parte a zilei. Plec de acasă, merg câţiva kilometri, după care ajung pe o porţiune de drum pe care erau parcate maşini pe diagonală în faţa unui bloc. Chiar când treceam eu pe acolo unul dintre cei parcaţi încerca să iasă. Ca mulţi alţi şoferi din Bucureşti, nu a învăţat că trebuie să mai şi caşti ochii la cei din jur când faci astfel de manevre. Pe deasupra, era şi cam ceaţă... Aşa că în loc să am cale liberă, drumul era încet-încet ocupat de o maşină destul de mare. Bun... TIT! TIT! Se opreşte din mers un pic. Întorc butonul uşor spre stânga, îl ocolesc, eu îmi văd de drum, individul îşi vede de ieşitul din parcare şi alt şofer din spatele meu îşi vede şi el de drum, dar n-a avut săracu' o prezenţă de spirit prea bună, nu claxonează, şi întoarce de volan tocmai bine cât să îi zgârie spatele celui care ieşea şi cât să îşi strice farul drept. Noroc că am trecut pe acolo când am trecut şi nu cu cinci secunde mai târziu. Acum accidentul ăsta are o semnificaţie deosebită. Nu e doar primul accident pe care l-am văzut live în oglinda retrovizoare, ci e primul accident pe care l-am văzut în care să fie implicată o MAŞINĂ ENGLEZEASCĂ. Cel care ieşea din parcare avea o plăcuţă de înmatriculare galbenă în spate şi volanul unde altundeva decât pe partea dreaptă a bordului? HA, AM AVUT DREPTATE! Deja au început! La mai mare!

La vreun kilometru mai încolo merg eu lin pe drum şi câteva maşini mai în faţă era pe banda II unul cu semn galben de "alte pericole" pe lunetă. Tocmai a terminat şcoala, dar nici ăsta n-a învăţat să caşte ochii la cei din jur... Aşadar, ca un adevărat şofer profesionist şi responsabil încearcă să intre pe banda I fără niciun avertisment, semnal sau privire în oglinda laterală presupun. Ce să vezi, exact în momentul ăla mergea altcineva pe banda I. Evident, acel cineva s-a oprit fix în începătorul talentat şi toţi cei de pe banda doi au trebuit să intre un pic pe spaţiul verde de pe mijlocul şoselei ca să poată să treacă mai departe. Ăsta a fost primul accident pe care l-am văzut cu ochii mei, fără alţi "intermediari", cum ar fi oglinzi.

Seara, eram în drum spre casă. Într-o intersecţie semnalizată trebuia să fac stânga, exact ca în imaginea de mai sus. Tot exact ca în imaginea de mai sus, un idiot încearcă să facă şi el stânga, doar că fix prin faţa mea. Reflexul când îţi apar maşini brusc în faţă e să pui frână şi să apeşi claxonul cât poţi de tare. E, în cazul de faţă claxonul a avut puterea de a-l opri din loc pe individ exact unde e X-ul pe poză. Noroc că m-am oprit şi eu, chiar dacă la numai câţiva centimentri de el. Problema e că nu mai vroia să plece... Ce faci în situaţia asta? Păi, încerci să îl ocoleşti fără să îi loveşti pe ăia care aşteaptă la stop pe sensul celălalt.

În final, ca să închei ziua cum trebuie, la vreo 200-300 m mai încolo mergea, iniţial pe marginea drumului, un biciclist. Nu ştiu de ce a ales să meargă pe drum, când trotuarul era gol şi destul de larg. Încetinesc, că aşa se face când dai de biciclişti şi din senin parcă, începe biciclistul să meargă în zig-zag, cum altfel decât la vreo 2 m în faţa mea? Iaraşi, frână, tot din instinct. După halul în care manevra ghidonul, aş zice că s-a cinstit mai mult decât trebuia înainte să se urce în şa. În timp ce mergea el în zig-zag, a trebuit să aştept destul de mult timp să se elibereze sensul celălalt, să am pe unde să îl depăşesc. Toate astea, în claxoanele celui care era să mă lovească un minut mai devreme şi care acum mergea în spatele meu...

În concluzie, condusul în Bucureşti nu e pentru oricine. Cei drept, dacă nu s-ar întâmpla lucruri de genul ăsta, ar fi cu mult mai plictisitor.

La Bucureşti, ca la Londra

2011-11-30T22:12:00.000+02:00

Pozele de mai sus nu sunt făcute la Londra sau Edinburgh sau Dublin, ci pe străzile Bucureştiului. În ultimele şase luni în Bucureşti în general şi în Bucureştii Noi în particular a apărut o categorie cu totul şi cu totul aparte de maşini, şi anume maşinile englezeşti. S-ar părea că preţurile la care se pot cumpăra sunt extrem de avantajoase faţă de cele ale maşinilor din România sau restul Europei continentale. Unele poţi să le cumperi chiar şi cu 1.500 sau 2.000 de euro. La aşa preţuri cred că putem să presupunem fără nicio reţinere că e vorba de nişte hârburi ruginite şi nişte rable. Dar nu sunt doar nişte hârburi ruginite şi nişte rable, sunt nişte hârburi ruginite şi nişte rable cu volanul pe partea greşită.

În Marea Britanie maşinile circulă pe partea stângă a drumului, aşa că volanele maşinilor sunt situate pe partea dreaptă a bordului. Deşi poate părea greu de crezut, până acum vreo 200 de ani aşa se circula în toată lumea. Se crede că originea acestui obicei stă în faptul că unui călăreţ, dacă mergea pe partea stângă a drumului, dreptaci fiind, îi era mai uşor să scoată sabia din teacă şi să se apere în cazul unui atac. Există două variante cu privire la motivele pentru care mare parte a lumii a ajuns să circule pe partea dreapta. Prima ar fi următoarea: în primii ani de existenţă ai SUA, birjarii care conduceau trăsurile mari trase de mai multe perechi de cai, nu aveau un scaun şi stăteau în spatele ultimului cal de pe partea stângă. Aşa au apărut primele legi care impuneau circulaţia pe partea dreaptă, pentru ca aceştia să vadă roţile trăsurii şi să nu le lovească de cele ale trăsurilor care veneau din celălalt sens. Altă variantă ar fi că Napoleon e responsabil pentru trecerea la circulaţia pe dreapta. Când a cucerit Europa, a încercat să impună circulaţia pe partea dreaptă pentru a-i împiedica pe oameni să se dueleze în mijlocul străzii, îngreunând apucarea sabiei.

Oricare ar fi situaţia, în principiu niciunul dintre sisteme nu are nicio problemă, cu o singură condiţie: toată lumea să circule la fel; ori pe dreapta, ori pe stânga. Când se găsesc câţiva care cred că e mai şmecher să ai o maşină făcută pentru circulaţia pe celălalt sens, atunci încep să apară problemele. Şi tocmai pentru că asta se întâmplă în Bucureşti acuma, asta dă naştere la unele situaţii ciudate şi periculoase.

Într-o zi mă plimbam cu maşina pe Bvd. Jiului şi la câteva sute de metri în faţa mea încerca să intre pe bulevard, de pe una dintre străduţele adiacente, o maşină englezească. Individul de la volan cred că a venit cu maşina aia direct din Anglia, pentru că a considerat că ar fi o idee bună să intre pe sensul celălalt de circulaţie, adică să se îndrepte spre mine. Atât de convins era că face ceea ce trebuie, că a început să-mi dea flash-uri. Din fericire, după puţin timp şi-a dat seama cât de prost era şi a tras pe dreapta... nu stai, pe stânga, de fapt, şi a aşteptat să se elibereze celălalt sens de circulaţie, cel corect după standardele româneşti;
Stăteam eu la semafor într-o zi şi pe trotuarul din dreapta era unul într-un Mercedes englezesc care încerca să aranjeze maşina într-o poziţie normală de parcare. Un gest nobil, mai ales că mulţi şoferi din Bucureşti parchează execrabil. Numai că după cum se mişca, era clar că poziţia volanului îl dezorientase. Încearcă el tot felul de manevre şi până la urmă, până să se facă verde la semafor se opreşte fix într-un... POM;
Cei care se ocupă cu importul de maşini englezeşti, oricine ar fi ei, aduc absolut orice fel de maşină. Într-o zi am văzut o... autoutilitară foarte neobişnuită. Totodată, cred că a fost şi o scenă destul de reprezentativă pentru, nu ştiu, Bucureşti sau România în general. Nu era o maşină de poliţia, nu era o salvare, nu era o maşină de gunoi şi nici de pompieri. Într-o zi aştepta la un semafor să se facă verde un DRIC cu volanul pe partea greşită. Înăuntru se aflau doi băieţi pe scaunele din faţă, membri ai unei anumite etnii, după înfăţişare. Ăla din dreapta, deci de la volan, mă întreabă dacă nu cumva ştiu unde e strada X. Îi răspund că strada X e a doua sau a treia pe dreapta. Semaforul se face verde şi după ce reuşeşte în cele din urmă să bage maşina în viteză, că e mai greu să umbli la schimbătorul de viteze cu stânga, a băgat băeţii... MANELE, la maxim, fără număr! Subliniez din nou, asta se întâmpla într-un dric cu volanul pe partea greşită.

Eu sunt convins că dacă maşinile astea or să se mai înmulţească mult, numărul accidentelor uşoare o să fie destul de mare în rândul lor. Şi o să devină cu adevărat grav atunci când mândrii proprietari de maşini britanice or să vrea să iasă din Bucureşti şi or să încerce să depăşească maşini cu volanul pe partea care trebuie pe drumurile ţării noastre, care în cea mai mare parte au o bandă pe sens, ei fiind neînsoţiţi şi situaţi pe partea dreaptă a maşinii.

IRT: Deadliest Roads - best show ever

2011-11-24T21:52:00.001+02:00

De ceva timp prind un canal nou de tip Discovery: History Channel. Chiar interesante unele dintre seriile de documentare. Printre altele, una din ele este Ice Road Truckers. Ideea primelor cinci serii e destul de simplă: nişte camionagii nord-americani sunt urmăriţi cum conduc pe drumurile de gheaţă ale Canadei şi Alaskăi pe timp de iarnă, care acolo durează mai mult de jumătate de an. Un episod, două, trei, patru, cinci dacă vezi e mişto. Dar mai departe încep să devină repetitive şi un pic plictisitoare. Numai un pic.

În al şaselea sezon realizatorii emisiunii s-au gândit să încerce ceva nou şi au zis să facă o serie de zece episoade în nordul Indiei. Deci, ceva mai mişto decât seria asta n-am mai văzut demult. India e o ţară extraordinar de fascinantă din punctul de vedere al infrastructurii şi nu numai. Pentru a avea un nivel de comparaţie imaginaţi-vă infrastructura României, doar că de vreo două ori mai rea, într-o ţară de 14 ori mai mare şi populată de 1.200.000.000 de oameni. Drumurile în ţara aia sunt atât de inadecvate pentru circulaţia din ziua de azi, încât traficul din multe dintre oraşele ţării ca traficul din Los Angeles la orele de vârf, doar că toată lumea pare a fi beată.

Şoferii indieni nu respectă absolut nicio regulă de circulaţie. Ei au o abordare foarte interesantă a şofatului. Religiile orientale precum hinduismul şi buddhismul au în centrul lor conceptul de karma: dacă e să moară într-un accident rutier, asta nu se întâmplă din cauză că conduc ca nişte descreieraţi, ci pentru că "aşa a fost scris". Toate maşinile sunt implicate mai devreme sau mai târziu în accidente de circulaţie minore şi sunt pline de zgârieturi. Semafoarele şi chiar şi semnele precum cele de cedează trecerea sunt o raritate şi atunci când ele există au rol pur decorativ. În intersecţii nu se aplică regula priorităţii, ci legea junglei. Depăşirile în curbe fără vizibilitate sunt la ordinea zilei şi în medie, un om moare într-un accident rutier în India la 4,5 secunde.

Cea mai mare parte a condusului în seria asta a şasea se face însă pe drumuri de munte din statul Himachal Pradesh din nordul ţării, aproape de Tibet şi Nepal. Drumurile de munte din India sunt chiar mai rele decât alea de pe teren drept. Majoritatea au o bandă jumate (în total, nu pe fiecare sens). Alunecările de teren sunt ceva obişnuit şi nu s-a auzit de plase de protecţie pe acolo. Prăpastiile de pe sugestiv-denumita Free Fall Freeway au peste un kilometru şi unii şoferi ajung uneori să le examineze îndeaproape, fără a mai putea să ne povestească după cum a fost. Cel puţin la fel de rău e şi pe şi mai sugestiv-denumita Trecătoare Rohtang (tibetană: "grămadă de cadavre"), care duce spre orăşelul Keylong, unde vremea e foarte schimbătoare şi aerul mai rarefiat şi traficul blocat de turişti pe partea din ea pe care există asfalt - mă rog, dacă poate fi numit aşa - în cele trei luni în care e deschisă.

Blocaj pe Tr. Rohtang

Dincolo de un anumit punct, unde nu s-a ajuns cu turnatul de asfalt, există oameni angajaţi să zdrobească pietrele căzute în urma alunecărilor de teren şi să le transforme în pietriş ca să aibă camioanele şi maşinile pe unde să meargă. Că tot veni camioanele indiene, majoritatea sunt nişte adevărate opere de artă. Fiecare camion vine din fabrică cu câte un model de vopsea diferit şi fiecare şofer şi-l tunează, personalizează sau îi face alte adăugiri. Apogeul tunning-ului e atins în zonă în Pakistanul vecin.

Camion din India

Camion din Pakistan

Altfel, camioanele produse de Tata Motors şi Mahindra & Mahindra Ltd. sunt nişte capcane ale morţii. Cu excepţia suspensiilor, a şasiului şi a motorului, sunt construite în întregime din lemn. Jantele nu sunt făcute dintr-o singură bucată, ci sunt ca acum 50 de ani, cu multe şuruburi şi piuliţe, care dacă drumul e mai accidentat mai sar din când în când. Având în vedere condiţiile de trafic, toţi şoferii din India circulă câte doi, că o pereche de ochi (şi de pumni) în plus nu strică. Din nefericire, doi din cei trei însoţitori nu se descurcă prea bine cu engleza. Încărcăturile mai mari decât limita maximă permisă în ţările normale - în India nu cred că există un astfel de concept - sunt la ordinea zilei şi dacă trapa din spate nu se închide, e fixată cu frânghie (nu cu cabluri de oţel, de exemplu). Există câteva locuri în munţi unde camioanele trebuie să treacă peste nişte poduri care sunt de fapt făcute pentru pietoni sau, în cel mai rău caz, maşini. Şi, în final, ca să întregim peisajul, India a fost colonie britanică timp de aproape 200 de ani, deci circulaţia se desfăşoară pe partea stângă a drumului. Asta înseamnă că volanul e situat pe partea dreaptă a vehicului şi la schimbătorul de viteze se umblă cu mâna stângă.

Pe YouTube există un episod întreg sau aproape întreg:

Dacă v-a plăcut, aici aveţi un torent cu toate cele zece episoade.

Happy birthday, Mr. President!

2011-11-04T21:14:00.001+02:00

Asta i-a cântat Marilyn Monroe lui JFK în 1962. Controversat momentul la acea vreme, mai ales că se zvonea că ar fi fost amanta lui. Nu s-a demonstrat din câte ştiu. Oare Dna. Udrea ştie să cânte? E tot blondă şi acum câţiva ani, cel puţin, umbla vorba că ar fi fost în aceleaşi relaţii. Din nou, nu s-a demonstrat din câte ştiu. Azi a fost ziua D-lui Preşedinte Traian Băsescu. Nu a sărbătorit-o public, nici nu s-a prezentat la serviciu cică. Au trecut vremurile băilor de mulţime. Azi dacă ar mai ieşi în public, probabil s-ar transforma în băi de pumni şi palme.

De dimineaţă, posturile de radio Magic FM şi Radio 21 au întrbat, prin intermediul paginilor lor de Facebook, dacă avem ceva să-i urăm. Acum câteva zile cei de la Antena 3, spuneau că în momentul de faţă, Traian Băsescu are o rată de încredere de 9%. Extrapolând, cred că pot spune, cu o marjă de eroare destul de mică, că dintre urări, 91% au fost "de bine".

Click pe fiecare poză pentru mărire.

Citind o parte dintre ele (sunt chiar mai multe decât cele din poze, dar mă lungeam prea mult dacă mai dădeam PrtSc mult), am observat o frecvenţă ridicată a unor cuvinte de câteva litere (mai multe de trei şi mai puţine de cinci) care încep cu literele M şi P, urări, tot "de bine", adresate tuturor rudelor sale până la gradul IV, să trăiţi aşa ca noi, mori. Unii chiar i-au urat să păţească ce i-au făcut lui Gaddafi compatrioţii lui. De asemenea, s-a putut observa o frecvenţă ridicată a dedicaţiilor având ca conţinut melodia De ziua ta - Paraziţii.

Cum o fi ajuns preşedinte o doua oară, nu înţeleg. Din urări, deduc că nici măcar nu s-ar mai apropia de 50,6% în eventualitatea unor noi alegeri.

Who wants to be a millionaire - India - Kaun Banega Crorepati - कौन बनेगा करोड़पति

2011-11-03T20:55:00.007+02:00

Varianta indiană a concursului Vrei să fii milionar nu există numai în filmul Slumdog Millionaire, ci şi în realitate. Acum câteva zile povestea din film, care e reclamă pe faţă la concurs, chiar a devenit realitate: un funcţionar prost plătit din statul Bihar a câştigat premiul maxim de 50 milioane de rupii (~750.000 euro), ceea ce pentru indianul de rând e o sumă enormă. Din câte am înţeles, abia ieri a fost difuzată emisiunea cu pricina.

Există unele asemănări cu filmul. Prezentatorul real al concursului a fost încă de la început, cu excepţia unui sezon, Amitabh Bachchan, cel care apare în "povestea" primei întrebări din film. Variantele ajutătoare diferă uşor. Numărul de întrebări şi pragurile sunt aceleaşi şi în film. Cel mai notabil lucru legat de varianta indiană a concursului (şi de emisiunile de televiziune din India în general) este că sunt o mare ciudăţenie lingvistică. Textele de pe ecran, deci şi întrebările de pe ecran, sunt scrise integral în engleză. Însă rareori sunt citite în original, de cele mai multe ori acest lucur fiind făcut în cealaltă limbă oficială a Indiei: hindi. Conversaţiile dintre prezentator şi participanţi tot în hindi sunt purtate, cu excepţia cazurilor în care concurentul nu se descurcă prea bine în limba asta. Numerele şi răspunsurile de obicei sunt citite în engleză şi fix în mijlocul multor fraze în hindi poţi întâlni cuvinte englezeşti sau pur şi simplu se face brusc trecerea la engleză şi invers.

Rezultatul e o mare varză, dar o varză care îţi permite să înţelegi ce se întâmplă, în calitate de non-indian. Mai sus e un link către întreaga emisiune în care s-a câştigat marele premiu şi mai jos încă două filmuleţe scurte de exemple ale verzei lingvistice, al doilea cu tot cu subtitrări.

Recensământ 2011

2011-10-30T22:44:00.005+02:00

În sfârşit, în ultimele zile ale recensământului, au ajuns şi la casa mea. Din cele trei recensăminte organizate de când m-am născut, ăsta a fost primul la care am răspuns eu la întrebări şi implicit le-am şi văzut. În anii '90 eram prea mic ca să mă intereseze ce-i ăla recensământ sau ca să înţeleg despre ce e vorba şi în 2002 (parcă) nu eram acasă la momentul la care a venit recenzorul.

Wow, ce pierdere de vreme şi de bani publici. Genial! Guvernul şi INS-ul au pierdut două săptămâni şi au aruncat pe fereastră o grămadă de bani, o sumă de ordinul milioanelor de euro mă gândesc, ca să colecteze nişte date de care statul deja dispune! Serios. Nu au aflat aproape nimic nou. Toate datele pe care ar trebui să le afle din cele peste 60 de întrebări deja se află în bazele de date ale anumitor instituţii.

toate răspunsurile la primele 28 de întrebări (capitolul locuinţă) pot fi luate de la primăriile tuturor localităţilor din România;
aproape toate răspunsurile la restul de 40 de întrebări (capitolul persoane) pot fi aflate de la Evidenţa Populaţiei;
chiar şi răspunsurile la întrebările despre persoanele plecate din ţară pot fi aflate de la autorităţile vamale.

Aşadar şi prin urmare, recensământul nu îşi are rostul. Singurele lucruri noi pe care le-au aflat au fost etnia şi religia. Deşi prima se poate deduce în multe cazuri din numele persoanei. N-ar fi mai eficient să facă nişte baze de date informatizate, care să funcţioneze... în timp real şi să nu mai fie nevoie de prostii de genul ăsta? Ar fi, dar pe ce s-ar mai arunca banii odată la 8-9 ani?

Dar nu cred că e cazul să vorbim de eficienţă în cazul ălora care n-au fost în stare să pun nişte steluţe amărâte la întrebările opţionale. Vezi circul cu CNP-ul: la început era obligatoriu, după trei zile a devenit opţional şi după încă trei sau patru zile a devenit iar obligatoriu. Tot indivizii ăştia n-au fost în stare să traducă nişte formulare în chineză sau alte limbi deşi se ştie că există un număr de câteva zeci de mii de imigranţi care nu se prea descurcă cu româna sau engleza. Tot ăştia au uitat într-un oraş să treacă pe harta de recenzare un cartier nou cu vreo 10 blocuri. Şi tot ei, în penultima zi de recensământ în Sectorul I al capitalei n-au reuşit să numere nici jumătate din populaţie şi locuinţe...

Cum să scrii o lucrare de licenţă

2011-10-29T22:29:00.004+03:00

Acum câteva luni am luat şi eu examenul de licenţă. Vorba vine examen, că nu se mai potriveşte termenul de multă vreme. Proba scrisă a dispărut şi n-a mai rămas decât elaborarea unei lucrări destul de lungi. Acum, dacă respecţi câteva reguli destul de simple şi de evidente, ar putea chiar să fie un lucru plăcut scrierea ei.

alege-ţi o temă despre care să ai ce să scrii, la care măcar să ai idee despre ce e vorba şi care să îşi placă;
alege-ţi un profesor coordonator cu capul pe umeri şi cu care să te înţelegi, că dacă te îmbolnăveşti de nervi scriind-o, n-ai făcut nimic.

Mulţi ar fi tentaţi să creadă că limita maximă de 40 de pagini e un lucru bun, din cauză că se scrie repede şi nu se pierde prea mult timp. Dacă prima dintre cele două reguli e respectată, e o problemă. Şi încă una destul de mare. O limită minimă a numărului de pagini ar fi fost mult mai utilă. Astfel, o parte semnificativă a conţinutului lucrării trebuie eliminată. Nu-i nimic. D'asta s-au inventat anexele. Atâta că secţiunea lor nu trebuie să depăşească numărul de pagini al lucrării de licenţă.

Numărul capitolelor nu cred că ar trebui să depăşească trei. Hai să zicem patru dacă e absolut necesar. Am văzut modele de structuri de lucrări de licenţă şi cu câte şase capitole, dar dacă se depăşeşte numărul menţionat mai devreme există un risc crescut ca lucrarea să devină incoerentă şi neinteligibilă şi să iasă o mare varză. Capitolul I de obicei constă în teorie. Nu merită să pierdeţi multă vreme cu scrierea lui, pentru că în proporţie de peste 90% constă în Copy+Paste şi oricum nu-l citeşte nimeni, nici măcar comisia de examinare. Copy+Paste-ul ăla e mai bine să fie făcut din cărţi şi manuale, decât din pagini de internet.

Alt lucru important: sursele şi notele de subsol. Pe la jumătatea procesului de elaborare a lucrării de licenţă veţi avea impresia că lucrarea voastră constă exclusiv în note de subsol şi bibliografie şi că corpul principal e oarecum o componentă secundară. Cu cât sunt mai multe şi din surse mai variate, cu atât va da mai bine. Teoretic, dacă ele au o prezenţă consistentă, nimeni nu vă va putea acuza că aţi copiat (plagiat, în limbaj academic). Sursele din bibliografie şi notele de subsol trebuie să arate aşa:

pentru cărţi: Nume de familie al autorului, Numele mic al autorului - Titlul lucrării citate, Editura, Oraşul, Anul, pagina (numai în cazul notelor de subsol). Sursele se vor trece în ordinea numelui de familie al autorilor. În notele de subsol la numele mic se trece numai prima literă în cazul bărbaţilor şi numele întreg în cazul femeilor;
pentru site-uri: URL, data accesării. În faţa surselor anonime din bibliografie se vor pune trei steluţe (***).

Introducerea şi concluziile nu ar trebui să aibă mai mult de două pagini. Paginile lor nu se numerotează. Concluziile nu se pun la socoteală la numărul de pagini al corpului principal, însă introducerea da. Numerotarea paginilor secţiunii de anexe este opţională şi indicată numai în cazul în care ocupă mult spaţiu (peste 10 pagini, să spunem). În cazul în care se optează pentru numerotarea lor, numărătoarea începe de la 1.

Prezentarea este recomandabil să fie însoţită de un material în format electronic (prezentare Power Point sau Flash). În cazul Power Point-ului nu există reguli clare în ceea ce priveşte numărul de slide-uri, dar durata prezentării nu trebuie să depăşească 15 minute cu tot cu întrebări. Deci prezentarea propriu-zisă nu trebuie să depăşească 7-8-9 minute.

O lucrare de licenţă are două componente: forma şi fondul. La elaborarea ei trebuie pus în primul plan fondul, în mod clar. La prezentare contează forma. Deci, poze, grafice, tabele (uşor de citit, preferabil) la greu. Slide-urile nu trebuie să fie prea încărcate. Nu trebuie să citiţi din ele. Trebuie păstrat contactul vizual cu comisia de evaluare, chiar dacă am înţeles că în unele cazuri e posibil ca o parte a ei să se uite pe pereţi sau chiar să doarmă. Din fericire, n-a fost cazul la mine.

În ceea ce priveşte forma de prezentare a lucrării - adică coperta - recomand cu căldură o copertă de plastic cu spirală, care să nu coste mai mult de 10 lei. Există numai două situaţii în care merită să te complici cu o copertă de piele:

dacă eşti aşa de încântat de opera ta, încât vrei s-o ai împachetată frumos, că o să facă impresie mai bună când o să le-o arăţi copiilor şi/sau nepoţilor;
dacă ai bani de aruncat pe fereastră.

În mod normal, coperta nu influenţează în niciun fel nota finală, atâta timp cât toate elementele necesare sunt prezente. Acestea sunt, de sus în jos: universitatea şi facultatea, cuvintele LUCRARE DE LICENŢĂ, conducătorul ştiinţific şi autorul, oraşul şi anul. Alt argument chiar mai convingător, ar fi poza de mai jos.

Lucrările de licenţă din 2010 în 2011.
Puteau şi ei să aştepte până se termina perioada de prezentări
de anul ăsta până să le arunce la gunoi...

Şi era să uit: diacriticele sunt obligatorii. Unora ar putea să le pară greu de crezut, dar nu e chiar atât de groaznic să scrii la calculator cu diacritice româneşti. Nu-s decât cinci litere suplimentare. Alte popoare europene vorbitoare de alte limbi nu au norocul nostru şi nu se plâng.

Sper că n-am omis prea multe dintre probleme. Au trecut câteva luni de la momentul susţinerii.

ASE-ul şi proiectoarele

2011-10-27T22:07:00.006+03:00

În interiorul ASE-ului, în majoritatea sălilor de curs există proiectore legate la câte un calculator, că în ziua de azi aşa dă bine: să-ţi prezinţi cursurile în format .ppt sau .pdf. Perfect! Excelentă idee, aşa e şi în ţările civilizate. Acum nu mai rămâne decât să ne asigurăm că funţionează şi că personalul, adică profesorii, ştiu să umble cu ele. Ei, la punctele astea două avem muuuulte probleme.

Mare parte din ele, fie din lipsă de utilizatori şi deci din apariţia ruginei (ruginesc oare??), fie poate din pricina utilizării excesive, pur şi simplu nu mai vor să pornească. Sigur, cei care intră în săli, aşteptându-se să-şi prezinte lecţiile cu ajutorul unuia, nu se aşteaptă la o astfel de situaţie şi uite aşa se pierd 10-30 minute până se pricepe toată lumea că proiectorul a murit acum multă vreme, ceea ce în anumite situaţii, la anumite cursuri e un lucru bun.

Alte dăţi proiectorul funcţionează bine-mersi, nu există niciun fel de problemă de ordin tehnic, dar cel care trebuie să umble la el nu ştie să facă asta, caz în care iar se pierd 10-30 minute până profesorul reuşeşte să-l pornească sau până dă de cineva care ştie să facă asta. Indiferent de situaţie, rezultatele sunt comparabile. Necazul e că devine o obişnuinţă. Am avut destul de multe exemple în ultimii trei ani (and counting):

în anul I la cursul de informatică profesorul nu prea ştia să pornească proiectorul, deşi nu era ars; ai zice că cineva care îi învaţă pe alţii care-i treaba cu calculatoarele ştie să umble cu aşa ceva...;
în anul III, la o sesiune ştiinţifică din cauza unui proiector s-a mutat sala;
în anul I de master, actualmente aflat în desfăşurare, în desfăşurare, la aproape fiecare curs la o anumită materie, proiectorul porneşte abia din a doua sau a treia încercare sau, mai nou, nu porneşte deloc;
sigur mai sunt şi alte exemple, dar nu îmi vin în minte chiar acum.

Dacă ce se vede mai jos e o metodă nouă de reparare, nu mi se pare impresionant. Amuzant însă, DA. O sticlă de Pepsi Light pe post de sprijin... Tare! Şi cât de... românesc!

Am mai zis asta: nu am umblat cu un proiector în viaţa mea, că n-am avut ocazia până acuma, dar mă gândesc că dacă ai reuşit să iei un doctorat şi dacă eşti în stare să susţii un curs în faţa unei săli mai mult sau mai puţin pline, nu ar trebui să fie o problemă prea greu de rezolvat.

Cum să NU amplasezi un bar şi cum să NU faci un panou publicitar

2011-10-12T21:20:00.011+03:00

Undeva în nordul Bucureştiului, pe la capătul unui bulevard mare există o... construcţie tipic românească: o clădire foarte... originală precum nu cred că mai găseşti doar în ţări ca India sau Pakistan, ţări cu care mi se pare că semănăm din ce în ce mai mult pe zi ce trece.

Dacă eşti la volanul unei maşini şi nu eşti atent la ce e pe trotuar, probabil nu vei observa nimic neobişnuit. Într-o zi mă opresc în locul cu pricina, în faţa clădirii respective. La parter e o spălătorie auto unde pentru suma modică de 10 lei în 10 minute îţi spală unii maşina. Până aici toate bune. Dar în timp ce aşteptam să termine, ce observ? În aceeaşi clădire, fix deasupra spălătoriei de maşini, se afla un bar cu mese de biliard. Intrarea se face pe lângă locul unde se ţin furtunele şi periile. Da, ce să zic? Neobişnuit amplasament. Dar nici măcar ăsta nu a fost primul lucru care mi-a atras atenţia. Şi mai reprezentativ de atât era panoul de la parter, de lângă intrarea în spălătorie. Lângă lista de preţuri se găsea asta:

Şi acum şi cu zoom, ca să se vadă mai clar:

O poză cu un ţigan manelist îmbrăcat într-un trening de fâş în culori cam ţipătoare şi de prost gust care încearcă să lovească două bile una de alta... De unde ştiu că e ţigan? După culoare, care era mai clară la faţa locului decât în poză. De unde ştiu că e manelist? După "capodopera muzicală" Arăboaica Mea care răsuna de la etaj şi, de ce nu, după costumaţie! Şi chiar mai incredibil de atât e că barul-spălătorie încă rezistă, poza fiind făcută acum mai mult de o lună. Deci are clienţi şi... reclama (?) asta chiar are efect?? Ori că e ceva în neregulă cu mine, ori că e ceva în neregulă cu clienţii.

Trenurile în Republica Suverană şi Independentă Moldova

2011-10-08T21:33:00.008+03:00

De mai mult timp am o fascinaţie profundă legată de trenurile din România. Mi se pare un domeniu extraordinar ce merită studiat şi observat, preferabil de la distanţă, nu urcându-te într-unul, cu multă, multă atenţie. Din nefericire, nu am mai avut "plăcerea" de a mă urca într-un astfel de mijloc de transport de pe la vreo cinci-şase ani. De ce nu am mai făcut asta? Păi, din cauza asta.

Ei, azi am găsit ceva chiar mai rău de atât. Mai pe scurt, în ultima jumătate de oră m-am delectat uitându-mă pe site-ul echivalentului CFR-ului din Republica Moldova. Ca să-l citez pe Mircea Badea: "Wow, deci aşa ceva..."

Vă vine să credeţi? Uneori trenurile din Moldova prind chiar şi 30 km/h. Asta e viteza medie care a ieşit luând în calcul toate traseele. Gările moldoveneşti aproape că le poţi număra pe degete: Chişinău, Bender, Revaca, Basarabeasca, Ungheni, Căinari, Cahul, Etulia, Bălţi, Ocniţa, Mateuţi. Ok, uite câteva curiozităţi: Din ce sunt făcute şinele acolo? Asta dacă nu s-or deplasa pe altceva trenurile vecilor. Cu ce funcţionează: electricitate, combustibil sau împingători de vagoane?

Dacă cumva vă vine ideea nebunească de a vă duce cu trenul până în Republica Moldova ar mai trebui să ştiţi un lucru. Ecartamentul din Moldova este, după modelul sovietic, cu 9 cm mai larg decât la noi. Asta înseamnă că la graniţă se schimbă roţile, imediat ce treci de Iaşi (scris ЯССЫ - Yassî pe pagina în limba română a CFR-ului moldovenesc). Conform spuselor unei cunoştinţe, dacă pleci cu trenul de la Bucureşti la Chişinău, procesul are loc fix atunci când ţi-e somnul mai dulce. Astfel traversarea graniţei pe calea ferată durează cam două ore.

Bucureşti la 1910

2011-10-06T21:16:00.005+03:00

Am găsit acum ceva timp o hartă a Bucureştiului veche cam de 100 de ani. Şi oraşul, dar şi împrejurimile s-au schimbat destul de mult într-un secol.

Otopeni, Tunari şi Chitila nu erau lipite de Bucureşti; Chitila chiar pare să fi fost doar un sătuc cu câteva zeci case; de Mogoşoaia, Buftea sau Domneşti nici nu mai zic;
Pipera se numea un pic altfel: "Piperea";
Băneasa era o localitate lângă Bucureşti;
la fel şi Herăstrău;
zona actualului cartier Bucureştii Noi clar era populată; era separată de ceea ce azi e o staţie sau două de autobuz de oraş, dar se poate să fi fost inclusă în Bucureşti pentru că nu văd alt nume de localitate;
tot prin Bucureştii Noi, prin zona Laromet avea capătul o linie de cale ferată;
zona Giuleşti-Sârbi, pe atunci localitate separată purta numele mult mai adecvat de "Giuleşti-Ţigănia";
Cartierul Crângaşi era la marginea oraşului;
comuna Roşu se numea "Roşiu";
zona cartierului Drumul Taberei era un câmp gol şi Rahova, Ferentari şi Berceni ocupau zone mult mai restrânse decât astăzi şi zona Progresul era o localitate separată, aproape lipită de oraş;
Militari era un sat la un kilometru sau doi de oraş;
Popeşti şi Leordeni nu se uniseră încă şi prima aparent era predominant catolică conform hărţii şi purta numele de "Popeşti-Pavlicheni";
localitatea cu cel mai... inventiv nume din România, "Adunaţii Copăceni", exista şi atunci;
pe lângă comuna Progresul trecea o linie de cale ferată care ducea până la Giurgiu; dacă nu mă înşel e chiar cea mai veche din ţară; azi nu mai e activă că a luat viitura nu ştiu ce pod şi în cinci ani n-a catadicsit nimeni să-l repare; posibil chiar ca trenurile de pe vremea aia să fi fost mai rapide decât cele de acum;
Şoseaua de Centură a Bucureştiului exista încă de atunci şi după felul cum e desenată pe hartă cred că era unul dintre cele mai bune drumuri din ţară; în ultima sută de ani nu s-a schimbat mare lucru şi astăzi e unuş dintre cele mai proaste şi mai inadecvate drumuri din ţară şi nu mai e deloc o variantă "ocolitoare".

Ultimul evreu din Libia

2011-09-12T23:02:00.005+03:00

Înainte de al II-lea Război Mondial, Libia avea una dintre cele mai mari comunităţi evreieşti dintre ţările arabe. Din cei 600.000 locuitori, 4-5% erau evrei. În Tripoli aceştia reprezentau 30% din populaţie. În 1948, la crearea statului Israel, ca în toată lumea arabă, mare parte din evrei au fost daţi afară din ţară, trei sferturi plecând în Israel, restul în Italia, Franţa sau America. În 1950 mai erau doar 2.000 de evrei în Libia. În 1969, când Gaddafi a preluat puterea, mai erau doar 100. Deşi emigrarea era interzisă prin lege, în 1979, mai rămăseseră doar 30.

În 2002, odată cu moartea Esmeraldei Meghnagi s-a crezut că nu mai există evrei în Libia. Dar la sfârşitul anului, s-a descoperit că Rina Debach, o localnică din Tripoli, separată de familia fugită în Italia în timpul revoluţiei din 1969, pe ai cărei membri îi credea morţi şi viceversa, trăia într-un azil de bătrâni. După plecarea acesteia la Roma, nu au mai existat evrei în Libia. Sau nu?

Conform tradiţiei evreieşti, calitatea de a fi evreu se transmite pe linie maternă. Dacă mama este evreică, atunci şi copii sunt consideraţi a fi evrei în mod automat. Regula nu se aplică şi la bărbaţi.

Dar ce să vezi, mai e un ultim evreu în Libia. Cel puţin acum două-trei săptămâni încă mai era acolo. Acum, nu mai ştim sigur. Ultimul evreu e nimeni altul decât Muammar al-Gaddafi, proaspăt detronatul dictator. Bunica maternă a lui Gaddafi era evreică. Ea a fost căsătorită de două ori. Prima căsătorie, cu un evreu, din care a rezultat un băiat, nu a durat prea mult. A doua oară s-a căsătorit cu un şeic (musulman). Tot atunci s-a convertit la islam. Cu şeicul a avut patru copii, printre care o fată. Fata a devenit mai târziu mama lui Gaddafi, ceea ce după legea evreiască îl face pe el evreu. Aşa că dacă va trebui să plece din Libia (foarte posibil s-o fi făcut deja) şi nicio altă ţară nu va dori să-l primească, Israelul (teoretic), ca o ironie a sorţii, va fi nevoit s-o facă.

Ce-i drept, dacă e să ne luăm după nasul mare şi
culoarea pielii mai deschisă ca a libienilor de rând,
e plauzibilă varianta cu originea evreiască.

45%, 16% - Bacalaureat 2011

2011-09-10T17:24:00.007+03:00

Îmi amintesc că anul trecut când puţin peste două treimi din absolvenţi de liceu au reuşit să ia BAC-ul nu-mi venea să cred în ce hal a scăzut promovabilitatea şi în ce hal a decăzut şcoala în general. Retrag ce-am spus atunci. Procentul din 2010 a fost perfect decent. Atunci când nici măcar jumătate nu sunt în stare să treacă un examen, în treacăt fie zis simplificat faţă de ce era acum trei ani, când am dat eu BAC-ul, clar există multe probleme.

Să începem cu eminenţii absolvenţi din promoţia 2011. Odată cu trecerea timpului generaţiile tâmpesc. E clar ca bună ziua. Generaţiile din primii ani după revoluţie sunt formate în mare parte din, cum să zic eu... tâmpiţi. Căpşunari, pariori, jucători de Counter Strike şi ţepari pe net, asta ca să citez filmul cu Hitler despre BAC.

Nu sunt singurul care e de părerea asta. Cunosc pe cineva care are un frate mai mic cu trei ani (care a ţinut cu majoritatea anul ăsta) şi o soră mai mare cu şapte, dacă nu mă înşel. Soră-sa este, după spusele ei, peste nivelul nostru din mai toate punctele de vedere. Fratele ei pe de altă parte este, tot conform spuselor ei, un retardat, fără a fi un caz izolat. La fel mi se părea şi mie în liceu când mă uitam la ăia din clasele mai mici, care au început liceul imediat după noi. Dintr-un motiv sau altul, interesul pentru şcoală a scăzut dramatic în ultimii ani şi majoritatea trec prin şcoală ca gâsca prin apă, cum au scos la iveală camerele de filmat. Comentariile astea vin de la unul născut cu puţină vreme înainte de revoluţie. Ce pot să zic, noroc că n-am mai întârziat câţiva ani, că eram şi eu printre ăştia.

Ar mai fi alte lucruri care ies în evidenţă la noile generaţii. Pe vremea când eram noi la şcoală, multora li se reproşa că nu se îmbracă cum trebuie, că nu au o ţinută decentă etc. Din ce văd pe străzi şi la televizor, noi eram de bun-simţ, relativ vorbind. Ăştia par să confunde şcoala cu clubul sau mall-ul. Pe vremea noastră exista, ca întotdeauna, eterna problemă a chiulului. Băi, noi făceam asta în limite rezonabile. Azi dacă rămâne loc liber la rubrica cu absenţe, cred că eşti pussy sau ceva.

Unii chiar au crezut că fimul e real.
Unii din promoţia de anul ăsta, evident.

Dar cu toate că e adevărat că cei de anul ăsta nu aveau cum să ia examenul, probabil nici blindaţi cu copiuţe, cum se făcea în multe locuri până de curând, că n-ar fi ştiut ce să copieze, nu e doar vina lor. Camerele au mai scos la iveală o realitate tristă: fără copiat sau şpăgi nu se poate. Şi sistemul e de vină. E de mare notorietate incapacitatea sistemului educaţional românesc de a face... mă rog, orice. În sistemul preuniversitar mai ales se întâmplă asta, dar şi în cel universitar, cei drept la o scară mai mică în cel din urmă. Primul semn de neputinţă e faptul că pentru a putea trece un examen elevul de nivel mediu, cum eram eu, are nevoie de meditaţii la greu. Într-un an trebuie să înveţe prin la meditaţiile astea ceea ce şcoala n-a fost în stare să-l înveţe.

În ultimii ani după cum bine ştim, a fost criză. Deci au fost mai puţini bani decât de obicei. Meditaţiile costă bani, Cum nu mai sunt bani, n-au mai fost considerate o nevoie absolut vitală şi rezultatul s-a văzut. Sunt convins că şi asta e printre cauze. Nici nu ştiu cât de bună a fost ideea asta cu restructurarea BAC-ului. Bine, ideea în sine nu e nouă, că doar se schimbă în fiecare an câte ceva. Dar anul ăsta la probele orale nu s-au dat note, ci certificate (cred) şi probe scrise au fost trei în loc de patru şi spre ghinionul multora, s-a scos proba de sport. Pe structura de anul ăsta aş fi avut o notă cu aproape 1,5 pct mai mică. Notă: NU am dat BAC-ul la sport, ci la ECONOMIE.

Ah, şi legat de camerele de filmat: dacă tot ne-a venit ideea să le punem, care nu e deloc rea, hai să le punem peste tot! De ce la Suceava şi la Miercurea-Ciuc, unde "din întâmplare" au fost şi ratele de promvabilitate cele mai mari din ţară, au fost mai şmecheri şi n-a fost nevoie de ele? Şi de ce la Liceul Spiru Haret din capitală, unde tot "din întâmplare" a fost promovabilitate 100%, nu a fost nevoie de supraveghere video? Probabil pentru că ar fi dat nasol ca un copil de politician sau vedetă să pice BAC-ul, că acolo prin tradiţie sunt destul de mulţi din ăştia.

Nu în ultimul rând, mulţi profesori nu au ce căuta la catedră. Nu că ar fi proşti, marea majoritate îşi cunosc domeniul pe care l-au studiat în facultate la un nivl corespunzător, ci pentru că nu ştiu să predea, pentru că au aptitudini pedagogice zero. Am dat şi eu de multe astfel de specimene şi situaţia nu pare să aibă potenţial de îmbunătăţire. Salariile din învăţământ sunt de mizerie şi, pe bună dreptate, tot mai puţini absolvenţi de facultate sunt atraşi de domiul ăsta. Ajung la catedră tot mai mulţi pensionari plictisiţi de viaţă şi fără chef şi tot mai mulţi suplinitori care nu ştiu pe ce lume trăiesc.

Ar mai fi şi alte probleme ale sistemului. Acum trei ani probabil că aş fi scris de două ori mai mult într-un timp atât de scurt, că aveam amintirile mai proaspete şi subiectul ar fi fost mai de actualitate. În orice caz, personal, sper ca dezastrul de anul ăsta să se mai repete încă câţiva ani. La anul să fie 35%, peste doi ani 25% ş.a.m.d. Poate aşa o să-şi dea seama vreunul dintre ăia care se duc zilnic la parlament sau la guvern ca să doarmă că e ceva în neregulă cu ce se întâmplă. Dar în stadiul în care s-a ajuns nici Dumnezeu nu ştiu dacă ar mai putea să facă ceva.

Veliko Târnovo Official Site

2011-08-31T23:44:00.009+03:00

Veliko Târnovo şi-a tras site oficial. Bine, probabil că de mai multă vrem, dar abia acum am dat de el. Are chiar şi o variantă în limba română. Foarte frumos! Chiar dacă încă nu e complet funcţional (nu toate paginile sunt traduse din bulgară sau engleză). E la 120 km de România. Mulţi turişti români se duc acolo pentru o zi-două sau poate mai mult şi e bine să ştii ce e de văzut sau făcut prin zonă.

Două lucruri ar mai fi:

poate pun şi adrese la obiectivele turistice, hoteluri sau alte cele, să ştie omul cu exactitate unde se află;
poate data viitoare angajează şi ei un traducător profesionist şi nu se mai folosesc de Google Translate.

De admirat totuşi că folosesc diacritice, chiar dacă nu fac asta cum trebuie şi gramatica e la pământ. Multe site-uri româneşti nu fac asta.

iPhone 4, ochelari de soare, tricouri şi Blackberry gratis

2011-08-29T20:14:00.009+03:00

Acum câteva săptămâni a fost inventată cea mai ieftină metodă de publicitate. Nu ai nevoie decât de o conexiune la internet, un cont de Facebook şi o mulţime de dimensiuni considerabile de proşti. Primele două nu sunt greu de obţinut şi proşti se găsesc, slavă Domnului, din plin.

Metodologia este după cum urmează: creezi una bucată pagină pe Facebook pe care scrii că primii 50.000-100.000-200.000 de oameni care accesează nu-ştiu-ce pagină sau dau like la nu-ştiu-ce primesc ABSOLUT GRATUIT un articol de îmbrăcăminte sau vreun echipament electronic. Acum câteva săptămâni am primit vreo cinci-şase invitaţii în sensul ăsta. Acuma deşi nu prea dau atenţie la astfel de lucruri şi nu stau pe Facebook mai mult decât trebuie, am zis să văd şi eu despre ce e vorba.

Cât de bou să fii să pui botul la aşa ceva?!

Un bou care stă pe Facebook sub numele de "Adrian Mutu" a făcut o pagină pe care invita lumea să dea like la un site, nu mai ştiu de ce fel. Primii 200.000 urmau să primească gratis un iPhone 4. Şi pe deasupra, puteai să şi alegi culoarea, alb sau negru... Rezultatul: 60.000 de participanţi 15.000 care nu participă (cam puţini) şi aproape 250.000 de la care se aşteaptă răspuns.

În caz că nu e deja evident, de asta trebuie să fii bou să iei de bun aşa un lucru:

iPhone 4: 200.000*2.700=540.000.000 lei (129.000.000 euro);
tricou: 200.000*30=6.000.000 lei (1.429.000 euro);
ochelari de soare: 200.000*500=100.000.000 lei (23.800.000 euro);
Blackberry: 200.000*2.020=404.000.000 lei (96.200.000 euro).

O fi reclama sufletul comerţului, dar nici chiar aşa. Am postat şi eu un comentariu la unul dintre evenimentele astea: Primii 200.000 de participanţi primesc ABSOLUT GRATUIT o ţeapă. Şi ca să-mi fie clar cât de mulţi proşti trăiesc printre noi, la câteva secunde după ce-am postat asta, am primit un comentariu de la un cretinel cu trei ani mai mic (că aşa se face doar, datele personale se lasă la vedere pe internet): De unde ştii tu? Nu se ştie niciodată, poate avem noroc. Aha... Nu se ştie niciodată, poate eşti un retardat. Cât facem pariu că ăsta ţine cu majoritatea şi n-a luat bacul?

Şi încă o curiozitate: câţi au citit instrucţiunile de la evenimentele astea (pot fi văzute în imaginea de mai sus)? Câţi au făcut asta cu atenţie? Câţi dintre voi, boilor care sunteţi boi, în număr de 60.000 sau mai mulţi, aţi citit punctul al doilea fără să săriţi peste cuvinte?

Siege Hero

2011-08-22T21:49:00.008+03:00

V-a plăcut Angry Birds? Atunci o să vă placă şi Siege Hero. În 2009 a apărut Angry Birds, iniţial un joculeţ care costa 0,99 $, care în mai puţin de un an a ajuns cel mai popular produs din AppStore, Ovi şi alte magazine online şi care s-a extins mai târziu pe mai toate platformele. În 2011 a apărut Siege Hero. E la fel ca Angry Birds, dar nu prea.

Ideea de bază e aceeaşi să-i omori (normal, ce altceva) pe adversari şi/sau să le distrugi castelele, dar efectele gravitaţionale (sau cum le-o spune) sunt parcă mai realiste. Vederea nu e panoramică, ci first-person. Adică din perspectiva celui care aruncă priectilele. Nivelurile de asemenea ar trebui să dureze mai puţin pentru că există şi posibilitatea unei vederi telescopice. Inamicii sunt, în ordine, japonezi, vikingi, cavaleri medievali, indieni şi africani. Armele sunt de cinci feluri:

bolovani: distrug lemnul şi piatra;
bombe: distrug lemnul şi piatra (mai eficient) şi fierul;
borcane cu foc (fire jars - nu ştiu cum le zice în română): ard lemnul şi gheaţa;
smoala: omoară inamicii instantaneu;
frânghiile cu cârlig: demontează castelul.

Deocamdată există 63 de niveluri obişnuite plus 10 niveluri secrete, împărţite în două "epoci", Fortress Age şi Discoveries Age, Pirates Age fiind în stadiul de coming soon. Din punct de vedere al "dependenţei" e la fel ca Angry Birds: am descărcat bateria la telefon de trei ori în două zile.

Inspectoratul General al Poliţiei Române pe Facebook

2011-08-10T20:31:00.007+03:00

Cică şi-au făcut ăia de la IGP pagină de Facebook. La ce le-o fi trebuit oare?

Click image to enlarge

O să-mi permit să completez lista.

Î: Ce fac poliţiştii atunci când văd o barcă pe lac?

R: Îşi bagă capul sub apă să vadă şi roţile.

Doi poliţişti intră într-o librărie:

Primul: Aveţi cerneală pentru clasa a V-a?

Al doilea: Vreau şi io un glob pământesc al României.

Î: De ce au poliţiştii nasturi la mâneca hainei?

R: Să nu se şteargă cu ea la nas.

Î: De ce merg poliţiştii în misiune cu portbagajul plin de apă?

R: Au primit ordin să aibă grijă să nu le moară sirena.

Î: De ce au poliţiştii creierul cât o nucă?

R: Pentru că îl umflă cu pompa.

Î: De ce la intrarea într-un supermarket zac doi poliţişti morţi?

R: Pe uşă scria "TRAGE".

Şi, da! La câteva ore de la postarea unor bancuri care nu se prea cad pe respectiva pagină aceasta a fost închisă!

Kiryas Joel, NY

2011-07-31T23:16:00.009+03:00

Care este cel mai sărac loc din Statele Unite ale Americii? Nu e vorba de vreun cartier sau suburbie de negri a vreunui oraş mare, nici de vreun sat din sud sau vreun orăşel părăsit din Midwest. Statistic vorbind, cel mai sărac loc din Statele Unite e un orăşel pe nume Kiryas Joel, situat la vreo 55 mile (88 km) de New York, unde venitul mediu al unei familii într-un an este de 15.000 $.

Ce are aşa de special la această aşezare? Populaţia este alcătuită aproape în totalitate de evrei. Deşi multă lume pare să creadă dintr-un motiv sau altul că majoritatea americanilor sunt evrei, în realitate numai vreo 2% dintre ei sunt şi aşezările în care să formeze majoritatea locuitorilor sunt foarte rare. Şi nu numai că aproape toţi locuitorii sunt evrei, sunt evrei ultra-ortodocşi.

Atunci de unde "sărăcia"? Evreii ultra-ortodocşi trăiesc respectând cu stricteţe legile Torei şi ale iudaismului tradiţional. Asta înseamnă că familiile lor sunt mari (în medie şase membri) şi că majoritatea femeilor (adică aproximativ jumătate din populaţia adultă) nu muncesc. Vârsta medie e cea mai scăzută din SUA: 15 ani. Cu toate astea, sărăcia nu este deloc vizibilă din cauză că cei mai mulţi locuitori (circa 65%) primesc ajutoare sociale. Aici poate contribuie şi caracterul... extrem de cumpătat (ca să nu zic zgârcit) pentru care sunt cunoscuţi evreii.

Kiryas Joel e o bucată din Europa evreiască de dinainte de Al II-lea Război Mondial. Limba dominantă nu este engleza, că în cele mai multe părţi ale SUA. Numai 6,2% din locuitori o vorbesc în mod curent. 89,9% din locuitori au ca limbă maternă yiddish (germană cu gramatică simplificată şi unele cuvinte împrumutate din ebraică). 2,3% vorbesc ebraică, 0,6% - spaniolă, 0,5% - maghiară şi 0,4% - rusă. Din vorbitorii de yiddish aproape jumate declară că vorbesc limba engleză "prost sau deloc". Peste o treime din vorbitorii de ebraică sunt în aceeaşi situaţie, sub 10% din vorbitorii de maghiară ştiu engleză şi niciunul dintre evreii ruşi nu cunoaşte limba engleză. Pe de altă parte, aproape toţi vorbitorii de spanoilă ştiu şi engleză. Una peste alta 43,3% din locuitorii orăşelului Kiryas Joel nu au cunoştinţe funcţionale de engleză.

BAC-ul în 2012

2011-07-26T17:45:00.007+03:00

Având în vedere faptul că în anul 2011 au promovat BAC-ul doar 45% din elevi, subiectele de anul viitor vor arăta cam aşa:

Subiectul I (Limba şi Literatura Română)

Se dă textul: “Ana are mere”.

Pe foaia de examen sau pe o altă hârtie pe care o aveţi la îndemână, serveţel, ambalaj de ciocolată, etc. scrieţi răspunsul la următoarele întrebări:

Ce are Ana?
Cine are mere?
Extrageţi cel putin un fruct din text.
Desenaţi un măr.
Scrieţi un alt nume de fată în afară de Ana. Dacă nu vă amintiţi, e bun şi un nume de băiat.
Alcătuiţi o scurtă compunere în care să povestiţi ce vă trece prin cap.
Analizaţi textul în 3-4 pagini sau la alegere scrieţi un banc.

**********************************************

Subiectul II (Matematică)

Aflaţi valoarea lui x din ecuaţia: x = 2.
Suma a două numere este 4. Numerele sunt egale. Aflaţi măcar unul din cele două numere.
Calistrat avea 10 ani când mama lui l-a ars cu un fier încins pentru că a luat un 9 la matematică. Câti ani are Calistrat la 2 ani după tristul eveniment?
Desenaţi un pătrat.
Imaginaţi-vă un trunchi de piramidă triunghiulară regulată.
Puneţi în ordine crescătoare numerele: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9.
Gândiţi-vă la două numere la alegere şi scrieţi-l pe cel mai mare.

**********************************************

Subiectul III (Istorie)

Asociaţi următorii şefi de stat cu anii în care au murit: Burebista, Nicolae Ceauşescu – 44 î.Hr., 1989 d.Hr.
Scrieţi un scurt text istoric folosind următoarele cuvinte: bătălie, democraţie, Ştefan cel Mare, porumb fiert, Decebal, 1600.
Faceţi un portret al lui Deceneu aşa cum vi-l imaginaţi.
Ordonaţi cronologic următoarele evenimente istorice: apariţia omului, Unirea de la 1600, majoratul lui Burebista, Unirea de la 1918.
Ce ţară s-a format în urma Marii Uniri de la 1918?
Deduceţi o calitate a domnitorului Radu cel Frumos analizând cu atenţie numele acestuia.
Analizaţi comparativ în 2-3, maxim 4 cuvinte domnia de 2 luni a lui Ciubăr Vodă şi cea de 47 de ani a lui Ştefan cel Mare în Moldova. Încercaţi să analizaţi din cel putin 3 perspective şi să construiţi un text care să respecte rigorile unei scrieri istorice cu caracter academic. Depăşirea limitei de 4 cuvinte duce la excluderea din examen!

**********************************************

Subiectul IV (Geografie)

Comparaţi din punct de vedere al altitudinii Vârful Moldoveanu şi Marea Neagră.
Enumeraţi doi vecini ai României. Dacă nu vă amintiţi, enumeraţi doi vecini de-ai dumneavoastră de acasă.
În maxim 7-8 pagini, analizaţi fauna, flora şi relieful complex al statului Vatican.
În ce punct cardinal al României este situată Câmpia de Vest? Dacă nu ştiti ce este acela un punct cardinal puteţi să răspundeţi “Vest” şi să treceţi la subiectul următor.
Pasuri şi trecători: Cine a spus “Un pas mic pentru om, un pas mare pentru omenire”?
Alegeţi varianta corectă: Vârful Negoiu are altitudinea: a. 2535 metri b. 11 metri c. un miliard de metri d. altitudinea variază de la o zi la alta.
Conform unor măsurători, Vârful Omu ar avea altitudinea de 2505 m, conform altor măsurători ar avea 2507 m. Care credeţi că este varianta corectă? Argumentaţi.

Sursa: http://www.facebook.com/Bancuri

Povestea Magistralei 4 de metrou

2011-07-20T22:04:00.009+03:00

Acum aproape trei săptămâni s-a extins reţeaua de metrou a Bucureştiului! Nu, nu e vorba de vreo linie nouă, Doamne fereşte! Doar două staţii, lucrare care conform Ministerului Transporturilor "nu a întârziat nici măcar o zi". O zi cu siguranţă că n-a întârziat. A întârziat 21 de ani... Şi ca să fie cât mai exactă descrierea, nici măcar nu a fost terminată lucrarea. Visul metroului din Bucureştii Noi e încă departe de a fi complet.

Pe lângă staţiile inaugurate (Jiului şi Parc Bazilescu), care sunt perfect normale şi nu au absolut nimic ieşit din comun, în plan mai erau alte două (Laminorului şi Străuleşti). Acum să detaliem povestea. Datele nu mi le mai amintesc cu exactitate, dar şirul evenimentelor e corect.

Octombrie 1988: Încep lucrările la Magistrala 4 de metrou. Termen iniţial de finalizare: septembrie 1990;
Decembrie 1989: Moare Nea Nicu. La fel ca în cazul altor proiecte de amploare, lucrările se opresc brusc la scurt timp;
După 1990: Lucrările continuă, dar într-un ritm foarte încet;
1994: Se infiltrează apă din pânza freatică în tunelul care, apropo, era săpat încă din vremea în care mai trăia Ceauşescu;
~1997-98: Tunelul e golit de apă. În timpul în care a fost inundat a servit drept mediu de exerciţii pentru scafandri;
2000: Sunt date în folosinţă două staţii noi (Griviţa şi 1 Mai) şi două extensii la staţii deja existente (Gara de Nord 2 şi Basarab 2). Lucrările avansează în continuare în ritm de melc;
2000-2010: La şantierele celor două staţii în construcţie apar în fiecare an noi termene de finalizare. O ordine aproximativă a acestora ar fi: 2004, 2005, 2006, ianuarie 2007. Urmează o pauză în care semnul nu se mai schimbă şi partea cu termen de finalizare e tăiată de tot. După se reia şirul: iunie 2009, septembrie 2010, ianuarie 2011, AUGUST 2011. În cele din urmă se hotărăsc să lase termenul final iulie 2011. Deci mă gândesc că e posibil ca în mintea lor să le fi dat în folosinţă chiar înainte de termen...;
~2020: Premierul inaugurează ultimele două staţii ale Magistralei 4 de metrou cu o panglică mai lungă decât traseul în sine.

Astfel, extrapolând putem concluziona că Magistrala 5 (Drumul Taberei), de aproape două ori mai lungă decât Magistrala 4 va fi gata undeva în preajma anului 2040.

Lentile "pentru calculator"

2011-07-20T21:44:00.007+03:00

De curând am fost să-mi schimb ochelarii. Nu pentru că s-au modificat dioptriile, că le am pe aceleaşi de peste cinci ani, ci pentru că ochelarii vechi deveniseră cam şantalii şi odată la două minute trebuia să-i împing la loc pe ochi.

Consultul - normal. Nu a fost primul, am mai făcut multe până acum, că doar port ochelari de jumătate de viaţă aproape. Casc ochii într-un aparat care nu ştiu exact ce face, dar îţi spune cam ce dioptrii îţi trebuie şi citesc ce mi se spune de pe un panou. După asta vine o întrebare pe care n-am mai primit-o până acum. Adică am mai primit-o, dar nu în contextul ăsta.

-Stai mult la calculator?

-Da, stau.

De asta am ajuns să am nevoie de ochelari, nu?

-Atunci nu vrei lentile speciale pentru calculator?

Păi vreau, da. De ce nu? Cică diferenţa de preţ nu ar fi foarte mare şi nici nu influenţează vederea negativ, nu? Definiţia lentilelor pentru calculator este următoarea: Sunt lentile special concepute pentru persoanele care stau foarte mult timp în faţa calculatorului (peste 6 ore/zi) ce au rolul de a îmbunătăţi şi menţene vederea la parametri normali eliminând stările de oboseală.

Însă definiţia asta omite unele lucruri. De exemplu, lentilele "pentru calculator" sunt uşor colorate... Aşa că dacă staţi într-o casă albă sau cu interiorul vopsit în alb sau dacă şcoala sau locul de muncă sunt vopsite în alb sau dacă bordul maşinii e alb sau maşina e albă, albul devine albastru deschis sau, după caz, verde deschis sau negricios, mai ales dacă nu bate soarele direct pe ele. Celelalte culori nu se schimbă prea mult sau schimbarea e insesizabilă, dar de la un moment dat încolo dispariţia albului din paleta de culori poate deveni enervantă. Al doilea detaliu ar fi diferenţă de preţ "mică". E un termen subiectiv. 70 lei în plus nu e tocmai o diferenţă "mică"...

Ţara #194: Sudanul de Sud

2011-07-09T21:13:00.006+03:00

Astăzi a apărut o nouă ţară. Al 54-lea stat al Africii şi al 194-lea al lumii. Prilej de sărbătoare şi de bucurie în Sudan, cu ocazia împărţirii ţării. Asta cel puţin în partea de sud, proaspăt devenită independentă, după un referendum în care peste 98% dintre alegători au votat pentru secesiune.

Dar sărbătoarea nu va fi una de durată. Nu e vorba despre o ţară de lumea a treia. E vorba de o ţară care speră ca într-o bună zi să devină ţară din lumea a treia. După două războaie civile a câte 20 de ani fiecare, soldate cu peste 2.500.000 de victime, noua ţară este o ruină, numai un sfert din populaţie este alfabetizată, în cele mai multe regiuni lipsesc până şi serviciile de bază şi în toată ţara există numai 30 km de drumuri pavate. Pe de altă parte, peste 75% din rezervele consistente de petrol al fostei Republici Sudan se găsesc în partea de sud.

Overheat.ro

2011-06-30T22:15:00.013+03:00

Ce este Overheat?

overheat (eng.) = a (se) supraîncălzi;

Overheat este un loc în care gamerii trebuie să se simtă ca acasă! Un site construit din dorinţa expresă de a informa adevăratul gamer român despre noutăţile din lumea jocurilor video, dar şi de a oferi conţinut de calitate.

www.overheat.ro

Un site bazat pe construirea unei comunităţi de cititori şi pe interacţiunea permanentă cu acesta.

Un site care NU funcţionează pe principiul de a induce cititorii în eroare prin articole mincinoase sau alte practici neetice.

Datorită principiilor pe care este construit, Overheat este probabil cea mai bună şi cea mai serioasă (dar plină de umor) reusrsă de gaming care există şi va exista vreodată în România.

Istoric

Poate că nu aţă auzit de Overheat de mult timp, însă Roberto Teodorescu a înfiinţat această entitate încă din anul 2006. A fost o idee venită în perioada liceului (clasa a zecea): "Vreau să fac o revistă online despre jocuri!", şi-a spus.

Atât a trebuit. Cu o echipă formată din el şi 5 prieteni, Roberto a coordonat, corectat, organizat şi "DTP-at" prima ediţie a revistei online Overheat, în format PDF. După o reacţie pozitivă din partea comunităţii a fost lansat şi numărul al doilea, îmbunătăţit şi cu număr dublu de pagini faţă de primul dar deja cu un om în minus.

Numărul 3 s-a dovedit în schimb a fi mai puţin norocos, iar pe la jumătatea producţiei acestuia el a fost anulat din motive legate de lipsă de timp şi/sau de implicare din partea unor redactori.

Asta nu a însemnat moartea proiectului. El a fost pus în stand-by pentru o perioadă de timp, iar pagina web a revistei a fost înlocuită cu una în care promiteam o continuare a proiectului pe viitor.

...Şi ne-am ţinut de cuvânt!

Acum, când am simţit că suntem pregătiţi să ţinem proiectul pe picioar am redeschis Overheat, de această dată într-un format mai practic pentru profilul actual de utilizator al internetului - este vorba despre site-ul pe care te afli în acest moment.

Au trecut 5 ani de la începuturile Overheat şi vă asigurăm că spiritul nostru şi dorinţa de a vă oferi informaţii de cea mai bună calitate au rămas aceleaşi. Ceea ce s-a modificat este faptul că acum avem mai multă experienţă şi suntem mai determinaţi ca oricând să creăm cea mai importantă comunitate de gaming din România.

Din vechea echipă Overheat (Roberto Teodorescu, Radu Amarie, Călin Pană, Edward Creţescu, Valentin Ţancovici) la startul noului proiect Overheat au luat parte Roberto Teodorescu şi Valentin Ţancovici, cărora li s-a alăturat Alina Mănoiu.

Ce caracterizează Overheat.ro?

Originalitatea, umorul, profesionalismul, creativitatea, prientenia - sunt doar câteva dintre ele.

Altul este GAMING!

Suntem într-o continuă dezvoltare a proiectului şi încercăm în permanenţă să fim originali şi să inovăm. Treptat, introducem noi tipuri de materiale care vă conving de acest lucru.

Avem în plan materiale multimedia originale pe care le veţi privi cu interes.

O invenţie albaneză

2011-06-29T22:02:00.009+03:00

Î: Ştii cum fac soldaţii albanezi încălzirea de dimineaţă?

R: Fac două ture de ţară.

Î: De ce e criză de elastic în Albania?

R: Se pregătesc să lanseze primul satelit artificial.

Soldaţii americani, japonezi şi albanezi fac întreceri de tras cu tunul. Americanii trag 5.000 m, japonezii - 1.000 m şi albanezii 10 m.

Japonezul: Vai, săracii de voi. Doar 10 m...

Albanezul: Dacă te crezi mai tare, ia treci tu şi suflă în ţeavă!

Î: De ce a pierdut Albania războiul?

R: Era arcaşul bolnav.

Î: De ce ies submarinele albaneze la suprafaţă din cinci în cinci minute?

R: Ca să respire vâslaşii.

Î: Cum distrugi un crucişător albanez?

R: Îi dai drumul în apă.

Î: Când va avea Poliţia Albaneză cu adevărat succes?

R: Când numărul răufăcătorilor prinşi îl va depăşi pe cel al angajaţilor.

Î: De ce merge economia albaneză aşa de prost în ultima vreme?

R: A murit măgarul.

Raport al unui amiral albanez: Flota albaneză a suferit pierderi devastatoare: S-a rupt o vâslă.

Î: Cum elimini un tanc albanez?

R: Îl împuşti pe cel care îl împinge.

Articol pe prima pagină într-un ziar albanez: "ECONOMIA ALBANIEI E LA PĂMÂNT!"

Cauza: A sărit în aer una din cele două sifonării.

Mă rog, cred că aţi prins ideea. Am găsit în sfârşit un exemplu de prostie mai mare ca la noi în materie de autostrăzi! DA! Nu mai suntem cei mai proşti din Europa. Este vorba despre Autostrada Durrës - Kukës din nordul Albaniei, "inaugurată" în 2009. Iată un filmuleţ făcut de un conducător auto în primele zile.

În caz că nu v-aţi prins despre ce e vorba, o să explic. Invenţia şi inovaţia albaneză constă în faptul că autostrada asta are doar O BANDĂ PE SENS. Da, la o examinare atentă ne dăm seama că pe banda a doua vin maşini în sens invers şi că pe ceea ce ar trebui să fie celălalt sens nu există vopsea pe asfalt sau pur şi simplu nu există asfalt. Un tablou al prostiei aşa de grăitor găsim rareori prin Europa. Un camionagiu - că după înălţimea joasă la care sunt maşinile, cred că a fost filmat dintr-un camion, se plimbă pe un drum naţional cu o bandă de siguranţă pe partea dreaptă şi cu un parapet destul de anemic şi pe alocuri incomplet pe partea stângă, asta în ritm de manele. Că doar nu credeaţi că noi am fost destul de creativi încât să fi inventat manelele...

Întâmplător sau nu, autostrada asta, care am înţeles că a fost terminată între timp, a fost construită de o firmă americană pe nume... Bechtel. Tot ăştia se ocupă şi de Autostrada Transilvania, din care avem porţiunea Câmpia Turzii-Gilău de 52 km. Autostrada albaneză e ceva în acelaşi stil, distanţa între cele două oraşe fiind de 68 km. Dintr-un buletin de ştiri din Albania am reuşit să deduc că preţul final a fost de partu sau cinci ori mai mare ca cel iniţial şi că un kilometru a costat cam 15.000.000 euro.

Acuma albanezii măcar au scăpat de-o grijă pentru că 68 km acoperă cam jumate de ţară. Din a noastră mai avem vreo 600 km de construit, ceea ce nu prevăd că o să se întâmple în viitorul apropiat. Şi când se va întâmpla în cele din urmă probabil că maşinile clasice, pe benzină cu patru roţi, vor fi fost înlocuite de maşini zburătoare şi vom avea 650 km de asfalt care vor avea ca unic scop acela de exponat muzeal.

Marea minune inginerească Pasajul Basarab

2011-06-22T22:05:00.007+03:00

Acum câteva zile, am fost şi eu, ca orice Bucureştean care se respectă, să admir marea minune inginerească Pasajul Basarab care, da! În sfârşit a fost dat în folosinţă. Am fost de fapt unul dintre primii oameni care s-a urcat pe el. Asta era duminică, pe la 5:15 - 5:30 dimineaţa. Eram într-un taxi şi plecam de la Casa Poporului. Nu ştiu exact pe unde m-a plimbat taximetristul de am ajuns la intrarea pe pod, că nu era tocmai în drumul meu, dar eram prea adormit şi băusem prea mult ca să mă mai intereseze detalii din astea.

Aşa că ajung lângă intrare, unde ce să vezi pe panoul electronic scria aşa: PASAJ DESCHIS. Întreabă taximetristul: Intrăm pe pod? Ok, sigur, de ce nu? Pe la jumătatea rampei apare în faţa taxiului un munictor îmbrăcat într-o geacă fosforescentă portocalie pe care mai era un pic şi se urca cu maşina pe el. Cică se deschide la 6:00, ceasul arătând la momentul ăla 5:30. Dacă tot ajunsesem la jumătatea urcuşului nu era să mai coborâm aşa că taximetristul îi prezintă în mod academic părerea lui: Futu-te-n gură de cioară borâtă! Dă-te dracu' de comunist că-i cinci jumate! După care întoarce de volan uşor spre dreapta, îl ocoleşte, coboară pe Calea Griviţei şi ajunge la destinaţie.

Două zile mai târziu trec şi eu pe pod, de data asta cu maşina mea şi cât se poate de treaz. În principiu ar trebui să fie util. Teoretic ar trebui să mai elibereze Podul Grant şi să scurteze drumul din Bucureştii Noi în Drumul Taberei la jumătate. Ar fi o singură problemă: semaforul de la capătul podului, de la ieşirea din Cotroceni durează fix cinci (5) secunde. Asta într-o zi aglomerată ar putea fi o problemă. În celălalt capăt, la prima vedere nu era nicio problemă. Acum câteva săptămâni însă ştiu că se lucru intens prin zonă şi străzile era desfundate bine. Dacă nu au terminat, sper să termine în curând, altfel pasajul va deveni inutil.

Altă problemă a pasajului, nerelevantă în momentul ăsta, după ce a fost dat în folosinţă ar fi că termenul limită iniţial era 04.02.2009, când pe şantier nu era decât o groapă mare. A întârziat deci aproape doi ani jumate. Şi costul prevăzut iniţial era de 50 milioane €. Cel final a fost de 200 milioane €... Dar să privim partea bună: de obicei când suma se umflă aşa de mult şi termenul se lungeşte atâta nu ne alegem cu nimic. De data asta avem totuşi, chiar dacă cu mare întârziere, un pod. Cel mai lat din Europa cică, ceea ce până la urmă e bine.

La înmatriculat de maşină nouă - partea a II-a

2011-06-09T21:05:00.008+03:00

Pentru a înţelege ce urmează să scriu aici trebuie să citiţi asta.

Azi, mă trezesc de dimineaţă cu gândul de a continua demersurile de înmatriculare a noii maşini. Aşa că mă spăl pe dinţi, mănânc, mai stau puţin, mă pregătesc psihic şi mă urc în maşină şi mă parchez pe la Piaţa Victoriei, în apropierea infamei Administraţii Financiare a Sectorului 1. Procesul de obţinere a unor plăcuţe de înmatriculare e în general unul bun pentru sănătate. Faci mişcare, te plimbi dintr-o parte în alta a oraşului sau, după caz, a sectorului, te plimbi de la birou la birou, de la administraţie la administraţie şi de la etaj la etaj. Healthy! Sănătate curată. Păcat că n-am anticipat şi atacul de cord...

Aşa că urc la etajul 1 şi merg la camera 19, că acum ştiam unde trebuie să mă duc. Aştept câteva minute să-mi vină rândul. Înăuntru - aceeaşi tanti cam plictisită şi fără chef care îmi luase hârtiile cu două zile înainte.

- Săru'mâna! Am depus acum câteva zile actele pentru taxa de poluare.

- Ia să vedem dacă ai noroc. Cum te numeşti?

- [...] Ştefan.

- Ah, uite că-i gata. Semnează aici.

În timp ce semnam pun o întrebare pe care o ia mai personal decât ar fi trebuit:

- Auziţi, dar de curiozitate, ce se întâmplă cu hârtiile astea timp de DOUĂ zile?

- Ce să se-ntâmple? MUNCIM! [Bla, bla, bla, despre cum e rău că sunt puţini oameni şi că NU AM RĂBDARE]

- Bine, dar staţi că vroiam doar să aflu care-i procedura sau ceva de genul ăsta...

- Ei, las' că nu-ţi trebuie ţie să ştii d'astea!

Deci, clar funcţionarii publici nu sunt cei mai prietenoşi oameni. Mă duc eu frumuşel la parter, la casierie cu "decizia de calculare a taxei de poluare" obţinută cu ajutorul CERERII DE PLATĂ (Doamne, deci aşa ceva... doar în filmele alea cu proşti am mai văzut) a taxei de poluare. Nici astăzi, nu eram pregătit pentru ce-am găsit la ghişeu. Merg eu cu banii şi hârtia în mână şi ce văd? Am zis că nu-i adevărat:

SE POT EFECTUA PLĂŢI DUPĂ ORA 12:00

DEFECŢIUNE ENEL

Universul nu vrea să-mi înmatriculez maşina, duşmanii e-mpotriva mea... Aştept cinci minute, apare cineva la unul din ghişee. E o defecţiune la Enel, nu ştim când se va repara. Probabil după 12:00... Hmmm, cam vag. Între timp nişte domni îşi exprimau frustrările în mod academic, folosind anumite cuvinte ce încep cu "f" şi "p". Peste cinci minute mai vine o funcţionară, acelaşi răspuns. Peste încă puţin timp se deschide încă un ghişeu, dar numai pentru nu-ştiu-ce operaţiune ce nu necesită calculatoare. Că... de! Suntem în secolul XXI. Nu se mai fac chitanţe manual... Funcţionara asta ultima e mai bine informată:

- Ştiţi cumva când o să se repare?

- Nu, n-avem cum să ştim. Au săpat nişte tâmpiţi cu pichamărul şi au rupt cablurile de internet. Acum tre' să le înlocuiască. D'asta nu merg calculatoarele.

Şi acum vine întrebarea magică:

- Dar ce aveţi de plătit?

- Taxa de poluare... De două zile încerc.

- Ah, păi asta se poate plăti şi în sediul de lângă Intercontinental, pe Str. Gerula. Acolo funcţionează sistemul.

Bun! Mă duc la Intercontinental şi intru în parcarea hotelului, că mai bine plătesc o oră de parcare decât să mă chinui să caut un loc gratis în mijlocul unei zile de muncă. Întreb mai multă lume şi până la urmă găsesc strada. Instituţiile fiscale nu sunt locuri de mare notorierate, abia a şasea sau a şaptea persoană a ştiut despre ce vorbeam. Intru. Întreb dacă merg calculatoarele şi mă aşez la coadă. Apar între timp încă doi din contribuabilii de la cealaltă secţie, cu aceeaşi problemă. Din fericire acolo lucrurile au mers destul de repede şi după îndelungi chinuri, am reuşit să îmbogăţesc statul cu 489 lei, pe care cel mai probabil conducătorii luminaţi îi vor irosi în cel mai profesionist mod posibil.

Pe la 17:30 mă reiau procesul şi merg la poliţie în Pipera. În mod surprinzător, acolo unde mă aşteptam cel mai puţin, găsesc primul semn de normalitate. Nu-mi venea să cred: Poliţia era singura instituţie care funcţiona cum trebuie. Exista un ghişeu de informaţii bine semnalizat şi cu personal disponibil să-ţi răspundă la întrebări. Aproape toate ghişeele avea pe cineva în spatele lor, deci nu era coadă nicăieri. Şi aş fi terminat azi toată tevatură, dar n-a fost să fie. De data asta din vina mea. "Fişa de înmatriculare" nu e tot aia cu "autorizaţie de circulaţie provizorie", ci e un carton luat de la poliţie pe care trebuie să-l ştampileze ăia de la... Administraţia Financiară. Deci dacă pentru o ştampilă o să stau mai mult de... hai să fiu generos şi zic o oră, îi tai. Partea încurajatoare e că odată depus dosarul, plăcuţele de înmatriculare sunt gata în două sau trei ore.

Robotzii îl scot pe Antonio Banderas din anonimat

2011-06-08T21:15:00.007+03:00

Ultimul episod din Robotzi (nu pot să-l iau de pe site în variantă originală, că nu există opţiunea de embed):

Cântecul original pe YouTube (Antonio Banderas - Canción del mariachi):

Comentariile cele mai votate ale filmului de pe YouTube:

A doua pagină de comentarii:

Asta, în timp ce străinii care nimeresc acolo sunt nedumeriţi de e se întâmplă:

La înmatriculat de maşină nouă

2011-06-07T20:42:00.012+03:00

Acum câteva săptămâni am devenit fericitul proprietar al unei maşini noi. Azi, că tot s-a terminat sesiunea, am zis să mă duc să înmatriculez maşina cea nouă, cu nu pot să circul cu numerele roşii decât o lună. Eu, ca un naiv care mă găsesc, credeam la începutul zilei că în două, maxim trei ore o să rezolv problema. După îndelungi căutări, găsesc pe site-ul prefecturii Bucureştiului un ghid complet cu paşii ce trebuiesc parcurşi pentru înmatricularea unei maşini noi. Deşi sunt informaţii PUBLICE, sunt greu de găsit. În mod normal, într-adevăr, dacă e să mă gândesc doar la distanţele dintre instituţii, nu ar trebui să dureze mai mult de câteva ore.

Însă România e o ţară mai specială. Dileala, imbecilitatea şi prostia sunt pe cele mai înalte culmi în sistemul românesc administrativ şi fiscal. Vrei două plăcuţe de metal pe care sunt scrise nişte cifre şi numere? Nasol, frate! Ai de umblat... Pentru a-ţi înmatricula maşina trebuie să faci vizite la nici mai mult, nici mai puţin de patru instituţii. În primul şi în primul rând am început ziua cu un drum la un xerox să trag vreo trei-patru copii după: buletin, cartea de identitate a maşinii, factura şi asigurarea RCA. Prima vizită: Administraţia de Taxe şi Impozite Sectorul 1. Acolo trebuie să plăteşti ceva numit "taxa de înmatriculare" (52 lei). Intru în sediu, la casă era doar un singur om. În trei minute eram gata. Bun!

Motivat de acest prim succes, consult lista şi văd că următoarea chestie e "taxa de certificat de înmatriculare" (37 lei). Asta se plăteşte la CEC sau la BCR. Stau eu şi mă gândesc şi îmi amintesc că e o sucursală CEC, undeva în Bucureştii Noi. Merg cu maşina până acolo, parchez lângă şi intru. Înăuntru, şase persoane stăteau la rând. Cât poate să dureze? Îşi termină treaba una dintre persoanele respective, înaintez puţin şi ce să vezi? Numai o (1) casierie din trei (3) funcţiona. Şi pe deasupra, persoana din spatele ghişeului era o doamnă la o vârstă respectabilă, care din nefericirea nu le prea avea cu calculatoarele. Doi dintre cei de dinaintea mea veniseră cu ditamai teancul de facturi... După vreo 40 minute, îmi vine în sfârşit rândul. În zic doamnei ăleia ce treabă am şi cică am de plătit 37 lei. Îi dau o bancnotă de 50 lei, că asta aveam în portofel şi... Ăăăă, staţi un pic că n-am să vă dau rest. Subliniez că asta se întâmpla ÎNTR-O BANCĂ. Ştiţi, băncile sunt instituţiile alea care dau şi iau bani, deci ai zice că se găsesc la discreţie bani pe acolo, în toate formele şi culorile. Ei bine, nu şi aici. Pleacă de la ghişeu şi după vreo cinci minute, timp în care nu ştiu unde s-a dus vine cu un teanc (nu foarte mare) de bancnote de 1, 5 şi 10 lei. Deci până acum avem 25 minute (xerox şi prima taxă) + 45 minute (stat degeaba, că în principal asta am făcut) = 1h10min.

A treia oprire: trebuie să plătesc taxa de poluare. Asta se face la Administraţia Fiscală Sector 1, care se află pe la Piaţa Victoriei, în zona străzilor cu nume de capitale, undeva pe Strada Roma. Zona Victoria e momentan plină de săpături şi multe parcări, cu sau fără motiv sunt închise. De unde în mod normal era destul de uşor să parchezi acolo chiar şi în mijlocul zilei, azi m-am învârtit vreo 10-15 minute. Intru în sediul Administraţiei. Nu bănuiam ce urmează. Mă duc şi eu ca tot omul la casierie, că doar acolo se plătesc taxe.

- Săru'mâna. Vreau şi eu să plătesc taxa de poluare.

- Aveţia actele?

- Ăăăă, păi... Ce acte mai exact?

- Ah, deci n-aveţi. Mergeţi şi întrebaţi la camera 8, după colţ.

Mă duc la camera 8, după colţ. Uşa era închisă şi pe ea era un afiş pe care scria că între 13:00-17:00 clienţii trebuie să meargă la camera 8A. Mă apuc să caut camera 8A. Bănuiam că n-ar trebui să fie prea departe. Dar, la prima vedere, nu părea să fie la parter. Aşa că mă urc la etaj, dar nici urmă de camera 8A. Îi întreb pe vreo trei-patru oameni, niciunul nu ştia. Cobor iarăşi, şi la a doua căutare la parter, mă iluminez. Camera 8A era la 3-4 m de camera 8, doar că pe uşa era un afiş lipit cu scoci, pe jumate dezlipit şi jumătate printat foarte, foarte prost şi jumătate scris cu pixul. Mai stau vreo 5 minute la coadă, că doar aşteptau şi alţii în afară de mine la informaţii şi în cele din urmă îmi vine rândul. Discuţia următoare a durat până în 30 secunde.

- Săru'mâna. Aş vrea şi eu să plătesc taxa de poluare, dacă se poate...

- Aaah, da. Mergeţi la camera 19.

- Ce???

...........

10 minute bine petrecute... Mă duc la camera 19. Stau şi acolo încă 10 minute că, ce credeţi, e coadă! Intru.

- Bună ziua! Pentru taxa de poluare...

- Ce doriţi să plătiţi, nu?

- Da.

- Păi vă trebuie copie după CI a maşinii, buletin şi factură şi o cerere completată.

- Staţi, ce cerere?

- Mergeţi la parter la xerox şi luaţi de acolo.

Neavând încotro, mă întorc la parter, la xerox, situat chiar vizavi de... camera 8A! Iau formular, îl completez. Şi chiar în mijlocul lui sună o tanti de la Hyundai cu nu-ştiu-ce sondaj de evaluare a satisfacerii clientului. Îi răspund la întrebări, că tocmai ce-am luat o maşină nouă de la ei şi aşa e politicos şi mai trec 5 minute. Mă întorc la camera 19, unde, din fericire coada era mai mică. Intru şi nu mai era domnul cu care am vorbisem mai devreme, ci o altă tanti cu nasu-ntr-un calculator.

- Pentru taxa de poluare... Am completat cererea.

- Aha, bine. Scrie pe fiecare dintre copii "conform cu originalul" şi semnează-te.

Urmez instrucţiunile. În continuare îmi calculează preţul. Cât poate să polueze o maşină NOUĂ, EURO 5, cu motor de 1,2L, 78 CP şi consum de 4,2 L/100 km în afară??? Ei bine, poluează în valoare de 469 lei! Aoleu, n-am bani cash să plătesc. Dar cum urma să aflu, nu era o problemă...

- 469? La showroom ziceau că e doar vreo 250.

- Ah, nu. Asta la modele pe motorină poate.

- Ah. Aşa o fi. Calculatorul ştie să calculeze. Acum ce fac cu astea?

- Păi vii înapoi aici joi sau vineri.

- CUM???
- Joi sau vineri!

- Păi, staţi, cum adică??

- Ce, crezi că eşti singurul care vrea să plătească?

- NU... Dar, ce durează atât? Trebuie să mă duc cu o chitanţă la casierie şi gata.

- Da, dar trebuie aprobată cererea de plată a taxei de poluare, verificat...

- Păi, da dar mă gândeam că dacă e să încasaţi bani, şi mulţi aşa cum e cazul acum, merge mai repejor...

- Eh, nu merge repede nici când e să luăm bani...

Deci, aşa ceva? Cum? Vreau să le dau bani şi ei nu vor să ia? Cerere de PLATĂ A TAXEI AUTO???? Că aşa era intitulat formularul. Aşa prostie, numai la noi se putea... Am aflat de ce îşi termină Mircea Badea emisiunile aşa cu şi le termină. Trăim în România şi asta chiar ne ocupă tot timpul. Înmatricularea unei maşini e o adevărată aventură, şi nu una dintre acelea în care la sfârşit găseşti iluminarea şi sensul vieţii sau ceva de genul ăsta, ci una în care la sfârşit mori de nervi. Acum urmează să mă mai duc "joi sau vineri" şi la Poliţie să cer numerele, unde cine ştie ce mă mai aşteaptă?

Israel's critical security needs for a viable peace

2011-05-30T22:08:00.004+03:00

Din filmul ăsta putem înţelege două lucruri:

Un eventual stat palestinian fie nu are cum să existe;
Un eventual stat palestinian trebuie să existe ca o enclavă a Israelului.

Tind să cred că prima variantă e mai probabilă ca a doua. De-a lungul ultimului secol arabii palestinieni par să fi făcut tot ce le-a stat în putinţă să-şi micşoreze teritoriile. În 1947 s-a pus prima dată problema creării unei ţări pentru evrei, după evenimentele din Europa din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Iniţial era vorba ca întregul Mandat Britanic al Palestinei (Iordania şi Israelul+teritoriile autorităţii palestiniene de azi) să fie transformat în Statul Israel. Dar ar fi fost bucată prea mare de pământ pentru un popor prea mic. În ciuda a ceea ce cred mulţi, evreii nu sunt deloc numeroşi. Nu sunt mai mult de 15 milioane în lume.

Apoi s-a luat în discuţie transformarea teriroiilor de la vest de Râul Iordan în Statul Israel. Nici cu asta nu au fost de acord arabii, majoritari în zonă, şi în final s-a căzut de acord asupra partajării în proporţii egale a teritoriilor de la vest de Iordan între evrei şi arabi, ca în imaginea de mai jos (cadrul al doilea). Evreii urmau să primească 10% din teritoriile Mandatului Britanic al Palestinei, mare parte din acele teritorii fiind alcătuite din zone deşertice.

Când s-a pus în aplicare, arabii iar nu au fost de acord, deşi propunerea de împărţire a Naţiunilor Unite era mai mult decât rezonabilă. Părerea mea. În urma războiului de jumătate de an cu Egipt, Iordania, Siria, Liban şi arabii palestinieni, graniţele autorităţii palestiniene s-au restrâns la jumătate (cadrul al III-lea). 1967: Războiul de Şase Zile. Egipt, Iordania, Siria, Iraq, Arabia Saudită, Kuwait şi Algeria atacă simultan Israelul şi în termen de şase zile mănâncă bătaie rău. Două treimi din Cisiordania e ocupată, la fel şi Fâşia Gaza şi Peninsula Sinai (Egipt). Autoritatea palestiniană se transformă într-un grup de enclave israeliene. În 1973 Egipt şi Siria atacă Israelul de Yom Kippur, cea mai sfântă sărbătoare evreiască. În mai puţin de o lună armata israeliană ocupă Înălţimile Golan şi ajunge la 40 km de Damasc şi 100 km de Cairo. În Peninsula Sinai evreii construiesc câteva orăşele pe care le demolează la retragerea din 1982, când încheie un acord de pace cu Egipt, şi o staţiune ca lumea - Ofira (cunoscută azi ca Sharm el-Sheikh). Tot în 1982 ocupă sudul Libanului, pentru a opri atacurile cu rachete ale Hezbollah şi rămâne acolo până în 2000. Revin pentru încă jumătate de an în 2006.

Singura schimbare majoră în harta zonei din 2000 până acum a fost retragerea armatei israeliene din Gaza. Cum au reacţionat arabii la asta? A doua zi au început să arunce rachete peste oraşele israeliene din sud... Din cauza asta armata israeliană a revenit acolo pentru câteva luni în 2009. Şi dacă lucrurile continuă în felul ăsta, vor mai reveni şi vor pune în aplicare cele spuse în film şi arabii, cel mai probabil, ca de obicei nu vor avea ce să facă. Au dovedit în nenumărate rânduri că nu sunt în stare să coordoneze un atac, nici ei între ei, nici împreună cu Iranul. Iran nu e o ţară arabă (sunt persani) şi musulmanii sunniţi au o problemă aproape la fel de mare cu musulmanii şiiţi (ceea sunt iranienii) ca cea pe care o au cu evreii.

Înmormântare: UE vs. RO

2011-05-22T21:26:00.009+03:00

Înmormântare în UE:

A crăpat Hans;
Constatăm asta;
Aducem şi un medic, scoatem un certificar prin care constatăm asta şi pe hârtie;
Sunăm firma de servicii funerare. Comandăm una bucată sicriu;
Îl ducem pe Hans la capelă;
Anunţăm pe cei apropiaţi că a crăpat Hans. Le zicem adresa capelei;
Ne adunăm la capelă, schimbăm o vorbă despre Hans;
În cursul aceleiaşi zi vin pompele funebre, îl ridică pe Hans şi îl îngroapă/incinerează/împăiază/criogenează, în funcţie de preferinţe;
Odată îngropat, Hans rămâne acolo. Dacă doresc, vizitatorii sunt bineveniţi cu o floricică sau fără.

Înmormântarea românească:

A crăpat Nea Gică;
Constatăm asta. Înainte de a suna pe medic sau de a scoate certificat sunăm pe toţi care îl ştiu sau nu pe Gică şi anunţăm asta;
Revenim cu certificatul şi ne croim loc prin marea de oameni care au venit să-l vadă pe Nea Gică Mort şi să bea gratis o ţuică. Între timp, Nea Gică e ţinut pe masă trei zile. Aşa mort, da;
Aducem trei femei să-l spele şi doi bărbaţi să-l bărbierească - ritual precreştin, apropo;
Sunăm pe popa. Ne rugăm de el să vină de parcă ar fi ceva nemaiîntâlnit şi nemaipomenit de nou în cariera lui şi ne împrumutăm de bani, că dacă nu e mulţumit ni-l lasă pe Nea Gică pe masă şi se cară. De parcă nu tot din banii noştri ar fi plătit, paştele mă-sii azi şi mâine de curvă cu patrafir;
Pe lângă oamenii care se foiesc prin casă, ne vor mai întâmpina pe drum încă pe atâţia, ca să nu mai vorbim de cei care vor veni direct la cimitir;
Pregătim echipamentul lui Nea Gică, compus în cea mai mare parte din elemente tot precreştine. Bani pe ochi, colac în mână, prescură pe piept, costumul lui cel mai bun, care i-a rămas mic/mare şi nişte pantofi cu talpă din carton, că pielea e scumpă şi oricum e mort;
Convoiul: Unul cu brad/pom/schelă cu fructe agăţat în el/ea - tot precreştin şi ală. Unul cu cruce, toţi cu lumânări. Alţii cu steaguri şi prosoape şi încă minim doi cu sfeşnice. Nu uita coliva. Încă minim doi cu coroane. Încă vreo doi care să ducă "darurile": obiecte de uz personal, bucăţi de material textil, batiste, mobilă, o găină vie uneori, care se trece peste groapă etc;
Fanfară. Ţigani mai mult sau mai puţin treji care să chiorlăie din instrumentele lor cântece de mare factură spirituală, cum ar fi "Pe lângă plopii fără soţ", "Drumurile noastre toate", "Treceţi batalioane române Carpaţii", "Dunărea albastră" (n-aveţi idee cum sună asta la trombon);
Bocitoare. Între trei şi cinci babe bete şi senile care să îl călărească pe Nea Gică şi să zbiere de parcă li se scot ovarele pe cur. De multe ori nu au absolut nicio treabă cu răposatul şi îl vor boci pe un nume generic (ex: Vasile, Gheorghe);
Îi cinstim bine pe toţi, de la popă la ţigani, că doar n-au venit să-l îngroape pe unul, au venit să se crape în ei şi să bea. Firesc. Pornim cortegiul;
La fiecare intersecţie vom opri tămbălăul (ţigani, zbierete, bocitoare, cerşetori, bomboane, claxoane) şi preotul va citi o extenie. Între extenii cine ştie cântă din toţi plămânii "Sfinte Dumnezeule" în variantă funebră, că există şi varianta veselă, care nu se cântă. Totuşi, având în vedere lipsa de voce a celor din cortegiu şi beţia generală, puteţi să cântaţi şi "Macarena" că nu se simte;
Ajungem la biserică. Ne dăm foc cu lumânări, urlăm tare şi umplem tot de ceară şi urlăm TARE să ştie LUMEA că noi suferim, că A MURIT GICĂ, BĂĂĂĂĂĂ! În timpul slujbei creăm confuzie şi război aruncând cu bani şi bomboane către turma de cerşetori. Punem şi "vămile" pe jos, obicei - cum altfel? - precreştin şi ăla. Potrivim vată în nas lui Gică, nu de alta, dar de atâta jale şi lumânări şi tămâie a început să se cam lichefieze;
La cimitir. Se sapă groapa, se trece găina, se desface pomul, se împart prosoapele, restul de daruri (teoretic oamenilor sărmani, practic tot între neamuri, pe principiul nimic nu se pierde, doar se împrumută), se bea, se stropeşte cu vin mormântul, continuă slujba;
După cimitir. Se merge la casa lui Gică. Se bea, se bea, se bea, se mănâncă cel puţin trei feluri de mâncare, se ia la pachet că doar e pomană, se vorbeşte despre politică, vreme, rapiţă, Geoană, alegeri, inflaţie, chirii, varice, butoaie, vinul de anul ăsta, hemoroizi, nunţi, botezuri, Mutu, Steaua, femeia vecinului, orice numai despre Gică nu;
După ce l-am îngropat, reluăm paranghelia la 3, 9, 40 de zile, un an, 2, 3, totul culminând la 7 ani când îl dezgropăm pe Gică sau, mă rog, ce-a mai rămas din el, îl stropim cu vin şi îl băgăm la loc. Pe lângă asta, mai sunt vreo 400 de sărbători de pomenire a morţilor.

Surse: multiple: www.eva.ro, www.blogdeprost.ro.

Cel mai tare ghid de conversaţie. Ever! 最好的会话手册

2011-05-21T22:47:00.006+03:00

Nu cred că următoarea poză are nevoie de multe comentarii. Dacă vă planificaţi să mergeţi în China şi vreţi să puteţi interacţiona cu oamenii de acolo în limba lor, trebuie să vă cumpăraţi unul dintre singurele ghiduri de conversaţie disponibile pentru limba chineză şi să vorbiţi EXACT cum scrie mai jos:

Eurovision 2012 - Baku, Azerbaidjan

2011-05-21T22:12:00.005+03:00

S-a decis acum vreo săptămână: Eurovision-ul de la anul va fi găzduit de Azerbaidjan, ţara câştigătoare de anul ăsta. Nimic interesant aici: ei au venit, au cântat frumos, lumea i-a votat, juriile i-au votat şi în consecinţă, au câştigat. Dar, Doamne, ce lume proastă!

Înainte de finală piesa câştigătoare avea approval rating de peste 90%. Mi se pare corect, de vreme ce chiar e o piesă bună. În următoarele câteva zile, rating-ul a scăzut la vreo 60%. Ce să vezi, după ce i-a votat toată Europa, şi-au amintit cu toţii că: Azerbaidjan nu e în Europa, n-au ce căuta la Eurovision, melodia e proastă, sistemul de vot nu-i bun, azerii sunt musulmani şi... arabi.

Azerbaidjan e în Europa. Cât la sută, depinde pe cine întrebi. În funcţie de delimitarea continentului european în zona Caucazului, între 20% şi 50% din tot Azerbaidjanul e în Europa, şi deci pot să participe la Eurovision. La urma urmei, Armenia, Cipru, Israel (ţări din afara Europei din punct de vedere geografic) şi Turcia (doar 3% în Europa) participă. Melodia e bună, merita un loc bun, poate nu unu, dar cetăţenii Europei şi juriile din fiecare ţară i-au votat. Şi de câţiva ani sistemul de vot nu mai e incorect, că rezultatul final e 50-50. Azerii, da sunt musulmani, dar la fel sunt şi albanezii şi bosniacii şi de ăia nu zice nimeni nimic. Dar arabi nu sunt în niciun caz, n-au nicio tangenţă cu ei. Azerii nu sunt deloc bronzaţi, majoritatea sunt albi ca laptele, că d'asta sunt caucazieni şi limba pe care o vorbesc seamănă cu turca, nu cu araba.

Eu mi-aş pune altă întrebare: acum că au câştigat, au unde să organizeze un concurs de genul ăsta. Şi noi, românii, ne-am pus aceeaşi întrebare şi am ajuns la concluzia că noi nu prea avem. Şi situaţia economică, politică, socială şi de orice alt fel, chiar dacă pare greu de crezut, e mult mai bună decât a azerilor. Aşa că sunt şanse mari ca Baku 2012 să se transforme în Istanbul 2012, că tot se înţeleg bine cu fraţii lor turci.

Dar în caz că într-adevăr au unde să ţină un astfel de concurs la ei acasă, un lucru e aproape singur: Armenia o să lipsească. Relaţiile dintre Azerbaidjan şi Armenia, deşi sunt ţări vecine, nu esunt dintre cele mai bune. Din 1994 se bat pentru controlul unei regiuni din Azerbaidjan, Nagorno-Karabakh, populată aproape integral de armeni, actualmente aflată sub ocupaţie militară armeană. Şi certurile astea se văd clar în concurs. Acum patru ani Azerbaidjanul a băgat publicitate în timp ce s-a difuzat piesa Armeniei. Acum doi ani au fost mai subtili: la sfârşitul piesei Armeniei nu au afişat niciun număr de telefon la care publicul să poată suna sau trimite SMS-uri.

Englezii fac pariuri pe orice

2011-05-01T22:21:00.000+03:00

Mare eveniment, mare vinerea trecută. William, al doilea în linia succesiunii pentru tronul britanic s-a căsătorit cu Kate Middleton, care va fi cunoscută de acum înainte sub numele de Catherine Duchess of Cambridge. Desigur, totul a decurs cum trebuia să decurgă, că doar au urmărit evenimentul peste 1.000.000 de oameni pe străzile Londrei şi peste 2.000.000.000 la televizor sau pe internet (prima nuntă regală pe net). Ce a fost deosebit faţă de alte nunţi regale? Păi faptul că a avut loc în Anglia şi că englezii, ca întotdeauna au făcut pariuri pe absolut orice şi continuă să facă asta chiar şi după ce s-a terminat nunta.

Care va fi sexul primului lor copil? (M 5/6; F5/6);
În ce an se va naşte primul lor copil? (2011 10/1; 2012 8/15; 2013 5/2; 2014 7/1; 2015 8/1; 2016 sau mai târziu 11/2);
Kate va fi cel mai popular nume pentru fetiţele născute în 2011 (da 4/1);
Ce va face Pippa Middleton (sora lui Kate) în continuare? (Va apărea în Top 100 FHM Sexiest Women 10/11; Va apărea pe coperta revistei Vogue 15/8; Se va căsători 5/2; Se va apuca de modelling 7/1; Se va angaja la Jigsaw 50/1; Se va căsători cu Harry 80/1);
Care suvenir legat de nunta regală se va vinde cel mai bine? (şerveţelele 10/11; cănile 5/2; farfuriile 7/2; decoraţiunile 8/1; halbele de bere 9/1; cutiuţele de medicamente 16/1);
Care va fi numele primului lor copil? (Frances 5/1; John 6/1; Diana 8/1; Anne, Spencer, Charles, Henry, George 10/1; Sarah 12/1; Richard 14/1; Edward, Elizabeth, William, David, Carole, Mary 16/1; James, Catherine, Marie, Caroline, Andrew, Victoria 20/1; Philippa, Louis, Arthur, Alexander 25/1; Jane, Albert, Sophia, Frederick, Oliver 33/1; Fiona, Patrick, Christian 40/1; Janet, Georgiana 66/1; Camilla 66/1; Chelsy 80/1; Wallis, Brian 100/1; Fergie 250/1);
Cine va face un copil prima? (Kate Middleton 11/10; Zara Philipps 1/1; Chelsy David 8/1);
Cine va fi următorul monarh? (Charles 8/11; William 1/1; Harry 8/1; Altcineva 50/1);
Ce culoare va avea pălăria reginei la nuntă? (albastru 7/2; roz 5/1; crem 7/1; portocaliu 16/1; galben 6/1; mov 5/1; verde 12/1; alb 14/1; maro 20/1; negru 20/1);
Îl va "onora şi i se va supune" Kate în jurământul ei de la nuntă? (da 5/6);
Se va defecta limuzina lui Kate în drumul spre biserică? (da 33/1);
Îl va lăsa Kate pe William să aştepte în faţa altarului? (da 66/1);
Va spune Kate alt nume decât "William" în faţa altarului? (da 2/1);
La ce oră va ajunge Kate la biserică? (mai devreme de 11:00 5/1; 11:00-11:03 5/2; 11:04-11:07 8/1; după 11:08 12/1);
Va striga cineva "DA" când preotul va întreba dacă cunoaşte cineva vreun motiv pentru care aceşti doi tineri nu trebuie să se căsătorească? (da 12/1);
Va scăpa William inelul pe jos? (da 5/1);
Care va fi cântecul primului dans? (You're Beautiful 5/1; Don't Wanna Miss You 7/1; Everything I Do 8/1; Angels 8/1; You're Still the One 9/1; Truly Madly Deeply 10/1; Take That Song 12/1; Power of Love 33/1; Sex On Fire 50/1);
Care va fi lungimea trenei? (mai puţin de 8 feet 7/4; 8-19,9 feet 1/1; 20-31,9 feet 4/1; peste 32 feet 8/1);
Va cânta Elton John la recepţie? (da 12/1);
Va avea barbă William la ceremonie? (da 18/1);
Va prinde Harry buchetul? (da 19/1);
Va naşte Kate gemeni? (da 20/1);
I se vor rupe pantalonii lui William? (da 24/1);
Harry nu va putea să ţină/să-şi termine discursul din cauză că va fi beat? (da 28/1);
O va săruta William pe Kate după ce va spune "da"? (da 15/1);
Cine va fi designerul rochiei pe care o va purta Kate la plecare avionului care îi va duce în luna de miere? (Victoria Beckham 5/2; Issa London, Stella McCarthney 4/1; Jigsaw 6/1; Bruce Oldfield 10/1; Chloe 12/1; Burberry 16/1; Chanel, Dior 20/1; Armani 25/1; Gucci, Browne Daughters 33/1; Charlotte Todd 50/1; Prada, Versace, Vivianne Westowood 66/1; Topshop 80/1; George Asda, Galliano 100/1; Jordan 500/1);
Care va fi felul principal la recepţie? (vită 8/1; miel 6/4; pui 5/1; peşte 8/1; căprioară 10/1; curcan 20/1; fazan 22/1; porc 25/1; paste 33/1; pizza 66/1; Mc'Donald's-KFC-Burger King 100/1);

Cum ar suna un nume ca Fergie pentru o viitoare regină? God save Queen Fergie I! Sau cum ar fi fost ca invitaţii să mănânce aripioare picante la recepţie? În afară de asta, unele pariuri erau sortite eşecului din start. De exemplu, sărutul miresei după binecuvântarea preotului nu se practică în Biserica Anglicană şi nici nu se aruncă buchetul de flori.

Nu doar românii au talent

2011-04-26T22:54:00.006+03:00

Acum câteva zile s-a terminat primul sezon al emisiunii "Românii au Talent". Ratinguri maxime, show bun, talente bune, chiar mi-a plăcut. Ideea pentru formatul emisiunii însă nu ne aparţine. Primii care au venit cu ideea au fost britanicii, care în 2007 au făcut primul sezon al emisiunii "Britain's Got Talent". În anii ce au urmat foarte multe alte ţări au preluat formatul şi au realizat sau urmează să realizeze variante locale. În momentul acesta există sau sunt în curs de creare nici mai mult nici mai puţin de 38 de spin-off-uri în stil Got Talent. Primii care au copiat formatul au fost americanii. Au urmat, printre alţii francezii, itlienii, ruşii, ucrainenii, indienii, chinezii, grecii, bulgarii, spaniolii, brazilienii etc etc. Există şi două variante internaţionale ale spectacolului: Arabs Got Talent (ţările din Lumea Arabă), şi Česko Slovensko má talent (Cehia şi Slovacia). În America e în mijlocul procesului de realizare şi o variantă în spaniolă a spectacolului: Tengo Talento, Mucho Talento.

Cel mai cunoscut produs al seriei de emisiuni e probabil Susan Boyle (niciunul dintre filmuleţele de pe YouTube nu poate fi preluat). Chiar dacă în finală a ieşit abia pe locul 2, lumea pe ea a ţinut-o minte, nu pe câştigători, oricine ar fi fost ei. Şi acum câteva zile tot la varianta englezească, la sezonul al cincilea, a apărut un nou potenţial câştigător, chiar din România.

O altă variantă a fost cea din India. Şi cine putea să câştige în ţara în care a apărut Bollywood decât o trupă de dans? Numărul lor a fost foarte bun, bine executat, dar la noi în ţară sigur nu ar fi câştigat. În România niciuna din trupele de dans n-a câştigat. La ei însă, şi juriul şi publicul par profund impresionaţi, chiar dacă în afară de cuvintele englezeşti, nu înţeleg ce spun.

De fapt mare parte din participanţi la ei aveau numere bazate pe dans.

Cel mai original talent câştigător cred că a fost cel din Ucraina: Xenia Simionova, descrisă ca fiind "sand artist". Impresionat, ce pot să zic? Ca să nu mai zic original.

Cea mai impresionantă poveste probabil a avut-o câştigătorul din China: Liu Wei, un pianist ce şi-a pierdut mâinile.

Dacă aveaţi impresia că numai la noi s-au prezentat la audiţii oameni care nu aveau ce căuta acolo, vă înşelaţi. Au şi ceilalţi idioţii lor. Culmea e că deşi nu au cine ştie ce talent sau au talente extrem de ciudate, unii au fost apreciaţi. Exemplu, Indiggo, care s-au dus tocmai până în America să se facă de râs (părerea românilor). Cu toate astea, au ajuns în semifinale. Ce lume...

Dar tot acolo în America au fost alţi idioţi mai mari ca ele:

Despre greci ştie toată lumea că în antichitate erau cunoscuţi pentru înclinaţiile homosexuale pe care le aveau foarte mulţi dintre ei. Înclinaţiile astea mai au ecouri şi în ziua de azi se pare.

Diacriticele limbii române

2011-04-21T21:41:00.030+03:00

Foarte multă lume e mai mult sau mai puţin nemulţumită de faptul că la lucrarea de licenţă, spre deosebire de majoritatea celorlalte lucrări primite în cei trei ani de facultate, diacriticele sunt obligatorii. Dar e chiar aşa de rău? Mie personal nu mi se pare. N-am avut probleme prea mari să scriu cu ele niciodată. Singura problemă ar fi că literele "y" şi "z" sunt inversate pe tastatura românească. Dar cred că am găsit o modalitate de a rezolva asta, o să aflu în zilele următoare dacă merge sau nu.

Până atunci o să fac o comparaţie pe care vroiam de mult timp s-o fac şi care cred că o să-i facă pe mulţi să se simtă mai bine. Urmează o listă cu limbile din Europa şi nu numai care folosesc alfabetul latin şi cu caracterele suplimentare pe care le cuprinde fiecare dintre alfabete.

engleză, uzbekă, somaleză, indoneziană (0): engleza oficial n-are, dar se folosesc uneori la cuvintele împrumutate (ex: café, mêlée, façade);
filipineză (1): ñ;
albaneză (2): ç, ë;
daneză, norvegiană (3): æ, å, ø;
olandeză (3): é, è, ë;
luxemburgheză (3): ä, é, ë;
finlandeză (3): ä, å, ö;
afrikaans (4): ê, ë, ô, û;
germană (4): ä, ö, ü, ß;
malteză (4): ċ, ġ, ħ, ż;
suedeză (4): ä, å, é, ö;

Astea sunt limbile care au mai puţine diacritice ca limba română şi deci şi tastaturi ceva mai simplu de folosit decât a noastră. Lucky bastards! Dar alţii o duc mai rău decât noi din punctul de vedere al numărului de diacritice:

română (5): ă, â, î, ş, ţ; ("ş" şi "ţ" cică ar trebui de fapt să aibă o virgulă sub ele, nu sedilă, dar asta e altceva);
iugoslavă (sârbă/muntenegreană/croată/bosniacă) (5): č, ć, đ, š, ž;
irlandeză (5): á, é, í, ó, ú;
japoneză (Rōmanji) (5): ā, ē, ī, ō, ū;
estonă (6): ä, ö, õ, ü, š, ž;
spaniolă (7): á, é, í, ñ, ó, ú, ü;
slovenă (7): č, ć, đ, ö, š, ž, ü;
azeră (7): ç, ə, ğ, ı, ö, ş, ü;
feroeză (8): á, æ, ð, í, ó, ø, ú, ý;
scoţiană (8): á, à, é, è, ì, ó, ò, ù;
turkmenă (8): ä, ç, ň, ö, ş, ü, ý, ž;
poloneză (9): ą, ć, ę, ł, ń, ó, ś, ź, ż;
turcă (9): â, ç, ğ, ı, î, ö, ş, ü, û;
lituaniană (9): ą, č, ę, ė, į, š, ų, ū, ž;
maghiară (10): á, é, ë, í, ó, ö, ő, ú, ü, ű;
italiană (10): à, è, é, ì, í, î, ò, ó, ù, ú;
islandeză (10): á, æ, ð, é, í, ó, ö, þ, ú, ý;
letonă (11): ā, č, ē, ģ, ī, ķ, ļ, ņ, š, ū, ž;
portugheză (12): á, à, â, ã, ç, é, ê, í, ó, ô, õ, ú;
cehă (15): á, č, Ď, é, ě, í, ň, ó, ř, š, Ť, ú, ů, ý, ž;
slovacă (16): á, ä, č, Ď, đ, Ĺ, é, í, ň, ó, ŕ, š, Ť, ú, ý, ž;
franceză (19): à, â, ä, æ, ç, é, è, ê, ë, î, ï, ñ, ô, ö, œ, ù, û, ü, ÿ;
galeză (27) : á, é, í, ó, ú, ẃ, ý, à, è, ì, ò, ù, ẁ, ỳ, â, ê, î, ô, û, ŵ, ŷ, ä, ë, ï, ö, ü, ÿ;
chineză (Pīnyīn) (24): ā, ē, ī, ō, ū, ǖ, ü, á, é, í, ó, ú, ǘ, ă, ě, ĭ, ŏ, ŭ, ǚ, à, è, ì, ò, ù, ǜ;
vietnameză (66): ă, â, ê, ô, ơ, ư, à, ằ, ầ, è, ề, ì, ò, ồ, ờ, ù, ừ, ỳ, ả, ẳ, ẩ, ẻ, ể, ỉ, ỏ, ổ, ở, ủ, ử, ỷ, ã, ẵ, ẫ, ẽ, ễ, ĩ, õ, ỗ, ỡ, ũ, ữ, ỹ, á, ắ, ấ, é, ế, í, ó, ố, ớ, ú, ứ, ý, ạ, ặ, ậ, ẹ, ệ, ị, ọ, ộ, ợ, ụ, ự, ỵ

O altă precizare importantă ar fi că în majoritatea ţărilor în care limbile de mai sus sunt vorbite chiar le folosesc (ex.: ungurii, polonezi şi mai ales francezii), spre deosebire de români, care în mediu virtual, dar şi pe panourile publicitare, de exemplu, nu prea le folosesc. Parcă cele cinci litere în plus pe care le avem în alfabetul nostru nu mai sunt chiar aşa de rele, nu?

Sesiune de comunicări ştiinţifice

2011-04-19T22:33:00.007+03:00

Chestiile astea se ţin o dată sau de două ori pe an în fiecare facultate şi cică orice student sau orice grup de studenţi de la oricare dintre facultăţi se poate înscrie. În cazul Facultăţii de Comerţ, anul ăsta au fost vreo 30 şi ceva de lucrări de la Comerţ şi singură una de la REI. Ideea e aşa: studenţii înscrişi, individual sau în grup, încearcă să scrie o lucrare cât mai inteligentă despre un subiect legat fie de administrarea afacerilor, fie despre turism şi dintre toate lucrările unele primesc premii. Există două comisii de evaluare, una pentru fiecare dintre secţiunile amintite

La ce e bună? Dacă eşti în anul III sau chiar şi în anul II, e o ocazie grozavă să exersezi prezentatea pentru licenţă. Şi fiind în situaţia asta m-am înscris şi eu; mă rog, am fost înscris şi am fost anunţat la aproape o săptămână după... Altfel, nu cred că te ajută prea mult. Şi ca orice lucru făcut de ASE... să zicem că e loc de mai bine. Mult mai bine...

Oamenii care ar trebui să ne înveţe pe noi să fim organizaţi, că cică la economişti asta e o treabă bună sau aşa ceva, nu excelează la treaba asta. Una e teoria, alta e socoteala de pe teren. Eu personal recunosc că nu am folosit un proiector în viaţa mea. Nu am atins unul în viaţa mea, nu ştiu în care dintre mufele calculatorului intră şi nici cum se instalează nu sunt prea sigur. Dar îmi imaginez că de vreme ce sunt disponibile la scară largă în toate magazinele de calculatoare nu e ceva extraordinar de complicat. Cât de BOU să fii să nu verifici cu o zi sau două înainte dacă proiectorul din sala în care circa 15 oameni urmează să ţină nişte prezentări funcţionează sau nu în condiţiile în care toată lumea a pregătit prezentări în Power Point?;
Presupunând că anticipezi problema asta, ceea ce în cazul de faţă nu s-a întâmplat, pregăteşti un plan B. Adică găseşti o altă sală de curs dotată cu proiector, preferabil situată cam în aceeaşi zonă cu sala iniţială, nu la o clădire şi şapte etaje distanţă, cum s-a întâmplat acum;
Profesorii evaluatori trebuie să se pregătească fizic şi sufleteşte pentru ce urmează. Chiar dacă toţi studenţii prezintă inepţii absolute, trebuie să stea pe scaunele lor şi să îi asculte până la capăt, fără să devină plictisiţi de viaţă la ultimele patru-cinci lucrări. Adică, ceea ce fac studenţii la fiecare curs de la materii precum BEI (bazele economiei întreprinderii), dreptul afacerilor, mărfuri nealimentare sau managementul calităţii;
Studenţii care sunt în situaţia de a depăşi timpul alocat, oricum prea scurt (10 minute), NU trebuie grăbiţi. Când profesorii mănâncă studenţilor din pauză ei nu prea au dreptul să comenteze şi mi se pare că ar trebui să se aplice şi reciproca;
La nici una dintre comisii ÎN NICIUN CAZ nu trebuie ca JUMATE din lucrări să îl/o aibă pe şeful/şefa de comisie pe post de coordonatorul ştiinţific;
În final, la alegerea câştigătorilor nu ar trebui să conteze faptul că coordonatorul ştiinţific este şef/şefă se comisie, şef/şefă de catedră sau decan(ă). Nu că m-aş fi aşteptat să câştig ceva, Doamne fereşte, dar mi s-a părut o coincidenţă notabilă asta. Plus că, multe lucrări interesante şi originale, care aveau pe post de coordonatori ştiinţifici alţi profesori mai mărunţi au rămas nepremiate;
Apropo de eficienţă, cum e posibil ca într-o sala cu nu patru, nu cinci, ci ŞASE calculatoare, punctajele să fie făcute într-un ditamai tabelul scris manual în 45 de minute când poţi să faci acelaşi lucru în 10 minute în Excel? Şi data viitoare hai să îi punem pe studenţii de la AMBELE secţiuni să noteze lucrările celorlalţi. Nu că părerea noastră ar conta, dar măcar pentru menţinerea aparenţelor...

Acestea fiind spuse, sper ca până când o să vină vremea licenţei să se rezolve cele şase puncte, mai ales că de data asta chiar va fi vorba despre ceva foarte serios, nu doar de o ocazie ca profesorii să se dea mari cu lucrările scrise de alţii la care ei au contribuit doar cu sugestii şi corecturi pe ici, pe colo.

Ah, era să uit: WARNING! Durata unei sesiuni de comunicări ştiinţifice este de 6-7 ore. Deci nu vă înscrieţi decât dacă staţi bine cu nervii.

Iisus e negru în Etiopia

2011-03-31T23:23:00.007+03:00

Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa. Dar nu toţi creştinii au aceeaşi părere în ceea ce priveşte înfăţişarea lui Dumnezeu. Mai jos se află două reprezentări ale lui Iisus, fiul lui Dumnezeu în concepţia creştinilor: Cina cea de Taină - pictată de Da Vinci, icoană ce se regăseşte în aceeaşi formă sau într-o formă asemănătoare în multe biserici catolice şi o icoană ortodoxă grecească ce îi înfăţişează pe Fecioara Maria şi Iisus.

Etiopia e o ţară din estul Africii, populată de mai multe grupuri etnice, dintre care amintim amhara, oromo şi somali. Circa două treimi dintre aceştia sunt creştini ortodocşi. În continuare avem două icoane din Etiopia care înfăţişează exact aceleaşi personaje, doar că într-o formă diferită, mai... colorată.

ASE-ul atinge cele mai înalte culmi ale alfabetizării

2011-03-31T21:50:00.009+03:00

Şi nu vorbesc aici doar de limba română. Cei care se ocupă de amenajarea bibliotecilor şi altor spaţii din ASE vorbesc fluent şi limba engleză. Sau aşa le place lor să creadă. În biblioteca de la etajul doi din clădirea veche am dat de următorul afiş în garderobă:

Bine că orice versiune de Word

are auto-correct pentru engleză.

Măcar atâta lucru...

Din nefericire, funcţia auto-correct pentru limba română e încă o raritate. Aproape toţi profesorii din ASE au două mari obsesii: notele de subsol şi DIACRITICELE. Diacriticele trebuie să apară în toate lucrările, mai ales în lucrarea de licenţă. Nu se poate altfel, lumea s-ar prăbuşi fără ele... Şi deşi pe majoritatea afişelor şi indicatoarelor din ASE acestea lipsesc cu desăvârşire, la sala 5106 nu se întâmplă asta. În colţul din dreapta al tablei (ecologice) din sala aia găsim următorul afiş:

Acelaşi lucru bănuiesc că e valabil şi pentru

fain-lainăr şi rolăr, nu?

Cei mai tari traducători

2011-03-10T21:48:00.009+02:00

Cu ocazia evenimentelor din ultimele săptămâni din Libia, conducătorul iubit Muammar Gaddafi a ţinut o serie de discursuri că, vezi Doamne, tre' să-i îmbărbăteze pe oameni. Ce contează că majoritatea nu-l mai vor şi soldaţii dezertează pe bandă rulantă de trebuie să angajeze mercenari din republicile bananiere vecine? Discursurile astea au ajuns şi pe canalele străine de ştiri şi, fiind în arabă, au trebuit să fie traduse. De unde i-au pescuit pe traducătorii ăia, nu ştiu. Unul zici că e Borat în persoană. Ascultându-i aproape că uiţi că situaţia e una serioasă şi că într-adevăr mor mulţi oameni în Libia la momentul ăsta.

Sincer nu ştiu cine ar trebui împuşcat primul: Gaddafi sau traducătorii ăştia? Observaţi ce engleză "pură" avem în următoarele filmuleţe (primul de la 0:55, celelalte în întregime):

Acum, serios vorbind, din ce-am citit în comentariile de la unele dintre filmuleţele astea traducătorii ăia au totuşi circumstanţe atenuante. Se pare că până şi arabilor le e greu să înţeleagă discursurile lui Gaddafi. Pentru o traducere perfectă am avea nevoie de un arab care să fie obligatoriu din Libia, să vorbească engleză fluent şi să fi studiat filologie. Însă nu cred că sunt prea mulţi din ăştia. Motivul: în discursurile lui, Gaddafi trece des şi brusc (de la o propoziţie la alta) de la arabă standard la dialectul libian (greu inteligibil pentru alţi arabi) la araba clasică (care, din nou, e neinteligibilă pentru arabii neşcoliţi) sau invers.

Motorina mai scumpă decât benzina???

2011-03-08T20:41:00.009+02:00

Toată lumea se plânge zilele astea că benzina e scumpă. Şi asta n-ar fi nimic, dar scumpirile din ultima vreme pur şi simplu nu par să aibă nicio logică. Azi când am intrat la benzinărie să fac plinul am aruncat o privire şi pe panoul de la intrare. În afară de preţul de 5,30 lei/L, am observat ceva chiar mai ciudat. Să începem cu puţină ştiinţă.

Benzina e un amestec lichid provenit de petrol prin distilare şi îmbunătăţit cu benzenuri, pentru a mări cifra octanică, orice ar fi aia, folosit drept combustibil la motoarele cu combustie internă. Din asta folosesc eu la maşina mea. Dacă alimentezi de la pompa cu negru cică e nasol. Şi uite aşa ajungem şi la motorină. Motorina este un combustibil lichid folosit pentru motoarele Diesel provenit din distilarea petrolului ŞI ATÂT.

Adică din câte înţeleg e un produs mai de bază şi mai puţin complex decât benzina. Deci ar trebui să fie mai ieftin, nu? Până să examinez preţurile de azi, eram absolut convins că aşa şi e la orice benzinărie. Dar cei din grupul OMV-Petrom au o părere uşor diferită. Aşa arăta panoul cu preţurile astăzi pe la prânz:

Păi dacă motorina e produs inferior şi se fabrică mai uşor ca benzina, de ce e mai scumpă cu trei bani? Benzina şi motorina sunt fiecare de câte două feluri: una mai bună şi alta mai proastă, nu ştiu sigur care e diferenţa. La sortimentul inferior diferenţa e în primul rând foarte mică, în al doilea rând e invers faţă de cum ar trebui să fie. Există oare vreo explicaţie (logică) pentru asta? Dar dacă ne gândim că indiferent dacă se întâmplă ceva sau nu pe piaţa internaţională a petrolului la noi benzina se scumpeşte, nu ar trebui să pară aşa ciudat. Şi ce e grav e că acum chiar se întâmplă ceva: Lumea Arabă, adică unele dintre principalele ţări furnizoare de petrol (ex: Libia, Egipt, Bahrain) sunt întoarse pe dos.

Evenimentele internaţionale în presa românească ieri şi azi

2011-02-26T22:20:00.014+02:00

Acum cinci ani în vară am fost vreo două săptămâni la mare în Grecia. Chiar lângă hotelul la carer stăteam era un chioşc de ziare. Acum fiindcă trei sferturi din oamenii din staţiune la momentul ăla erau străini, acolo se vindeau şi ziare străine. Ziarele astea străine apăreau în Grecia cu o zi întârziere. Asta e, aşa se întâmplă peste tot în lume cu publicaţiile zilnice care nu se tipăresc pe plan local. Printre ziarele disponibile se aflau: Le Monde, Le Figaro, Libération - Franţa; The London Times, The Daily Telegraph - Anglia; Washington Post, The Wall Street Journal - SUA; Corriere della Serra - Italia; El País - Spania; Kronerzeitung - Austria; Der Tageszeitung - Germania; De Telegraaf -Olanda; Libertatea şi parcă, nu mai ştiu exact, şi Jurnalul Naţional - ROMÂNIA.

De ce tocmai ăsta? Printre atâtea ziare serioase din toate coţurile lumii, de ce trebuia să se afle LIBERTATEA? Oricum, ce îmi amintesc cel mai bine e cum m-au uimit maniera de a trata noutăţile de cele două părţi. Absolut toate ziarele străine aveau pe prima pagină subiecte despre războiul din Liban dintre Hezbollah şi Israel, aflat în plină desfăşurare:

Libertatea avea pe prima pagină subiect despre...

CINCI ANI MAI TÂRZIU

Toate ziarele serioase din lume scriu zilele astea despre ce se întâmplă cu revoluţia din Libia...

Liberatea scrie despre...

Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul.

We live in Romania and this kills us inside a little bit every day.

RObotzi

2011-02-25T20:13:00.008+02:00

De câteva săptămâni, oriunde dădeam click pe net dădeam de unul dintre episoadele mini-serialului RObotzi. La început l-am ignorat, că m-am gândit că e o tâmpenie, aşa cum sunt multe chestii de genul ăsta. Şi cum genericul ocupă cam o cincime sau un sfert din fiecare film, erau toate şansele pentru încă un epic fail. Acum, după ce le-am văzut pe toate, aştept episodul de săptămâna viitoare.

Scanează. Nu fi copil.

Apasă-l. Apasă-l. Apasă-l. Apasă-l...

În numele lui Trompi, ce Satana-i acolo?

Mediocrule, ăsta nu-i sifon. Se degustă, nu se bea de sete.

Nu, că tu te-mbeţi instant ca nesu', alcoolic anonim!

Să mi se ardă sursa!

Te-ai defectat, şaibă cu ochi.

O p*** roz din fier cu luminiţe! O p*** roz din fier cu luminiţe! Omfg, omfg.

Bine că ţi-ai revenit. Că dacă nu, te resetam manual cu ciocănelul...

F.O.C.Ă., tu-mi eşti prieten adevărat?
-Da. Cu toate că puţi.
-Da' tu îmi eşti mie prieten?
-Da, da. Absolut, da. Mai absolut ca vodka.

-Poate-i alcool! Poate-i vin. Poate-i rom!
-Rasistule!

-Vrei scandal? Te previn, am propriul stil de Kung Fu: stilul Fu Tai! Simte-mi furia!
-Imediat, stai să-mi fac un ceai...

-Du iu spic rumeniăn?
-[Beep] Crappy language pack selected.
-Salutare, sclavilor [...] Sunt superior în orice aspect. Rezistenţa e fiutilă.

-F.O.C.Ă., dă-mi AWP-ul să-l deprim pe fraier! Vezi cioara aia?
-Rasistule...

-Pritene, noi nu furăm Când e greu, ne adaptăm.

Tranzacţii comerciale

2011-02-22T22:09:00.005+02:00

Sunt profund şocat şi uimit... Din când în când, cu o frecvenţă parcă din ce în ce mai mare, ASE-ul mă mai uimeşte cu câte o prostioară. Cine-i boul care a conceput programa? Cine-i inconştientul care a fost în stare de aşa ceva?

"După cum ştiţi de la disciplina nu-ştiu-care, studiată în anul I, nu?...."

Semestrul ăsta avem o materie absolut superbă numită "tranzacţii comerciale". După nume, mă gândesc că s-ar putea să ne fie utilă, că cică o să ieşim economişti din facultatea asta sau aşa ceva. Toate bune şi frumoase până aici, dar tare mi-ar fi plăcut să o facem o persoană căreia i se aprind toate beculeţele. Şi asta n-ar fi nimic, că n-ar fi prima dată când se întâmplă asta, dar de ce în ultimul semestru? De ce tocmai acum?? De ce avem exact în momentul ăsta avem o materie la care rata restanţierilor e mult peste medie? Ăştia nu-şi dau seama că mai toată lumea în perioada asta are de scris o lucrare amplă de 40-50 de pagini şi nu are timp sau chef de prostioare d'astea?

Şi cel mai important, de ce avem în anul III, semestrul II, exact la sfârşitul ciclului de licenţă, o materie care se bazează pe patru alte materii studiate în anul I, semestrul I? Asta în condiţiile în care în anul II, semestrul I n-am avut mai nimic care să se lege de partea aia a materiei, în anul II, semestrul II am cam frecat menta şi în anul III, semestrul I nu a fost cu mult mai greu de atât. De ce oare nu a fost plasată undeva în anul II? Şi uite aşa ne întoarcem la întrebarea iniţială. Cine e cel responsabil pentru abraţia asta de programă? Nu e destul că avem secretare care au cu două clase mai mult ca trenul care fac de râs universitatea şi îi scot din sărite pe studenţi, acum, la sfârşit, ne dăm seama că cei de mai sus, oricine ar fi ei, nu sunt cu nimic mai buni. Deci aşa ceva doar în ţara asta se putea întâmpla. DE CE? DE CE??

Revolte în lumea arabă: azi Bahrain şi Libia

2011-02-20T21:11:00.006+02:00

Libia

Muammar al-Gaddafi

1969-prezent

După 42 de ani cu acelaşi om la conducerea ţării şi libienii s-au săturat. Încurajaţi de revoltele din Egiptul de la est şi Tunisia de la vest, libienii încearcă şi ei să-l dea jos pe al lor. Doar că ăsta e mai hotărât decât ceilalţi. Proteste minore au început în estul ţării încă de luni şi s-au intensificat pe parcursul următoarelor zile. La fel şi reacţia conducerii.

Acum câteva zile Gaddafi a dat ordin armatei să tragă în protestatari şi conform unor ONG-uri numărul victimelor a ajuns la 200 deja. Conform CNN, fiindcă armata nu era suficientă pentru a-i pune la punct pe demonstranţi, Gaddafi a angajat şi mercenari din Ciad şi Niger. E greu să ştii exact ce se întâmplă de fapt în ţara aia zilele astea, pentru că nu se cunosc chiar toate datele despre economia ţării, darămite despre proteste de amploare. Ideea e că nimic nu iese din Libia fără acordul marelui conducător sau, ca să folosesc titlul oficial, "conducătorului şi îndrumătorului marii revoluţii din 1 septembrie a marii Jamahirii Socialiste Populare Libiene". Toate imaginile de până acuma sunt filmate cu telefonul mobil. De fapt, din punctul de vedere al televiziunii naţionale libiene, totul e perfect şi nu se întâmplă nimic interesant în ţară. Asta dădeau astăzi mai devreme la TV:

Bahrain

La prima vedere, cetăţenilor Bahrain-ului li s-a urât cu binele. PIB/loc: 20.000 USD. În afară de asta, sunt unii dintre furnizorii de petrol ai SUA. Însă populaţia insuliţei cu acelaşi nume e formată în proporţie de 75% din musulmani şiiţi, restul fiind sunniţi. Familia regală e sunnită şi tot ei deţin cea mia mare parte a petrolului şi deci şi a banilor. Şiiţii, deşi sunt majoritari, au un nivel de trai mai scăzut decât ceilalţi şi ăsta e motivul principal de nemulţumire.

Altă propunere de afaceri

2011-02-18T18:37:00.006+02:00

Acum câteva luni primeam un forward de la un prieten care conţinea o "propunere de afaceri". Cam generoasă, după părerea mea. Prea generoasă. Probabil din cauza asta nici unul dintre destinatarii ei nu a pus botul. Acum câteva zile am mai primit un forward cu o propunere, tot de la un ghanez, care în realitate probabil e nigerian, croită după acelaşi model. Dar văzând că argumentele raţionale (să zicem) nu au ţinut la prima încercare, de data asta s-a gândit că ar fi mai bine să apereze la latura sentimentală şi la religie. Ba chiar de data asta plusează: nu mai oferă doar 50%, ci 60%. Enjoy!

Dear Beloved

I'm a Reverend Father by name Jonathan Cardin, servant of the Lord and the Director of the humanitarian foundation New Era For Orphans Foundation Ghana. This letter comes to you simply because of the circumstances surrounding the death of our late founder we need your help to save and sustain the life of these orphaned children as well as complete the children hospital Building project of our foundation (Orphan Paradise Hospital).

I know as a child of GOD you will handle this process with me in one faith.

Our founder established this foundation to help less privileged people and orphan children in our society which we were doing marvelously before his unfortunate death in 2003, he even laid the foundation for the gigantic hospital project, and since his shocking death we have not been able to proceed with the project due to lack of funds.

Like a miracle from God I have now been called upon by a bank to conduct a standard process investigation and to provide the funds beneficiary to our late founder since he died interstate without a will and no known living relatives now I will need help on this process with the Bank. The essence of this communication with you is to request that you provide me with information/comments on any or all of the issues below as regards nominating you to inherit the fund left behind since you are a foreign er with the same last name hence eligible to stand for claim of the funds.

1. Can you confirm your willingness to accept this inheritance if you are legally and legitimately nominated through my recommendation to the bank and approved to stand as inheritor to this funds.

2.Would you agree to donate 60% of this inheritance to our charity organization for the continued upkeep and securing of a better future for the orphans, if you are officially recommended to the bank in my powers to stand as the Inheritor?

Do  write and let me know your interest towards the issues mentioned.

You must appreciate that I am constrained from providing you with more detailed information at this point. Your immediate response affords me the opportunity to provide you with more information on this matter and with your consent proceed with the recommendation to the Bank as the inheritor of the funds.

Remain Blessed
Rev Jonathan

Aşteptăm cu nerăbdare următoarea super-ofertă. Poate răspunde odată vreun fraier la unul dintre mail-urile astea, să nu ne mai deranjeze hacker-ii nigerieni... La cât de săracă e lumea acolo, cu banii din contul unui singur european sau american trăiesc ăia un an.

Top 10 nume haioase. Pardon, tâmpite.

2011-02-15T22:10:00.008+02:00

10. Joacă-Bine Mirel;

E doar pe locul 10, pentru că i-a luat-o înainte numărul 5.

9. Mariano-Monamour Ion

Când individul s-a născut probabil părinţii lui s-au gândit aşa:
"Noi, în calitate de membri ai familiei ION, ce nume am putea să-i dăm fiului nostru?
Ştiu! Mariano Monamour. "

8. Superman Sava

Primul super-erou din România locuieşte în Hunedoara.

7. Batman bin Suparman

Nu numai la noi există părinţi cu imaginaţie.

6. Bred Pit

Ce nu înţeleg e cum s-au gândit tocmai la numele ăsta cu vreo 10-15 ani
înainte ca Brad Pitt (aşa se scrie de fapt) să devină celebru.

5. Beckham Figo Zidan Poenaru

Nu înţeleg! De ce vor unii părinţi să-şi facă de râs copii chiar de la naştere??

4. Alexandru-Dick Păsărică

Nu, serios! De ce???

3. Alexandru Florin Grigore

Omul din imagine are un nume perfect normal.
Ce e ciudat e că numele părinţilor sunt Mihai şi Viorel.
Păi tot se zice despre poporul român că se trage din Decebal şi Traian, nu?

2. Tom-Mac-Bil-Bob-Constantin Cojocaru

Oare cum îl strigă acasă?

1. Verginica Vacăgrasă

Vacăgrasă e numele de familie şi asta e, nu prea ai ce-i face. Dar s-o mai botezi şi Verginica?
La ce se gândeau oamenii ăia??

Ce e ciudat e că părinţii celor mai mulţi dintre cei de mai sus au nume obişnuite. Aşadar şi copiii aveau toate şansele să aibă şi ei nume normale, dar viaţa a fost mai crudă cu ei, săracii.

România şi Schengen

2011-02-11T21:30:00.007+02:00

Sunt mulţi care spun despre România că o să devină prima ţară care va fi dată afară din Uniunea Europeană. Şi ce să vezi? Deja apar semne că vest-europenii nu ne vor alături de ei. Iniţial era vorba ca România şi Bulgaria să intre în Spaţiul Schengen în martie 2011. Cel mai probabil, asta nu se va întâmpla.

În primul rând, ce înseamnă intrarea în Spaţiul Schengen? Pe scurt, eliminarea tuturor obstacolelor în deplasarea persoanelor şi mărfurilor către celelalte state membre Schengen (toată Uniunea Europeană, mai puţin Marea Britanie, Irlanda, Cipru, Bulgaria şi România + Norvegia, Islanda şi Elveţia). Asta presupune eliminarea completa a formalităţilor vamale între statele membre.

Graniţa dintre Austria şi Germania

- nicio barieră, niciun control -

Spaţiul Schengen - roşu
Zona Euro - verde
Uniunea Europeană - albastru

Care sunt criteriile de intrare? E vorba mai mult de criterii tehnice, cum ar fi existenţa de terminale separate pentru zboruri interne, zboruri Schengen şi zboruri internaţionale în aeroporturile internaţionale, separarea punctelor de frantieră terestre pe aceleaşi criterii, armonizarea legislaţiei, supravegherea corespunzătoare a graniţelor externe etc.

În principiu am îndeplinit toate criteriile astea. Avem aeroporturile internaţionale şi punctele de trecere a frontierei împărţite cum trebuie şi avem camere de toate felurile şi echipamente de supraveghere de ultimă generaţie. Dar chestia e că nu e suficient doar să le avem, trebuie să le şi ţinem pornite. Ori la partea asta avem mari probleme. Suntem oficial cea mai coruptă ţară din U.E., împreună cu Bulgaria. Prin vamele noastre trece tot ce vrei şi ce nu vrei fără mari dificultăţi şi europenii sunt puţin îngrijoraţi din cauza asta.

Să luăm exemplul ţigărilor: până acum ţigările netimbrate şi netaxate venite din Ucraina, Moldova şi Serbia ajungeau peste tot prin ţară, în pieţele şi chioşcurile din toate oraşele ţării. În lipsa controalelor, ţigările astea nu s-ar mai opri doar la Bucureşti sau la Cluj, ci ar putea să ajungă foarte bine la Berlin sau Paris. Şi cazul ţigărilor e unul fericit. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi cu droguri şi arme de exemplu.

Cică se desfăşoară zilele astea "cea mai mare operaţiune anti-corupţie din istoria post-decembristă a României". Wow, tare! Dar de ce abia acum? De ce abia acum când ăia de la Comisia Europeană se gândesc serios să nu ne primească în Schengen arestăm 90 de poliţişti de frontieră şi vameşi corupţi? Chestiile astea se întâmplă de 20 de ani. Ţigări, că despre astea se vorbeşte cel mai mult, intră în România de foarte mult timp. De ce n-a făcut nimeni nimic până acum? Poate din acelaşi motiv pentru care babele din piaţă care vând brânză pe marginea trotuarului sunt amendate, dar ălora care vând ţigări netimbrate nu li se dau decât avertismente verbale. Cineva important nu vrea ca asta să se oprească pentru că face o grămadă de bani din toată afacerea asta.

Cei arestaţi până acum nu sunt decât baza piramidei şi arestările lor nu rezolvă mare lucru. De fapt sunt surpins că vămile alea încă mai funcţionează. Sau poate i-a arestat pe rând... Din câte am înţeles, e vorba de aproape tot personalul. Cred că ăia din Comisia Europeană, când au văzut brusc zeci de arestări s-au gândit aşa: Adică voi ştiaţi că se întâmplă asta??? Ştiaţi că TOŢI angajaţii din vămi sunt implicaţi în contrabandă şi n-aţi făcut nimic?? Aţi tolerat asta patru ani??! Spun doar patru ani, că doar de atâta timp suntem în U.E. şi spun "tolerat" ca să nu spun "făcut un sac de bani din asta". Una peste alta, dacă nu va mai fi arestat altcineva de mai de sus, şi probabil că nu va fi, ne vom face de râs (din nou) şi vom mai intra în Schengen când or zbura porcii.

Dar aplicând unul dintre principiile specifice României, şi anume "să moară şi capra vecinului", las' că nici bulgarii nu intră nicăieri. Nu sunt nici ăia cu mult mai breji ca noi. De fapt s-ar putea să fie ceva mai rău. Nu numai că sunt corupţi, dar încă au probleme mari cu crima organizată.

Enel sucks

2011-02-08T22:08:00.009+02:00

Unul dintre jocurile mele de calculator preferate e Stronghold. E un joc de strategie, destul de realist, mai ales pentru anul în care a apărut, în care trebuie să-ţi construieşti propriul castel, exact aşa cum se întâmpla în Evul Mediu în Anglia. Dar doar pentru că îmi plac jocurile de genul ăsta, nu înseamnă că îmi şi place să trăiesc în/ca-n Evul Mediu, ceea ce în ultima săptămână s-a întâmplat destul de des.

Mai exact, în ultimele şapte zile am rămas fără curent de patru ori că, vezi Doamne, în zonă se efectuează lucrări de modernizare a reţelei. Acum nu ştiu exact la ce folosesc lucrările astea de modernizare, în afară de obţinerea unui... profit de către cine trebuie, dar felul în care se realizează e cu adevărat deosebit. S-o luăm cronologic:

mijlocul lui noiembrie: încep ăia să sape nişte gropi înguste şi adânci din loc în loc mai pe peste tot prin cartier;
câteva zile mai târziu: aflu menirea gropilor - se înlocuiesc stâlpii de iluminat. Perfect! Doar că ar fi fost excelent dacă îi şi puneau la locul lor;
decembrie, ianuarie: stâlpii sunt lăsaţi întinşi pe marginea drumului şi sunt bătuţi de vânt, ploi, vreo două-trei zăpezi şi chiar şi o ploaie îngheţată, fenomen rar în Bucureşti; Nu ştiu precis care e scopul acestei aşteptări, poate poartă noroc...;
sfârşit de ianuarie, început de februarie: se începe montarea stâlpilor în gropile care timp de vreo două luni au reprezentat un pericol public, că ăia doar le-au săpat, nu le-au şi semnalizat;
în prezent: se mută firele pe noii stâlpi şi cu ocazia asta se opreşte curentul juma' de zi o dată la două zile;

Primele trei ori când am păţit asta am fost mulţumit să ascult robotul care enumera străzile pe care se fac lucrări d'alea de modernizare şi intervalele orare (08:00-17:00, dar în realitate doar 10:00/11:00-15:00/16:00). Azi, la a patra pană de curent am zis să fac şi următorul pas. Aşa că am ascultat vreo două minute toaaaaată lista de străzi, după care am aşteptat încă vreun minut să răspundă un operator.

-Bună ziua, mă numesc Ştefan *******, locuiesc în cartierul Bucureştii Noi şi am rămas fără curent acum vreo 10 minute. Am ascultat robotul mai devreme, dar vroiam să vă întreb altceva: e a patra oară când se întâmplă asta în ultima săptămână [etc etc]. Cât o să mai continue să se întâmple asta?
-Un moment vă rog!
[După un minut]
-Se efectuează lucrări de modernizare a reţelei în zona dumneavoastră. Alimentarea cu energie electrică va fi restabilită în jurul orei 17:00 sau înaintea acestei ore.
-Da, asta ştiam, dar întrebarea era: o să se mai întâmple asta în continuare?
-Cum adică?
[O faci intenţionat??]
-O să mai rămân fără curent multe zile de acum înainte? Mai durează mult lucrările astea de modernizare?
-Ah, ne pare rău. Call-center-ul nostru nu deţine astfel de informaţii.
-Aha. Şi puteţi să aflaţi?
-Nu, ne pare rău.
-Nu vreau o dată exactă, aşa cu aproximaţie dacă îmi ziceţi e bine...
-Păi puteţi să daţi un e-mail la sediul central de pe site-ul Enel sau puteţi să mergeţi să întrebaţi la sediul central de pe Bd. Ion Mihalache, la nr. 49.
-Un telefon puteţi să-mi daţi?
-Nu.
-Pot să întreb de ce?
-Trebuie să vă duceţi în persoană.
[Oooh, ce bine!]
.............................................

Pentru aşa-zisul formular de e-mail trebuie să completezi un formular întreg şi cel mai probabil, aşa cum fac şi cei de la Primăriile Sectoarelor 2 şi 3, demersul e inutil pentru că e-mail-ul fie nu există, fie îl verifică din an în Paşte sau deloc. Şi dacă te duci la sediu la ei probabil nu te vei trezi decât cu un şut în cur sau în cel mai bun caz cu un mare ignore. Una peste alta, convorbirea prezentată aici a fost un mod elaborat de a spune că pe cei de la Enel îi doare-n cot de clienţi şi că aşa cum a durat două luni şi ceva să monteze nişte amărâţi de stâlpi, la fel de mult or să dureze şi penele de curent... Noroc cu bateria care ţine 8 ore la laptop (cu condiţia să fie plină, desigur) şi cu internetul mobil.

Proteste în lumea arabă: azi Sudan

2011-02-05T22:27:00.009+02:00

Acum mai multe zile au început protestele încă încă o ţară arabă: Sudan(ul de Nord). Deşi sunt mai modeste decât Tunisia, Egipt sau chiar Algeria, oamenii de acolo au probabil cele mai multe motive dintre toţi să vrea să-l dea afară pe prezidentul pe viaţă al lor.

Omar Hassan Ahmad Al-Bashir

عمر حسن أحمد البشير
1989-prezent

Motivul principal al protestelor de până acum a fost sărăcia. Şi în Sudan problema asta e chiar mai mare decât în alte ţări arabe. În afară de asta, dintre marile realizări ale sale putem enumera două războaie civile. Unul dintre ele, cunoscut azi sub denumirea de "Al Doilea Război Civil din Sudan" (1983-2005), l-a preluat de la predecesorii săi. Victime: aproape 2.000.000, cei mai mulţi dintre ei civili, care au murit din cauza foametei provocate de război şi de seceta din ultimii ani. Consecinţe: locuitorii Sudanului de Sud predominant african şi creştin au decis acum câteva săptămâni printr-un referendum separarea de Sudanul de Nord arab şi musulman în proporţie de 98,8%. Sudanul de Sud va deveni în mod oficial stat independent la 9 iunie.

Al doilea război civil este Conflictul din Darfur (2003-2010?). În 2003 guvernul/preşedintele s-a gândit că ar fi o idee bună să... scape de non-arabii din provincia Darfur, despre care oricum se ştia demult că erau nemulţumide cum e condusă ţara şi de faptul că locuiau într-una dintre cele mai defavorizate regiuni ale ţării. Ce a urmat a fost considerat primul genocid al secolului al XXI-lea. Soldaţii arabi au început să-i înfomoteze şi să-i omoare sistematic pe africanii (majoritari) din regiune. Deşi a fost semnat un acord de pace în februarie 2010, luptele continuă şi s-au extins şi în Ciad, ţara vecină, odată cu valul de refugiaţi. Victime până în momentul de faţă: 400.000.

În 2009 ONU a emis un mandat de arestare pe numele lui Al-Bashir. Dar cine ştie în câte o să mai trebuiască să se împartă ţara aia până să plece de la putere sau până o să-l dea jos cineva?

Dna S secretara spune lucruri trăsnite

2011-02-02T20:18:00.008+02:00

Oare câţi dintre studenţii Facultăţii de Comerţ consultă avizierul facultăţii în mod regulat? Cei care n-o fac, ei bine, aflaţi că pierdeţi multe. La capitolul "Dna S secretara nu ştie să vorbeşte" astăzi avem următoarul anunţ:

PLATA EXAMENELOR
RESTANTE SE PLĂTESC
PÎNĂ PE DATA -
21.01.2011

Plata examenelor se plătesc... Nu ştiu, poate vroia să se asigure că am înţeles
şi a simţit nevoia să scoată în evidenţă o idee. Nu?
Ah, by the way, prin 1993 ortografia limbii române s-a schimbat uşor
şi acum folosim "â" în loc de "î" în mijlocul cuvântului.

Pentru a vizualiza alte citate memorabile, daţi click AICI.

De la studenţi se aşteaptă ca aceştia să respecte regulile gramaticii.

De ce nu se aplică regula asta în toată facultatea?

P.S.: Titlul l-am scris greşit în mod intenţionat.

Mechanical Turk by Amazon

2011-01-31T21:25:00.007+02:00

Acum câteva zile am descoperit de existenţa unui serviciu de la Amazon: Mechanical Turk. Te înregistrezi, dai unele date şi te apuci de muncă. Pe site-ul ăsta tot felul de companii americane de toate felurile ai căror angajaţi sunt prea leneşi ca să muncească postează oferte de lucru, numite HITs (human inteligence tasks). E vorba despre munci mărunte pe care calculatoarele nu le pot face. Fiecare dintre aceste sarcini e plătită cu sume de la 0,01 $ până la 5 sau chiar 10 $. Dar cele cu sume mari în general sunt disponibile doar pentru cei din America.

Banii nu îi primeşti în mână sau măcar pe card. Câştigurile se adună într-un cont virtual şi cu acei bani cică poţi să îţi cumperi orice - mă rog, aproape orice - de pe www.amazon.com Cumpărăturile sunt trimise prin poştă prin America şi pentru unele obiecte e posibil să fie nevoie să plăteşti taxe vamale.

Exemple de task-uri: să verifici site-urile diferitor organizaţii. Să spui dacă traducerile făcute de traducătoarele automate gen Google Translate sunt corecte sau nu, să copiezi texte din imagini, să scrii articole şi review-uri scurte şi multe altele. Atenţie, banii nu îi primeşti pe ochi frumoşi, de obicei munca îţi e verificată şi există şi riscul ca HIT-urile efectuate să îţi fie refuzate. Un HIT care te punea să spui dacă răspunsurile la mai multe întrebări în franceză erau corecte sau aveau vreo legătură cu întrebarea sau nu era plătit cu 0,02 $/întrebare. Alt hit care te punea să faci traduceri din engleză în tamilă era plătit cu 0,75 $/paragraf. Din nefericire, nu stau prea bine cu tamila...

IMPORTANT

Există două tipuri de conturi: requester şi worker. Pe români şi pe toţi ceilalţi locuitori ai planetei în afară de americani îi interesează conturile de tip WORKER. Requester-ii sunt cei care pot posta oferte de muncă şi momentan acest serviciu nu e disponibil decât în America.

Conturile de worker se fac de aici:

http://www.mturk.com/mturk/welcome?variant=worker

NU vă faceţi conturi de requester, aşa cum am făcut eu (din greşeală) în prima fază. Altfel va trebui să-i rugaţi pe administratori să vă închidă contul, dar să vă lase posibilitatea de recreare a lui de pe aceeaşi adresă de e-mail. Ah, şi să le şi explicaţi de ce aveţi o adresă din America, deşi nu locuiţi acolo (cum spuneam, conturile de requester sunt disponibile doar pentru americani). Cum am ajuns să fac cont de requester şi să dau o adresă şi date false? Simplu: butonul pentru "worker's account" e extrem de bine ascuns, deşi majoritatea celor care intră acolo asta caută...

Dacă locuieşti în România sau în orice altă ţară nu e o idee prea bună să îţi faci cont de USA, pentru că administratorii îşi pot da seama uşor dacă nu spui adevărul şi rişti să rămâi cu mâna goală şi eventual fără cont.

DE UNDE NUMELE ĂSTA?

În 1770 un "inventator" austriac a încercat s-o impresioneze pe împărăteasa Maria Tereza prezentându-i un aparat automat în formă de om îmbrăcat în haine de turc, care juca şah de unul singur şi pe deasupra făcea asta foarte bine. În realitate în interiorul maşinii se afla un om, expert în şah, care o manevra. Dar secretul a fost descoperit abia după 50 de ani.

Sincer, un nume mai potrivit mi s-ar fi părut "El Mexicano Mecanico" sau "The Mechanical Indian". Că asta şi trebuie să faci: munci pe care americanii nu mai vor să le facă şi importă mexicani şi indieni pentru ele. Din motive pe care nu le cunoscu însă foarte multe dintre HIT-uri nu sunt disponibile pentru indieni.